Wilhelm Dancă

De Ziua Recunoștinței am fost în satul meu natal. Am celebrat liturghia în fața casei parohiale. În biserică sunt lucrări de renovare.

În cadrul omiliei m-am oprit la dialogul lui Isus cu saduceii din Evanghelia după Luca 20, 27-38. Saduceii nu cred în înviere. În luna noiembrie lecturile și rugăciunile de la liturghie se concentrează pe lucrurile de pe urmă ale omului. Adică, se vorbește despre moarte, judecată, rai sau iad. Astăzi a fost vorba despre moarte. Toți vom muri. Fără excepție. Cum ne comportăm în fața morții noastre? Sau a morții celor dragi? Sau a morții celor necunoscuți? Sunt unii care afirmă că nu există moarte, nici judecată, nici rai sau iad. Și totuși …

Cu privire la moarte am subliniat trei gânduri importante.

Mai întâi faptul că murim așa cum trăim. De aceea, să încercăm să ne gândim la moarte atunci când facem alegeri importante. Moartea responsabilizează și atrage atenția asupra lucrurilor esențiale.

Apoi realitatea că unii fug de moarte și de ceea ce urmează după moarte. Vezi exemplul saduceilor, care erau preocupați doar de lucrurile materiale. Căutau să supraviețuiască numai prin patrimoniul material distribuit fiilor. De aici perspectiva utilitaristă și pragmatistă asupra vieții. Printre consecințele acestei viziuni sunt persoanele transformate în obiecte de uz casnic. Ni se întâmplă și nouă să fim în această situație?

În fine faptul că viața este un dar și toate cele din viața noastră sunt daruri. Însă izvorul darurilor este Dumnezeu. Astfel cine trăiește cu Dumnezeu în viața aceasta nu va muri. De ce? Fiindcă fiecare om ajunge acolo unde „crede” că va ajunge. Omul credincios în rai, cu Dumnezeu. Omul necredincios sau ateu în nimicul în care crede că va urma după moarte.

Detalii găsiți în articolul postat mai jos.

A fi martor înseamnă să juri că vei spune adevărul, dacă este vorba despre un proces. Dar și în viață este tot la fel, chiar dacă nu suntem puși să jurăm. Am meditat astăzi despre condiția de martor al adevărului cu privire la Înviere pornind de la Evanghelia după Luca 24, 35-48.

Am subliniat mai întâi că martorul are un trup, este un ins, este o persoană individuală și responsabilă datorită corpului. Am atras atenția asupra unui pericol. Și anume, că datorită consumului excesiv de imagini putem să ne decorporalizăm. Învierea ne atrage atenția asupra demnității și importanței trupului. Să medităm mai îndelung destinul la care suntem chemați.

În a doua parte am vorbit despre lecția de Biblie a lui Isus înviat. Domnul le-a spus ucenicilor că rezumatul Scripturilor este moartea și învierea Lui. De asemenea, că rezumatul misterului Său pascal este iertarea păcatelor despre care ucenicii dau mărturie începând de la Ierusalim.

În fine am pledat cauza ucenicului adevărat care trăiește Cuvântul Scripturii și astfel devine imagine vie a lui Christos Înviat. Concluzia este că la începutul drumului nostru de credință în Înviere a fost un martor sau mai mulți. Știm cine sunt? Suntem noi în condiția de martori ai Învierii pentru cei din jurul nostru?

Detalii în articolul postat mai jos.

În seara zilei de 7 aprilie 2021 am vorbit cu Cristian Curte pentru Radio România Actualități despre „Înviere în creștinism și în cultura europeană”. Am început dialogoul cu evocarea a două imagini pascale din copilărie și din tinerețe legate de celebrarea Paștelui în satul natal. Am vorbit despre câteva momente din experiența mea pastorală în Italia. Am dezvoltat importanța sărbătorii Paștelui pentru creștinism și cultura europeană. Am subliniat în ce constă pregătirea imediată pentru trăirea Paștelui, care înseamnă victorie asupra morții, asupra egoismului, asupra păcatului. În final am pledat pentru cultivarea valorilor umane fundamentale, printre care prietenia, întrucât ele se regăsesc la baza experienței harului supranatural al Paștelui. Detalii în interviul postat mai jos.

Învierea ca eveniment istoric și spiritual a fost obiectul omiliei de astăzi, 4 aprilie 2021, la catedrala „Sfântul Iosif” din București, la ora 12. 15. Am subliniat două lucruri: mormântul gol și transformarea ucenicilor în mistere de prezență, de lumină și de bucurie. Evanghelia a fost luată din Sfântul Ioan (20, 1-9). Mormântul gol este dovada istorică a Învierii lui Isus. Semnifică, printre altele, că Isus nu a „înviat” precum Lazăr sau fiica lui Iair, adică nu a revenit la viața pământească. Apoi că ucenicii nu au „lucrat” vestea Învierii. Finalul Evanghelei de astăzi subliniază că „nu știau” Scritpturile potrivit cărora Isus „trebuia să învie din morți”. În fine că Isus înviat era o ființă vie dar având o altă condiție decât cea pământească. Libertatea de mișcare în timp și spațiu, dincolo de limitele timpului și ale spațiului este semnul distinctiv al acestei condiții existențiale noi. Transformarea ucenicilor în mistere de prezență, de lumină și de bucurie este chemarea Învierii. Ucenicii sunt provocați la o schimbare potrivit cifrului sau lungimii de undă pe care o are corpul fiecăruia. Pe măsură ce se coboară la rădăcina existenței, care este Dumnezeu, ființele umane devin mai diafane, mai transparente, mai luminoase. Dacă Isus Înviat devine spațiu deschis spre libertate pentru fiecare dintre noi, atunci suntem pe drumul transformării noastre în martori de lumină ai lui Isus înviat. Mai multe detalii în articoloul postat mai jos. Christos a înviat!

„Nu mă tem de nici un rău, căci tu ești cu mine” (Ps 23, 4). La acest lucru m-am gândit astăzi, 3 mai 2020, când, deși izolați în case din cauza pandemiei de Coronavirus, am celebrat Duminica „Bunul Păstor”. Isus își revendică în evanghelia după Ioan calitatea de păstor legitim, bun și unic. El spune: „Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine va fi mântuit” (In 10, 9).

În contextul dialogurilor interreligioase și interculturale, afirmarea acestui adevăr trebuie făcută în spirit de înțelegere frățească, fiindcă altfel poate să genereze dispute și tensiuni periculoase. Și totuși, 2, 2 miliarde de creștini susțin astăzi, fiecare în felul lui, cu ajutorul Sf. Duh primit la botez că Isus este Singurul și Unicul Salvator al lumii. Domnul a afirmat despre sine: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine” (In 14, 6).

Acest adevăr trebui mărturisit cu bucurie și curaj și în contextul crizei create de pandemia Coronavirus. Prin răspândirea inconștientă a acestui virus moartea fizică ne suflă în ceafă, ne amenință din toate părțile, atacă mișelește pe la spate. Ne aflăm, din cauza lui, într-o vale a morții la propriu. Dar există speranță de viață, și de viața deplină, chiar și în „valea întunecată de Coronavirus”. Cine crede că Isus este Bunul Păstor va învinge răul (amenințarea virusului) și va trăi, așa după cum El ne-a promis: „Eu am venit ca să aibă viața și s-o aibă din belșug” (In 10, 10).

Problema care se ridică acum este următoarea: cum să crezi în puterea lui Isus înviat când bisericile sunt închise? Da, întrebare bună. Însă credința nu este în primul rând o chestiune de biserică, ci de iubire. Aici trebuie să facem deosebire între Biserică (totalitatea celor care au crezut sau cred în Isus Christos înviat) și biserici (locul în care se manifestă liturgic credința în Înviere). Crezi pentru că iubești (sf. Ioan Henric Newman) sau crezi pentru că ești iubit! Isus a venit la noi din iubire, și-a dat viața pentru noi, pentru ca noi să avem viață întreagă.

Așadar, credința în Isus înviat, iubirea noastră față de Domnul este mai tare decât moartea, mai puternică decât amenințarea virusului Covid-19. Nu vă temeți de Coronavirus! Nu vă fie teamă de nici un rău, pentru că Domnul este cu noi! NB. Ținând cont de faptul că primele reprezentări ale lui Isus Bunul Păstor (cu mielul pe umeri sau înconjurat de oițe) au apărut la sfârșitul sec. al II-lea, când Biserica celebra în catacombe din cauza persecuțiilor, suntem invitați cumva și noi să ni-l reprezentăm, ASTĂZI, ACASĂ, pe Isus Bunul Păstor. În secolul trecut Maria Montessori a propus „Catehezele Bunului Păstor”, cateheze bazate pe desene cu teme din Sfânta Scriptură sau din viața sacramentală a Bisericii. Iată o idee izvorâtă dintr-o iubire autentică față de Isus înviat, da, fiindcă doar această iubire are imaginație. Mai multe detalii în predica postată mai jos.