Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Este nevoie de educație religioasă, astăzi?

Tinerii pot studia orice. În diferite colțuri ale lumii, există instituții de învățământ cu profiluri inedite precum Facultatea de Magie sau Universitatea Hamburger. Cu toate acestea, există încă tineri dornici să studieze teologie. Încercând să aflăm ce îi determină pe studenți să se îndrepte către educația religioasă, am discutat cu pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Romano – Catolică a Universității din București, despre tineri, școală și „teama de teologie”.

De ce este necesară educația teologică

Întrebat de ce este necesară educația teologică, pr. Dancă explică;

Pentru că omul este o ființă religioasă în mod natural. Vă dau un argument de autoritate. Mircea Eliade spunea că «sacrul nu este o etapă din istoria omului pe pământ, ci parte constitutivă a conștiinței omului ca om». Așadar, încă de la început, omul a fost o ființă religioasă, o ființă deschisă spre sacru. Educația religioasă îl ajută pe om să se împlinească potrivit structurii sacre a conștiinței sale”.

Wilhelm Dancă, decanul Facultății de Teologie Romano – Catolică a Universității din București

Pr. Wilhelm Dancă, alături de studenți

Mai mult, părintele crede că facultățile de teologie sunt benefice în cadrul învățământului superior și oferă argumente de ordin istoric;

În Europa, Biserica a înființat primele școli și universități. Teologia era una dintre disciplinele fundamentale din curricula de studii. Ca știință sacră, teologia integra toate celelalte cunoștințe obținute cu ajutorul științelor empirice. Este adevărat că, pe atunci, lumea trăia într-un univers articulat potrivit structurilor de inteligibilitate din creație și adevărurilor revelate de Sfânta Scriptură. De aceea, teologia avea un loc bine precizat în universitățile medievale. Sub presiunea culturii iluministe, în special a curentelor anti-ecleziale din modernitate, unele universități au renunțat la Facultățile de teologie. Dar nu peste tot. De exemplu, în Germania, în Austria, în România, în Polonia, dar și în alte țări europene, studiul teologiei a supraviețuit și se propune și astăzi în universitățile publice. Da, fiindcă lumea s-a convins că teologia umanizează oamenii. Cred că ar trebui introdus un curs de teologie, de exemplu, despre Credință și Rațiune în toate Facultățile din Universitățile din România. Ar prinde bine tuturor. I-ar umaniza pe studenți și i-ar feri de pericolul transformării lor într-un fel de FachIdioten, adică idioți specializați într-un singur domeniu de cunoaștere. Acest pericol este foarte mare și întreține fenomenul dezumanizării societăților din care și noi facem parte. Bref, teologia îi face pe oameni mai oameni. Deci, universitatea are nevoie de teologie în măsura în care societatea simte că are nevoie de oameni mai umani.”, explică pr. Dancă.

Decanul spune că Facultatea de Teologie Romano – Catolică se bazează foarte mult pe calitatea profesorilor și a studenților. La rândul lor, aceștia atrag alți tineri.

„Mai întâi prin pregătirea continuă a profesorilor. Sunt convins că profesorii buni fac ca școala să fie bună. Apoi printr-o politică de la om la om. Studenții sunt cei mai buni ambasadori ai Facultății. Ajută într-o anumită măsură și rețelele de socializare, dar în mod fundamental profesorii și studenții buni atrag alți studenți.”, explică părintele.

Pr. Wilhelm Dancă, alături de studenți

„Biserica și școala merg împreună”

Preotul Wilhelm Dancă consideră că între școală și Biserică există o relație puternică;

Biserica se îngrijește în continuu de formarea omului. Școala are un rol important în formarea permanentă a creștinilor. Acest concept de „formare permanentă” provoacă pe fiecare preot și creștin. În calitate de creștini avem datoria morală de a ne forma conștiința, mintea, inima, pentru a rămâne deschise spre transcendență și a le antrena în alegerea spontană a binelui, a adevărului, a frumosului. Pe cale de consecință, Biserica motivează formarea creștină de bază a copiilor și tinerilor, dar invită și la promovarea formării permanente a creștinilor. Biserica și școala merg împreună, pentru că împreună caută să dezlege tainele, în mod specific și cu mijloace specifice. Cine merge la Biserica face deja exercițiul dezlegării misterelor sau participării la taine. Școala face același lucru. De aceea aceste două instituții conlucrează, se sprijină reciproc.”

Întrebat dacă există tehnici speciale pentru a-i face pe tineri să îmbrățișeze latura spirituală, părintele profesor spune că studenții sunt îndrumați atât din punct de vedere spiritual, cât și profesional;

Nu avem tehnici speciale. Celebrăm o Liturghie în fiecare săptămână pentru studenți în cadrul căreia omiliile sau predicile sunt centrate pe tematici care ating căutările și problemele lor existențiale. Apoi avem un preot responsabil cu consilierea studenților, nu doar din punct de vedere profesional, ci și spiritual. Însă studenții pot apela la toți profesorii, laici, preoți sau persoane consacrate, pentru a cere un sfat spiritual. Unii chiar fac lucrul acesta.”

Întrebat ce aduce în plus teologia, pr. prof. dr. Wilhelm Dancă explică:

„Programele sunt structurate în așa fel încât 1/3 să fie discipline teologice, iar 2/3 discipline ale specializării. Teologia reprezintă orizontul în care se propun cunoștințele specializate. Teologia are un rol motivațional, un rol de încurajare, de stimulare pentru a îndrăzni mai mult în asimilarea cunoștințelor legate de disciplinele laice”.

Wilhelm Dancă, alături de studenți

Pr. Wilhelm Dancă, alături de studenți

Cu ce se pleacă de la Facultatea de Teologie Catolică

Rugat să explice cu ce pleacă studenții după ce parcurg cursurile Facultății de Teologie, părintele vorbește cu încântare de cele trei C-uri;

„În primul rând pleacă cu un plus de cunoaștere și de umanitate. Dar, în general, câștigul cuprinde trei direcții educaționale: competența, calificarea și caracterul uman. Fiecare absolvent poate da mărturie prin ceea ce va face după absolvire despre atingerea acestor trei C-uri.”

Decanul este bucuros pentru majoritatea absolvenților Facultății de Teologie Romano – Catolică. Conform acestuia, mulți dintre ei și-au găsit un rol în societate;

Nu pot da nume și prenume, dar vă pot spune că unii dintre absolvenții noștri de asistență socială ocupă astăzi poziții importante în Centrele de Asistență Socială din București, din țară și din străinătate. De asemenea, unii dintre absolvenții de la comunicare lucrează la Radio România sau la Televiziunea Română. În fine, unii absolvenți de la studii religioase lucrează în domeniul lor de specializare ca profesori de religie, iar alții ca experți sau consilieri pe teme legate de religie la diferite trusturi de presă.”

Pr. Wilhelm Dancă, alături de studenți

„Nu suntem o fabrică de preoți sau de călugări!”

Rugat să transmită un mesaj de încurajare celor care doresc să se înscrie la Facultatea la care este decan, pr. Wilhelm Dancă îi îndeamnă pe toți cei interesați să nu le fie teamă de teologie;

„Investiția în educație este cea mai bună investiție. Se poate învăța la orice vârstă. Facultatea noastră propune programe de studii care acoperă necesitatea «formării permanente» a creștinilor, indiferent de confesiune. Facultatea de Teologie Romano – Catolică a Universității din București nu este «fabrică de preoți» sau de «călugări», ci de creștini laici specializați în asistență socială, studii religioase, comunicare biblică și eclezială și patrimoniu creștin european. Teologia îl face pe om să îndrăznească să cunoască mai mult. Nu vă fie teamă de teologie!”

(Interviu realizat de Alexandru Marin pentru www.editiadedimineata.ro, 10 iulie 2019)

  • 13 iulie 2019
Spiritul de sărăcie semnul și gloria Bisericii lui Christos

Spiritul de sărăcie nu se confundă cu spiritul de consum. Spiritul de sărăcie înseamnă libertate față de lucrurile materiale. Spiritul de sărăcie nu înseamnă disprețuirea bunurilor create. Spiritul de sărăcie nu este totuna cu mizeria, foametea, lipsurile de multe feluri. Spiritul de sărăcie înseamnă stimă față de valorile umane și față de lucrurile create, care sunt primite și transmise altora ca dar al lui Dumnezeu.

De curând și România a îmbrățișat spiritul de consum, specific societăților capitaliste dezvoltate. Astfel se dorește ca societatea românească să-și fundamenteze progresul economic și social pe dezvoltarea consumului. Se caută stimularea dorinței de a consuma și a dorinței de a avea, pentru că, nu poți consuma dacă nu ai ceva bani (avere). Uneori se insistă atât pe mult pe acest aspect (publicitatea) încât chiar că îți vine să crezi că „dacă nu consumi, nu exiști” (Zygmunt Bauman).

Dar goana după avere ca scop în sine și unică garanție a bunăstării paralizează relațiile dintre oameni. Acestea ar trebui să fie caracterizate de iubire, generozitate, solidaritate. În schimb vedem că în familie sau în societate au apărut relații noi care nu au nimic de-a face cu dragostea și încrederea reciprocă între oameni. Într-un sens general ele pot fi definite individualiste sau cinice.

Neluând în seamă spiritul de sărăcie și binele aproapelui, victimele societății de consum caută îmbogățirea cu orice preț, prestigiul cu orice preț, fericirea personală cu orice preț, pe scurt, bunăstarea proprie cu orice preț. Aici poate și trebuie să intervină educația creștină cu privire la sărăcie și bogăție, pentru că face diferența între folosirea și posedarea lucrurilor vremelnice.

Dar educația creștină vorbește și despre spiritul de sărăcie din fericirile evanghelice care conduce la renunțarea de bună voie la lucrurile trecătoare. Această renunțare urmărește în primul rând obținerea binelui suprem, care este iubirea lui Dumnezeu, și a binelui imediat, care este iubirea aproapelui.

Spiritul de sărăcie cuprinde toate aceste aspecte, dar și altele despre care am vorbit în predica din 17 februarie 2019, la catedrala sf. Iosif din București. De exemplu, educația în spiritul sărăciei ajută și la identificarea adevăratei scări de valori în viață, pentru că ne ajută să facem diferența între valorile existențiale, spirituale și cele economice. Ne ajută să păstrăm ordinea justă a priorităților și să nu-l sacrificăm pe Dumnezeu sau/și pe aproapele de dragul lucrurilor materiale. Despre toate acestea și altele în plus puteți afla mai multe ascultând predica postată mai jos.

  • 17 februarie 2019
Papa Francisc: Motivațiile educației

«Mai întâi, să amintim punctul de plecare al meditației noastre: noi, creștinii angajați în misiunea educativă, avem astăzi o importantă responsabilitate și în același timp, oportunitatea de a ne aduce în joc propria contribuție. De aceea, este important să reușim să stabilim obiectivele prioritare, pe baza unei înțelepciuni care s-a maturizat în experiența întâlnirii cu Domnul. Pentru aceasta nu strică să ne punem din nou întrebarea esențială: pentru ce educăm? Pentru ce Biserica, comunitățile creștine, investesc timp, bunuri și energii într-o misiune care nu este neapărat religioasă? Pentru ce ținem școli și nu saloane de coafură, cabinete veterinare sau agenții de turism? Poate pentru afaceri? Or fi și unii care gândesc astfel, dar realitatea multora dintre școlile noastre dezminte această afirmație. Sau poate pentru a exercita o influență în societate, influență de la care așteptăm apoi vreun profit?

Este posibil ca unele școli să le ofere acest produs clienților lor: contacte, ambianță, excelență. Însă nici acesta nu este sensul în care imperativul etic și evanghelic ne determină să prestăm acest serviciu. Unicul motiv pentru care avem ceva de făcut în domeniul educației este speranța unei umanități noi, a unei alte lumi posibile.

Este speranța care izvorăște din înțelepciunea creștină, care în Cel Înviat ne revelează statura divină la care suntem chemați.

Cu limbajul și teologia timpului său, Estrada propunea în mod clar această finalitate a misiunii educative din perspectivă creștină: „Îi vedeți pe oamenii acestui secol ostenind dintr-o nesecată dorință de perfecțiune? Și noi iubim progresul și desăvârșirea, dar o desăvârșire adecvată omului în deplinătatea destinului și a caracterului său moral. Știința este excelentă și o aplaud și o iubesc, căci legea omului este să domine natura; dar tot legea noastră este și să aspirăm la scopuri suprasensibile și nemuritoare; iar purificarea sufletului și unirea lui cu Dumnezeu cere adoptarea unor mijloace supranaturale, ca aceste scopuri. Condiția și obiectul cel mai înalt al oricărui progres este restaurarea supranaturalului în oameni prin virtutea lui Cristos. Napoleon ghicea acest lucru: să educi înseamnă să creezi”.

Toate astea nu sunt simplă poezie. De fapt, multe dintre valorile în vigoare în societatea noastră pierd din vedere acest Adevăr incluziv și transcendent care constituie cifrul omului și al comunității. Școala poate fi ori simplă transmițătoare a acestor valori, ori leagănul altora noi; dar asta presupune o comunitate care crede și speră, o comunitate care iubește, o comunitate care se întrunește cu adevărat în numele Celui Înviat. Înainte de planificări și programe școlare, înainte de modalitatea specifică în care se pot manifesta codurile și reglementările, trebuie să știu ce anume vrem să obținem. Să mai știu că pentru asta e nevoie să se implice întreaga comunitate de profesori, să împărtășească puternic același mod de a simți, pasionându-se de proiectul lui Isus și trăgând cu toții în aceeași parte.

Multe instituții promovează mai degrabă formarea de lupi decât de frați; educă pentru concurență și succes în competiția cu ceilalți, oferind doar câteva norme firave de etică susținute de comitete minuscule care se fac că diminuează distructivitatea corozivă a unor practici înscrise în programă. În multe aule este premiat cel puternic și iute, și este disprețuit cel slab și lent. Se încurajează întâietatea în rezultate, dar nu și în compasiune. Ei bine, aportul nostru specific creștin este o educație care să mărturisească și să realizeze o altă formă de a fi umani. Dar asta nu va fi cu putință dacă ne limităm doar să rezistăm apelor și vântului, dacă ne limităm la simpla critică și ne mulțumim să rămânem în afara criteriilor pe care le denunțăm. O altă umanitate posibilă … necesită o acțiune pozitivă; dacă nu, va rămâne întotdeauna pur și simplu alta, în timp ce această unitate, conformă cu mentalitatea de acum, continuă să existe și să se încetățenească din ce în ce mai mult.

Consider că o poziție mai activă cere negreșit să depășim unele antinomii care, în loc să ne limpezească, mai degrabă ne paralizează. Unele antagonisme inflexibile sfârșesc exagerând atât de mult situațiile tulburi, încât facilitează orientări pe care le considerăm dintre cele mai negative. Un angajament real, hotărât și responsabil ne invită să mai facem încă un pas în procesul nostru de discernământ și să depășim unele clișee foarte înrădăcinate în comunitățile noastre. În sensul acesta, vă propun trei provocări legate între ele: să ne străduim ca misiunea noastră să aducă roade fără a neglija rezultatele; să privilegiem criteriul gratuității fără a pierde eficiența; și să creăm un spațiu în care excelența să nu presupună o știrbire a solidarității

Din Papa Francisc – Cardinal Jorge Mario Bergoglio, sj, Educația – în slujba vieții. Propuneri pentru vremuri grele, trad. Marina Fara, Editura ARCB, București 2014, pp. 65-68.

Enrico dal Covolo: Despre misiunea Universității, astăzi

Înaintea de a asculta acest interviu realizat cu mons. Enrico dal Covolo, rectorul Universității Pontificale din Lateran, Roma, „Universitatea Papei”, cum mai este supranumită, vă invit să citiți câteva gânduri ale Papei Francisc despre motivele și provocările educației în vremurile noastre. Interviul este în limba italiană.

PAPA FRANCISC DESPRE MOTIVAȚIILE EDUCAȚIEI

«Mai întâi, să amintim punctul de plecare al meditației noastre: noi, creștinii angajați în misiunea educativă, avem astăzi o importantă responsabilitate și în același timp, oportunitatea de a ne aduce în joc propria contribuție. De aceea, este important să reușim să stabilim obiectivele prioritare, pe baza unei înțelepciuni care s-a maturizat în experiența întâlnirii cu Domnul. Pentru aceasta nu strică să ne punem din nou întrebarea esențială: pentru ce educăm? Pentru ce Biserica, comunitățile creștine, investesc timp, bunuri și energii într-o misiune care nu este neapărat religioasă? Pentru ce ținem școli și nu saloane de coafură, cabinete veterinare sau agenții de turism? Poate pentru afaceri? Or fi și unii care gândesc astfel, dar realitatea multora dintre școlile noastre dezminte această afirmație. Sau poate pentru a exercita o influență în societate, influență de la care așteptăm apoi vreun profit?

Este posibil ca unele școli să le ofere acest produs clienților lor: contacte, ambianță, excelență. Însă nici acesta nu este sensul în care imperativul etic și evanghelic ne determină să prestăm acest serviciu. Unicul motiv pentru care avem ceva de făcut în domeniul educației este speranța unei umanități noi, a unei alte lumi posibile.

Este speranța care izvorăște din înțelepciunea creștină, care în Cel Înviat ne revelează statura divină la care suntem chemați.

Cu limbajul și teologia timpului său, Estrada propunea în mod clar această finalitate a misiunii educative din perspectivă creștină: „Îi vedeți pe oamenii acestui secol ostenind dintr-o nesecată dorință de perfecțiune? Și noi iubim progresul și desăvârșirea, dar o desăvârșire adecvată omului în deplinătatea destinului și a caracterului său moral. Știința este excelentă și o aplaud și o iubesc, căci legea omului este să domine natura; dar tot legea noastră este și să aspirăm la scopuri suprasensibile și nemuritoare; iar purificarea sufletului și unirea lui cu Dumnezeu cere adoptarea unor mijloace supranaturale, ca aceste scopuri. Condiția și obiectul cel mai înalt al oricărui progres este restaurarea supranaturalului în oameni prin virtutea lui Cristos. Napoleon ghicea acest lucru: să educi înseamnă să creezi”.

Toate astea nu sunt simplă poezie. De fapt, multe dintre valorile în vigoare în societatea noastră pierd din vedere acest Adevăr incluziv și transcendent care constituie cifrul omului și al comunității. Școala poate fi ori simplă transmițătoare a acestor valori, ori leagănul altora noi; dar asta presupune o comunitate care crede și speră, o comunitate care iubește, o comunitate care se întrunește cu adevărat în numele Celui Înviat. Înainte de planificări și programe școlare, înainte de modalitatea specifică în care se pot manifesta codurile și reglementările, trebuie să știu ce anume vrem să obținem. Să mai știu că pentru asta e nevoie să se implice întreaga comunitate de profesori, să împărtășească puternic același mod de a simți, pasionându-se de proiectul lui Isus și trăgând cu toții în aceeași parte.

Multe instituții promovează mai degrabă formarea de lupi decât de frați; educă pentru concurență și succes în competiția cu ceilalți, oferind doar câteva norme firave de etică susținute de comitete minuscule care se fac că diminuează distructivitatea corozivă a unor practici înscrise în programă. În multe aule este premiat cel puternic și iute, și este disprețuit cel slab și lent. Se încurajează întâietatea în rezultate, dar nu și în compasiune. Ei bine, aportul nostru specific creștin este o educație care să mărturisească și să realizeze o altă formă de a fi umani. Dar asta nu va fi cu putință dacă ne limităm doar să rezistăm apelor și vântului, dacă ne limităm la simpla critică și ne mulțumim să rămânem în afara criteriilor pe care le denunțăm. O altă umanitate posibilă … necesită o acțiune pozitivă; dacă nu, va rămâne întotdeauna pur și simplu alta, în timp ce această unitate, conformă cu mentalitatea de acum, continuă să existe și să se încetățenească din ce în ce mai mult.

Consider că o poziție mai activă cere negreșit să depășim unele antinomii care, în loc să ne limpezească, mai degrabă ne paralizează. Unele antagonisme inflexibile sfârșesc exagerând atât de mult situațiile tulburi, încât facilitează orientări pe care le considerăm dintre cele mai negative. Un angajament real, hotărât și responsabil ne invită să mai facem încă un pas în procesul nostru de discernământ și să depășim unele clișee foarte înrădăcinate în comunitățile noastre. În sensul acesta, vă propun trei provocări legate între ele: să ne străduim ca misiunea noastră să aducă roade fără a neglija rezultatele; să privilegiem criteriul gratuității fără a pierde eficiența; și să creăm un spațiu în care excelența să nu presupună o știrbire a solidarității

Din Papa Francisc – Cardinal Jorge Mario Bergolio, sj, Educația – în slujba vieții. Propuneri pentru vremuri grele, trad. Marina Fara, Editura ARCB, București 2014, pp. 65-68.

Mai jos puteți să ascultați interviul:

  • 21 martie 2017
Predica: Deschiderea anului universitar 2016

PAPA FRANCISC DESPRE EDUCAȚIE

«Ne cheamă o operă de iubire: educația. Să educi înseamnă să dai viață. Dar iubirea este exigentă. Ne cere să punem în joc cele mai bune resurse de care dispunem, fără exaltări și descurajări de moment, să ne trezim pasiunea și, cu răbdare, să pornim la drum.

Instituțiile noastre sunt medii privilegiat de interacțiune umană. Fiecare om este unic, inalienabil și de neînlocuit; tocmai această unicitate trebuie să fie aceea care să inspire armonizarea într-un plan superior a inevitabilelor tensiuni din momentele de criză. Școlile noastre sunt de asemenea un loc propice pentru animarea unei experiențe de viață deschisă întâlnirii și solidarității, expresia cea mai desăvârșită a ceea ce înseamnă de fapt să fii comunitate.

Fie ca fiecare persoană care participă la acest proiect să-și îndeplinească rolul de educator în sintonie cu ideile care îi stau la bază, cu disponibilitate pentru munca în comun, asumându-și cu responsabilitate spațiul care i se încredințează. Și astfel, fiecare cu trăsăturile sale proprii, va face mai bogat schimbul dintre persoane, slujind unui proiect mai înalt și mai durabil. Un proiect care nu e altul decât proiectul lui Dumnezeu pentru om.

O atmosferă deosebită trebuie să pătrundă totul. O atmosferă marcată de căutarea înțelepciunii. Cu seriozitate academică, expuneți bogata și variata informație științifică, dar favorizând integrarea cunoștințelor. Este o misiune grea care trebuie susținută pe două direcții: pe de-o parte să stimulăm dorința de a cerceta în profunzime, dezvoltând capacitatea de a vedea dincolo de prima impresie, de a capta semnele și învățămintele ascunse în lucruri și întâmplări; iar pe de altă parte, în mod corespunzător, să facem posibilă încadrarea și sinteza cu cosmoviziunea catolică asupra lumii și a istoriei. Observăm aici urgența unei mai mari cooperări interdisciplinare între științe și teologie, care să faciliteze contemplarea simfoniei creației.

Dragi educatori: cât este de mare misiunea pe care Isus v-o încredințează! Dezvoltați-vă personalitatea, transmiteți prin ființa voastră un stil, o certitudine. Nu cădeți în tentația de a subestima Adevărul. Fiți conștienți de avantajul de a fi figuri materne și paterne și aveți grijă să nu fiți exagerat de protectori: aveți încredere în capacitățile elevilor voștri. Nu alegeți doar calea ușoară a căderii la învoială, care nu caută neapărat varianta cea mai bună, ci se rezumă la un pact demagogic, lipsit de responsabilitate, consimțind la „delăsarea” cotidiană.

Faceți-l iubit pe Isus Cristos! Arătați splendoarea adevărului care se ivește – pentru cel ce știe să vadă – din fiecare colț al naturii sau din lucrările oamenilor. Făuriți idei luminoase pentru ca, însușindu-și-le, să-i orientați pe tineri și pe copii în diversele domenii ale vieții. Ajutați-i să formeze legături și relații cu persoane, idei și locuri, căci omul crește alimentându-și apartenențele.

Împăcați-vă cu ideea că pentru a vă menține în picioare e nevoie de efort, trecând peste obstacole. Fiți pasionați de Adevăr, Bine și Frumos. Nu cădeți în tentația facilului, care vă face slabi. Țineți minte că, într-o existență fără transcendență, lucrurile devin idoli și idolii degenerează în demoni care-i izolează și devorează pe cei care îi idolatrizează.»

Din Papa Francisc – Cardinal Jorge Mario Bergolio, sj, Educația: Pasiune și devotament. Provocări pentru educatorii creștini, trad. Sofia Alexe și Liana Gehl, Editura ARCB, București 2014, pp. 17-19.

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 21 martie 2017