Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Chiar dacă aș trece prin valea întunecată de Coronavirus

„Nu mă tem de nici un rău, căci tu ești cu mine” (Ps 23, 4). La acest lucru m-am gândit astăzi, 3 mai 2020, când, deși izolați în case din cauza pandemiei de Coronavirus, am celebrat Duminica „Bunul Păstor”. Isus își revendică în evanghelia după Ioan calitatea de păstor legitim, bun și unic. El spune: „Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine va fi mântuit” (In 10, 9).

În contextul dialogurilor interreligioase și interculturale, afirmarea acestui adevăr trebuie făcută în spirit de înțelegere frățească, fiindcă altfel poate să genereze dispute și tensiuni periculoase. Și totuși, 2, 2 miliarde de creștini susțin astăzi, fiecare în felul lui, cu ajutorul Sf. Duh primit la botez că Isus este Singurul și Unicul Salvator al lumii. Domnul a afirmat despre sine: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (In 14, 6).

Acest adevăr trebui mărturisit cu bucurie și curaj și în contextul crizei create de pandemia Coronavirus. Prin răspândirea inconștientă a acestui virus moartea fizică ne suflă în ceafă, ne amenință din toate părțile, atacă mișelește pe la spate. Ne aflăm, din cauza lui, într-o vale a morții la propriu. Dar există speranță de viață, și de viața deplină, chiar și în „valea întunecată de Coronavirus”. Cine crede că Isus este Bunul Păstor va învinge răul (amenințarea virusului) și va trăi, așa după cum El ne-a promis: „Eu am venit ca să aibă viața și s-o aibă din belșug” (In 10, 10).

Problema care se ridică acum este următoarea: cum să crezi în puterea lui Isus înviat când bisericile sunt închise? Da, întrebare bună. Însă credința nu este în primul rând o chestiune de biserică, ci de iubire. Aici trebuie să facem deosebire între Biserică (totalitatea celor care au crezut sau cred în Isus Christos înviat) și biserici (locul în care se manifestă liturgic credința în Înviere). Crezi pentru că iubești (sf. Ioan Henric Newman) sau crezi pentru că ești iubit! Isus a venit la noi din iubire, și-a dat viața pentru noi, pentru ca noi să avem viață întreagă.

Așadar, credința în Isus înviat, iubirea noastră față de Domnul este mai tare decât moartea, mai puternică decât amenințarea virusului Covid-19. Nu vă temeți de Coronavirus! Nu vă fie teamă de nici un rău, pentru că Domnul este cu noi! NB. Ținând cont de faptul că primele reprezentări ale lui Isus Bunul Păstor (cu mielul pe umeri sau înconjurat de oițe) au apărut la sfârșitul sec. al II-lea, când Biserica celebra în catacombe din cauza persecuțiilor, suntem invitați cumva și noi să ni-l reprezentăm, ASTĂZI, ACASĂ, pe Isus Bunul Păstor. În secolul trecut Maria Montessori a propus „Catehezele Bunului Păstor”, cateheze bazate pe desene cu teme din Sfânta Scriptură sau din viața sacramentală a Bisericii. Iată o idee izvorâtă dintr-o iubire autentică față de Isus înviat, da, fiindcă doar această iubire are imaginație. Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 3 mai 2020
Toma Apostolul Credința fără dubii nu rodește

Toma apostolul, zis „geamănul”, dar și „necredinciosul”, ne este de mare folos în trăirea credinței. Ceilalți ucenici au fost martori la prima apariție a lui Isus înviat și aveau o credință solidă. Totuși, la scurt timp după aceea s-au dovedit a fi plini de prejudecăți și teamă. Stăteau închiși în casă de frica iudeilor. Ce fel de credința în învierea lui Isus este aceea care se manifestă doar în interiorul propriilor spații religioase, culturale, spirituale?

Toma apostolul nu se teme de ceilalți care nu seamănă cu el. Intră și iese din propria casă (tradiție, lege?), pleacă de la ai săi și se întoarce din nou la ei. De aceea, spunea sfântul Grigore cel Mare, prin curajul credinței sale Toma ne este de mai mult folos decât ceilalți ucenici.

Omul credincios, de fapt, se încrede în prezența neîntreruptă a lui Isus în lumea noastră. În ciuda a tot ceea ce se întâmplă – atentate, războaie, violențe, catastrofe naturale etc. Da, Isus înviat este cu noi. Este cu noi prin Crucea lui glorioasă și prin acel Paște în care se arată plini de răni.

Semnul acestei credințe în Isus înviat și rănit este bucuria care strălucește pe fața oricărui ucenic care își pune încrederea în Învierea lui Isus. Când ajunge la această convingere de credință, precum Toma apostolul, atunci se poate naște în inima lui acea pornire interioară spre adorația divinității lui Isus. Da, discipolul care nu desparte Crucea de Paște poate să-i spună lui Isus înviat: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.

Fericitul Vladimir Ghika spunea că termenul „credincios” este ambiguu. Pe de o parte se referă la omul care are încredere în cineva. Pe de altă parte se referă la omul în care se are încredere. Cum putem gestiona echilibrul dintre aceste două sensuri ale termenului „credincios”?

Având mai multă încredere, credință în Isus devenim demni de încrederea celorlalți. La Toma apostolul credința în Isus nu este un cimitir de idei clare și distincte, ci un drum, un proces, o luptă. Poate că cineva rămâne rănit după această luptă, ca în cazul patriarhului Iacob, dar i se schimbă numele, identitatea. Devine un alt om.

Cum să cultivăm identități deschise la creștini în contextul sărbătorii Învierii lui Isus? Detalii în articolul postat mai jos.

  • 28 aprilie 2019
Martorul Învierii să pună lemne pe foc

Dragi prieteni,

Calitatea de martor poate fi atribuită cuiva care a participat la un eveniment sau a întâlnit o persoană despre care vorbește mai târziu din proprie inițiativă sau la cererea altora. Așadar, martorul își aduce aminte de evenimentul participat sau persoana întâlnită și povestește altora impresia pe care i-a lăsat-o, experiența pe care a trăit-o, conținutul evenimentului sau al conversației cu persoana văzută. Martorul Învierii se comportă la fel; parcurge drumul urmând direcția ce pornește de la eveniment sau persoană, trece apoi prin amintire și, în cele din urmă, ajunge la povestire sau mărturisire. Dar, în cazul nostru, slabi fiind, de cele mai multe ori, se întâmplă să inversăm drumul mărturiei. Povestim ceea ce nu ni s-a întâmplat sau nu ne amintim. Ne obișnuim să trăim un creștinism cultural, ritualist, superficial, fără impact. Astfel, schimbăm structura creștinismului și facem ca „întâlnirea” să devină teorie, „evenimentul”, set de reguli, „amintirea tulburătoare”, ideologie. Mai multe detalii găsiți în predica din 15 aprilie 2018, ținută la catedrala sf. Iosif din București în prezența a numeroși credincioși. Christos a înviat!

Înainte de a asculta predica vă invit să meditați câteva lucruri importante despre calitatea de martor al Învierii:

«641. Maria Magdalena și femeile sfinte, care veneau ca să isprăvească îmbălsămarea trupului lui Isus[1], îngropat în grabă în seara Vinerii Sfinte din cauza venirii sabatului[2], au fost cele dintâi care l-au întâlnit pe Cel înviat[3]. Așadar femeile au fost primele mesagere ale Învierii lui Cristos pentru apostolii înșiși (cf. Lc 24, 9-10). Lor, Isus li se arată după aceea, întâi lui Petru, pe urmă celor Doisprezece[4]. Chemat să întărească credința fraților săi[5], Petru îl vede deci pe Cel înviat înaintea acestora și mărturia lui face comunitatea să exclame: „A înviat cu adevărat Domnul și s-a arătat lui Simon!” (Lc 24, 34).

642. Toate câte s-au petrecut în acele zile de Paști angajează pe fiecare dintre apostoli ─ și în mod cu totul deosebit pe Petru ─ în construirea erei noi care a început în dimineața Paștelui. În calitate de martori ai Celui înviat, ei rămân pietrele de temelie ale Bisericii sale. Credința celei dintâi comunități a credincioșilor se întemeiază pe mărturia unor oameni concreți, cunoscuți de creștini și, cei mai mulți, trăind încă printre ei. Acești „martori ai Învierii lui Cristos”[6] sunt, în primul rând, Petru și cei Doisprezece, dar nu numai ei: Paul vorbește clar de peste cinci sute de persoane cărora Isus li s-a arătat în același timp, în afară de Iacob și de toți apostolii[7].

643. În fața acestor mărturii, învierea lui Cristos nu poate fi interpretată în afara ordinii fizice și nu poate fi negată ca eveniment istoric. Din fapte rezultă că credința ucenicilor a fost supusă încercării decisive a pătimirii și a morții pe Cruce a Învățătorului lor, vestite de Acesta dinainte[8]. Zguduirea provocată de pătimire a fost atât de puternică încât ucenicii (cel puțin unii dintre ei) nu au crezut imediat în vestea Învierii. Departe de a ne arăta o comunitate cuprinsă de exaltare mistică, Evangheliile ni-i prezintă pe ucenici abătuți (Lc 24, 17) și înspăimântați[9]. Din această cauză, n-au dat crezare femeilor sfinte care se întorceau de la mormânt și „cuvintele lor li s-au părut o aiurare” (Lc 24, 11)[10]. Când Isus li se arată celor Unsprezece în seara de Paști, „îi mustră pentru necredința și împietrirea inimii lor, căci nu i-au crezut pe cei ce-l văzuseră înviat” (Mc 16, 14).

644. Chiar când sunt puși în fața realității lui Isus înviat, ucenicii încă se mai îndoiesc[11], într-atât de imposibil li se părea acest lucru: ei cred că văd o nălucă[12]. „Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau” (Lc 24, 41). Toma avea să cunoască aceeași încercare a îndoielii[13], iar în momentul ultimei apariții în Galileea, relatată de Matei, „unii totuși s-au îndoit” (Mt 28, 17). De aceea, ipoteza după care Învierea ar fi fost un „produs” al credinței (sau al credulității) apostolilor este lipsită de consistență. Dimpotrivă, credința lor în Înviere s-a născut ─ sub acțiunea harului divin ─ din experiența directă a realității lui Isus cel înviat.»

(Din Catehismul Bisericii Catolice, nr. 641-644, Editura ARCB, București 1993, pp. 148-149).

Mai jos puteți să ascultați predica:

 

[1] Cf. Mc 16, 1; Lc 24, 1.

[2] Cf. In 19, 31. 42.

[3] Cf. Mt 28, 9-10; In 20, 11-18.

[4] Cf. 1 Cor 15, 5.

[5] Cf. Lc 22, 31-32.

[6] Cf. Fapte 1, 22.

[7] Cf. 1 Cor 15, 4-8.

[8] Cf. Lc 22, 31-32.

[9] Cf. In 20, 19.

[10] Cf. Mc 16, 11. 13.

[11] Cf. Lc 24, 38.

[12] Cf. Lc 24, 39.

[13] Cf. In 20, 24-27.

  • 16 aprilie 2018