Wilhelm Dancă

În Duminica Bibliei am comentat Evanghelia după Luca 1, 1-4 și 4, 14-21. Am subliniat că această Duminică ne invită să devenim vestitori ai Cuvântului întrupat. Modelul vestirii este în evanghelia dumincii. Aici am identificat trei componente ale răspândirii Cuvântului.

Mai întâi, am pornit de la faptul că Isus a primit cartea profetului Isaia în sinagoga din Nazaret. Acolo a citit un fragment din Isaia despre anul jubiliar și a spus că această Scriptură s-a împlinit. Evident, pentru acei ascultători din Nazaret. Ei au rămas șocați. Ceva mai târziu îl vor respinge și nu vor accepta predica Domnului. Totuși, de aici am desprins component profetică a vestirii. Adică, răspândirea Cuvântului prin vorbire și trăire să fie făcută cu determinare și curaj.

Apoi, Isus a început să vestească Evanghelia începând din Galileea. Această regiune era văzută cu ochi critici de iudei. Aici trăiau popoare cu mentalități, religii și culturi diferite. Ele se influențau reciproc și în bine, și în rău. De aceea, galileenii nu erau considerați ca repere pentru religiozitatea sau moralitatea iudaică. Oricum locul unde Isus își începe activatea îi surprinde pe ucenici. De ce? Era un gest clar de opoziție față de politica, religia și economia de la Ierusalim care deveniseră insuportabile. Ele erau rigide și forțau supunerea sacrificând demnitatea umană.

În fine, Isus le vestește celor săraci, captivi, oprimați eliberarea. Am desprins de aici că a crede în Isus Christos înseamnă să devii un om liber. Sau, credința nu înseamnă consolare sau emoție interioară, ci eliberare la propriu de orice formă de asuprire. Oare avem curajul să-L acceptăm pe Isus, Cuvântul întrupat, și să vestim Evanghelia la fel ca El? Adică profetic, pornind de jos și promovând eliberarea omului de orice formă de asuprire politică, economică sau religioasă?

Detalii în articolul postat mai jos.