Wilhelm Dancă

Sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” e ziua mondială a persoanelor consacrate. În această categorie intră călugării și călugărițele. Dar în sens larg intră toți creștinii. Persoanele consacrate sunt chemate să devină profeți. În ce sens? Ele sunt chemate să-l vestească pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu lumii secularizate, astăzi.

Pornind de la Evanghelia sărbătorii, Luca 2, 22-40, am subliniat trei condiții pentru a fi profet.

Prima, să facem parte din categoria „săracilor” despre care vorbește Sfântul Luca. Printre aceștia erau Isus, Maria și Iosif. Părinții lui Isus au oferit Domnului pentru răscumpărarea primului lor născut doi porumbei. Duhul de sărăcie se traduce astăzi prin detașare de bunurile materiale.

A doua, să fim la templu sau la biserică ori de câte ori este posibil. Simeon și Ana erau prezenți la templu. Simeon a fost condus acolo de Duhul Sfânt. Ana stătea tot timpul la templu. Gestul lor poate fi actualizat prin efortul de a participa fizic la sfânta liturghie, nu online. Ar fi deja un semn profetic.

A treia, să cultivăm evlavia în viața noastră. Simeon și Ana au o trăsătură comună, evlavia. Prin evlavie se înțelege dialogul personal și continuu cu Dumnezeu. În fine, astăzi, profeții sunt chemați să creeze o atmosferă creștină într-o lume secularizată.

Detalii în articolul postat mai jos.

Interviul de mai jos merită să-l citiți. Melania Cincea a pus întrebări țintite. De multe ori într-un interviu întrebarea este fundamentală. Citiți și lămuriți-vă! Melania Cincea, mulțumesc din suflet pentru interviu. Pentru detalii, deschideți linkul de mai jos.

Bucuria a fost tema dominantă a liturghiei de astăzi, 12.12.21. Biserica a fost plină de lume. M-am bucurat. S-au bucurat și credincioșii că s-au văzut unii cu alții. Dar atmosfera de bucurie a fost într-un anumit fel în contrast cu tema convertirii din Evanghelie (Luca 3, 10-18).

Am încercat să explic că bucuria creștinului este legată de apropierea venirii Domnului. Întruparea este voința lui Dumnezeu Tatăl, Părintele tuturor. De aceea, bucuria venirii Domnului se trăiește în solidaritatea cu toți oamenii. De asemenea, bucuria aceasta înseamnă a vedea ce este pozitiv în viața celorlalți. Pe scurt, bucuria venirii Domnului vindecă omul de egoism sau individualism.

Am arătat apoi că bucuria nu poate fi trăită cum se cuvine, astăzi. Am pierdut simțul sărbătorii. Cauzele sunt multe. Am pierdut bucuria așteptării cuiva, de aceea și exercițiul imaginației este sărac. În aceste condiții trebuie să mergem la biserică, acolo e „spitalul de recuperare” a bucuriei. Aici omul este întreg. Nu doar muncește, doarme și mănâncă. Aici omul cântă, se roagă, uneori, dansează. Recuperarea bucuriei comportă un gest fundamental, și anume să nu transgresăm limita relației cu aproapele. Păcatul este transgresarea acestei limite. Păcatul îi face pe oameni să fie triști.

Limita relației cu aproapele este de mai multe feluri. Una valabilă pentru toți oamenii ține de hrană îi îmbrăcăminte. Astfel, cine are două tunici să dea una celui care nu are. Iar cine are de mâncare să facă la fel (Luca 3, 11). Alta este pentru vameși și, în general, pentru autorități. Și anume, să nu pretindă mai mult decât s-a fixat (Luca 3, 13). Cu alte cuvinte, să nu pretindă șpagă. Ioi, ioi, câte ar fi de spus aici! În fine, ultima, soldații să nu maltrateze pe nimeni și să fie mulțumiți cu solda lor (Luca 3, 14). Din păcate mulți soldați din zilele noastre nu miros a patriotism ci a vânzare de arme. Ba mai mult, miros a bani murdari.

Am vorbit despre faptul că sfântul Ioan Botezătorul indică În Evanghelia de azi pragul de jos. Pragul de sus îl vom găsi în Predica de pe Munte a lui Isus (Matei 5-7). Să încercăm să respectăm barem pragul de jos. Idealul l-am găsit la Maica Tereza de Calcutta. Ea spune că omul care dă cu bucurie dă mai mult! Să îndrăznim să dăm cu bucurie! Să îndrăznim să trăim bucuria așteptării Crăciunului! Roadele convertirii vor veni de la sine.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Banii sunt ochiul diavolului, se spune. Când diavolul clipește din ochi puțini îi rezistă.

Circulă o glumă cu suport în realitate. Întreabă un jurnalist: „Domnule, ai auzit că politicianul cutare a luat mită un milion de euro?” „Da”, răspunde cetățeanul de pe stradă. „Dar dumneata ai lua mită un milion de euro?”. „Da, aș lua, dar cine-mi dă”, a zis intervievatul.

Recent un scandal public a fost declanșat de filmul „Marele Alb” realizat de grupul editorial Recorder. Potrivit filmului, care are deja peste 3 milioane de vizualizări, există suspiciuni cât privește transparența folosirii banilor publici în Biserică. Filmul trebuie urmărit cu ochi critic. Nu discut adevărul sau neadevărul din spatele replicilor din film. Nu analizez faptul că unele fraze sunt trunchiate. Problema e că lumea dă dovadă de mare sensibilitate când vine vorba despre banii din Biserică.

Banii sunt necesari în viața Bisericii. Totutși, uneori blochează sau distrug libertatea ei de slujire. Banii murdari confiscă libertatea slujitorilor lui Dumnezeu. Clar! Ucenicii lui Isus de ieri și de azi știu care este comportamentul corect față de bani. Câteodată uită.

Astăzi am avut ocazia să auzim din nou care este atitudinea lui Isus față de bani. Am ascultat Evanghelia de la Marcu 12, 38-44. În acest fragment este vorba despre oferta văduvei sărace de la templul din Ierusalim. Isus a dat-o ca exemplu pentru a încheia discursurile publice ținute la Ierusalim. Văduva a dat ultimii săi bănuți pentru întreținerea templului și a slujitorilor lui.

Gestul este susținut de trei atitudini de fond. Prima e dezlipirea de bani și, în general, de bunurile materiale. Suntem invitați să fim stăpânii lucrurilor, nu sclavii acestora. A doua e generozitatea prin care creștem în asemănarea cu Dumnezeu cel Bun. Omul generos își lărgește în timp și spațiu prezența, asemenea lui Dumnezeu. A treia e încrederea în Dumnezeu, singura speranță a văduvei sărace. Femeia a dat tot, „holon ton bion”, în greacă. Și-a dat viața întreagă pentru cauza Bisericii și a lui Dumnezeu. Acest gest exprimă încredere totală în Domnul.

L-am citat pe sfântul Filip Neri. Acesta spunea că, dacă ar găsi vreo zece oameni dezlipiți de bunurile materiale, ar schimba lumea. Nu i-a găsit. De aceea, am vorbit astăzi la omilie despre aceste lucruri.

Detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi, 29 iunie 2021, în sărbătoarea „Sfinții Petru și Paul”, am vorbit despre problema apartenenței la Biserică. Suntem chemați prin botez să fim o singură Biserică. Dar, pentru că zidim Biserica pe noi înșine, am devenit bisericuțe. Privind la exemplu sfinților Petru și Paul am subliniat trei condiții pentru a face parte nu dintr-o bisericuță, ci din Biserică.

Mai întâi este vorba despre credincioșie. Calitatea de a fi fidel în viață vine de la credința cunoscută cu ajutorul minții. Credinciosul fidel pune accentul pe coerența vieții exterioare. Astfel, mulți dintre noi au credință, poate, dar nu credincioșie sau fidelitate. Am arătat că fidelitatea este periculoasă. Poate să conducă la martiriu. Sfântul Petru este un exemplu convingător de fidelitate până la moartea de martir.

Apoi, cu ajutorul sfântului Paul, am dezvoltat altă condiție de apartenență la Biserică, și anume zelul evanghelizator. Apostolul neamurilor a ajuns până la marginele lumii cunoscute din vremea lui. Cei care folosesc internetul astăzi au posibilitatea să ajungă până la capătul lumii. Și într-un timp foarte scurt. Dacă ne gândim că aceasta era finalitatea misiuneii apostolice, putem să-l adoptăm pe sfântul Paul ca patron al internetului. Dar nu înainte de a ne lăsa molipsiți de zelul său evanghelizator.

În fine, ambii apostoli sărbătoriți astăzi strălucesc prin iubirea nebună față de Christos. Ea trebuie să aibă prioritate, dacă vrem ca apartenența noastră la Biserică să fie reală și efectivă.

Deoarece astăzi aniversez 35 de ani de preoție vă ofer o imagine de la prima sfântă liturghie celebrată în satul meu natal pe 6 iulie 1986. „Sancti Petri et Pauli, in mente habete!” Sfinților Petru și Paul, amintiți-vă de noi!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.