Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Postul Paștelui. Abordări creștine, nutriționiste și istorice

În Postul Paștelui pentru creștinii greco-catolici și cei ortodocși am participat la o masă rotundă. S-a întâmplat sâmbăta trecută, în ajunul Floriilor. Am vorbit despre Post din mai multe puncte de vedere. De aceea, partenerii mei de discuție au fost Cristian Mărgărit (nutriționist) și Adrian-Silvan Ionescu (profesor de istoria artei). Convorbirea a avut loc la Muzeul Țăranului Român din București. Rolul de gazdă l-a avut Editura Vremea, în frunte cu doamna Silvia Colfescu. Îi mulțumesc pentru invitație și pe această cale.

Pun la dispoziția publicului larg conversația noastră. Sper că va fi de folos. Să reținem această idee, și anume că postul ne face mai oameni, mai creștini. Și atenție, nu doar din punct de vedere biologic ci și spiritual.

Tuturor prietenilor greco-catolici și ortodocși le doresc din inimă un Paște luminos.

Christos a înviat!

Bucuria pascală ca argument în favoarea creștinismului

Bucuria pascală este rodul credinței în Învierea lui Christos. Din păcate acest fel de bucurie se vede destul de rar pe chipurile discipolilor. Astăzi se mai celebrează riturile prin unele biserici sau se respectă tradițiile. Dar de multe ori și în multe rânduri se ratează întâlnirea adevărată cu Christos Înviat.

Am meditat Evanghelia după Ioan 15, 1-8. Am subliniat condiția necesară pentru a putea trăi în bucurie. Și anume, ucenicul trebuie să rămână în comuniune cu Christos. Această legătură spirituală seamănă cu raportul dintre mlădiță și viță. Seva trece din viță în mlădiță și, astfel, mlădița aduce rod. Iar rodul unirii discipolului cu Christos este bucuria. E adevărat că vremurile noastre sunt stresante și provocatoare. Consumul mare de informație sau tehnologie îi face pe oameni să-și piardă gândirea critică. De asemenea, devin nervoși și nerăbdători. De aceea, am subliniat că pentru a rodi în Christos, trebuie să avem răbdare. Să cultivăm tampoane de timp și spațiu pentru a asimila informațiile. Aceasta este prima condiție pentru a rodi bucuria pascală în noi.

În al doilea rând să fim atenți la viță și mlădițe, așa cum fac vititcultorii. Sau să avem discernământ. Să nu rupem mlădițele sănătoase, să le eliminăm pe cele bolnave. Să nu confudăm binele cu rău, adevărul cu falsul, nedreptatea cu dreptatea. Când suntem constrânși să facem alegeri curajoase de viață, să nu căutăm soluții de fugă. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 28 aprilie 2024
Păstorul cel Bun este Bun. Vedeți sau nu vedeți că este Bun?

„Păstorul cel Bun” sau „Bunul Păstor” este titlul duminicii de astăzi. Există o parohie la Roman dedicată Bunului Păstor. Am fost invitat aici în această duminică frumoasă. Am ținut cuvântul de zidire sufletească, pornind de la Evanghelia duminicii. Este vorba despre Ioan 10, 11-18.

Am atins trei aspecte ale păstoririi la nivel de familie, societate și biserică. Mai întâi am arătat că „păstorii buni’ ar trebui să fie părinții în raport cu familia lor. De asemenea, politicienii în raport cu comunitățile care îi votează. Apoi preoții/episcopii în raport cu poporul credincios unde sunt trimiși să păstorească. Dar păstorul, oricare păstor, este Bun dacă îndeplinește următoarele trei condiții.

Prima, dacă își cunoaște oile, iar oile cunosc glasul lui. Cu alte cuvinte, trebuie să aibă „mirosul oilor”. A doua, să nu fie mercenar, pentru că celui plătit să păzească oile nu-i pasă de oi. Se ocupă doar de interesele/veniturile sale. A treia, să fie gata să-și dea viața pentru turmă. Sună ciudat lucrul acesta pentru un politician. Dar și pentru unii dintre tații și mamele din zilele noastre. Ce să mai spunem de preoții și persoanele consacrate? Și aici observăm lucruri care nu sunt la locul lor.

La final am preluat din cantata lui Bach pe tema din Psalmul 34, 8. Aici se spune: „Gustați și Vedeți că Domnul este Bun!” Bach insistă pe verbul: VEDEȚI! Repetă de multe ori motivul: VEDEȚI CĂ DOMNUL ESTE BUN! Am subliniat și eu acest lucru. Ar trebui să lărgim privirea, să avem ochii bulbucați și să vedem. Să vedem că Domnul este Bun, că Păstorul cel Bun este Bun!

Detalii găsți mai jos.

  • 21 aprilie 2024
Christos e viu în Scripturi și Euharistie. Cum să-L recunoaștem?

Christos înviat continuă să se arate discipolilor săi. De ce? Pentru a le întări credința în Înviere și a-i face martori credibili. Astăzi am meditat la cele două semne prin care Domnul rămâne cu ucenicii. Este vorba despre semnul Cuvântului și semnul Euharistiei. Ele le spun celor care cred că Domnul este viu. Dar pentru a crede asta, este nevoie de interpreți ai Scripturii. La început a mai existat un semn, și anume mormântul gol. Primii ucenici care au avut o legătură strânsă cu Domnul „au văzut și au crezut”. De exemplu, sfântul apostol Ioan, ucenicul iubit.

Am pornit de la Evanghelia după Luca 24, 35-48. Aici este vorba despre doi ucenici care mergeau triști spre Emaus. Când le-a apărut Domnul Înviat, nu L-au recunoscut. Am pus accentul pe „recunoașterea” lui Isus și am subliniat trei pași importanți.

Primul, să ne familiarizăm cu Cuvântul Domnului. Cuvintele Scripturii nu sunt dovada în sine a Învierii. De ce? Pentru că ele pot fi abordate și în mod erudit, nu doar spiritual. De exemplu, unii caută în Biblie elemente culturale, folclorice, informații istorice sau geografice. Însă, cine crede, cine îl iubește pe Domnul, acela îl vede pe Isus Viu în Scripturi.

Al doilea, să căutăm și să ascultăm interpreții credibili ai Scripturi. În cazul de față credibilitate înseamnă competență dobândită prin trăirea Cuvântului. Ucenicii în drum spre Emaus au fost privilegiați. Isus însuși le-a explicat Scripturile cu privire la El. Interpreții credibili, asemenea lui Isus, aprind focul dragostrei față de Christos.

Al treilea, să nu fugim la Emaus. Astăzi, din păcate, sunt mulți cei care fug din Biserică. Fug spre Emausul descurajării și al indiferenței. Uneori au motive întemeiate, căci Biserica și interpreții nu sunt credibili. Isus ne îndeamnă să întreținem focul iubirii față de El. Poate la mulți dintre noi s-a stins. Cu siguranță, sub cenușă, mai există cărbuni aprinși. Să nu lăsăm să se stingă de tot.

În concluzie, Christos e viu. De aceea, să nu fugim la „Emaus”, să fim veseli!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 14 aprilie 2024
Duminica Tomei: Învierea fratelui geamăn din noi

În Duminica Tomei am comentat Evanghelia după Ioan 20, 19-31. Am luat drept cheie de lectură a precizarea despre Toma, „zis Geamănul”. Da, duminica trecută, Duminica Învierii Domnului, lecturie biblice și rugăciunile liturgice vorbeau despre Învierea lui Christos. În duminica Tomei se vorbește despre învierea completă a lui Toma. Cum „completă”? Despre ce este vorba?

Fratele geamăn al lui Toma poate fi Nataniel, căci are o mărturisire de credință similară cu cea a lui Toma. Vezi Ioan 1, 49. Însă nu m-am oprit la acest aspect biblic. Am vorbit despre faptul că „geamănul” desemnează un antagonism ce există în ființa noastră. Toți suntem un amestec de frică și curaj, de credință și necredință, de generozitate și închistare în sine etc. Cand venim la biserică, de obicei, venim cu partea bună – curajul, credința, generozitatea. Fratele geamăn sau sora geamnă rămâne acasă. De aceea, Toma recunoaște astăzi că trebuie să vină la Isus și cu fratele său geamăn pe care îl poartă în inima sa.

Pentru a aprofunda mesajul Evangheliei am privit tabloul lui Caravaggio despre „Necredința sfântului Toma” (1600-1601). Am constatat mai multe lucruri. Primul, că Isus poartă veșminte specifice epocii sale, iar apostolii sunt îmbrăcați în haine din vremea lui Caravaggio. Asta înseamnă că, pentru pictor, Învierea lui Isus este un eveniment istoric. Cu alte cuvinte, poate fi cercetat empiric sau științific de orice generație. Sfântul Ioan Paul al II-lea spune că există în fiecare generație credincioși empirici. Poate așa suntem și noi. Așadar, dacă vrem, putem ajunge științific la nucleul credinței – Învierea lui Christos. Cum? Căutând dovezi începând de la mărturisirea primilor apostoli. Ele există. Am indicat câteva în această meditație.

Apoi, că Isus înviat îl invită pe Toma să-și apropie degetul și mâna de urma cuielor, rănilor. Avem aici o manifestare clară a milostivirii divine. Pe scurt, milostivirea înseamnă că Dumnezeu are inițiativa mântuirii. Omul trebuie să răspundă lăsându-se atins de iubirea divină. Sau, cum spune sfântul Augustin, să se trezează din somn, să se ridice și să meargă …. spre Viață. De ce? Fiindcă Viața a venit la el.

În concluzie, am subliniat nevoia de a celebra Paștele omului întreg. Paștele trebuie să-l facă și omul care vine la biserică, și fratele său geamăn rămas aiurea pe undeva. Dar, încă o dată, care frate geamăn sau soră geamnă? Acela care e victima lașității, duplicității, fricii, instinctului, necredinței etc. Învierea nu este participată deplin decât împreună cu „geamănul” din noi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 7 aprilie 2024