Wilhelm Dancă

Unde sunt profeții prevestitori ai Milostivirii divine? Aceasta a fost întrebarea care mi-a venit în minte după ce am terminat de citit Evanghelia propusă pentru duminica de astăzi, 8 iulie 2018. După cum am auzit din fragmentul proclamat din Evanghelia după Marcu, mesajul de mântuire transmis de Isus în sinagogă nu a fost luat în serios de nazariteni, ba mai mult l-au alungat „cu mânie” (Lc 4, 28) din oraș pentru un motiv simplu: pentru că le-a vestit începutul Anului de milostivire al Domnului, apropierea iminentă a Împărăției lui Dumnezeu și condiția/bilet de intrare în Împărăție, și anume convertirea. Neîncrederea manifestată față de Isus și refuzul mesajului său au luat forme agresive: toți cei din sinagogă l-au scos din cetate și l-au fugărit până au ajuns pe buza unei prăpăstii; acolo trebuia să cadă și să moară. Dar Isus nu a căzut în prăpastie și, „trecând prin mijlocul lor”, a plecat mai departe spre Cafarnaum (cf. Lc 4, 30). Cu toate acestea Domnul nu s-a supărat pe oamenii din orașul său, nu s-a răzbunat pe ei, nu le-a vorbit cu asprime, chiar dacă l-a durut comportamentul lor. Evanghelistul spune că a rămas uimit de necredința/neîncredrea lor. Și încă ceva: că Isus a făcut puținul bine pe care îl putea face: a vindecat câțiva bolnavi (cf. Mc 6, 5).

Și în zilele noastre se întâmplă plus minus același lucru. Printre altele, Evanghelia nu este primită de concetățenii noștri, nu pentru că ar fi rea în sine, ci și din cauza neîncrederii pe care o au față de slujitorii sau vestitorii ei. Acesta este unul dintre motivele pentru care nici un preot romano-catolic nu ajunge paroh sau vicar în satul/orașul lui natal. Astăzi, vestitorii Evangheliei sunt priviți cu suspiciune: fie că este vorba de mesagerii calificați, instituiți ierarhic, cum sunt diaconii, preoții și episcopii, fie că este vorba de creștinii obișnuiți, care au misiunea de a vesti Împărăția lui Christos în virtutea botezului primit. Într-adevăr, trebuie să recunoaștem că trăim într-o lume sucită, greu de înțeles. Pe de o parte omul de lângă noi nu se descurcă singur în a găsi drumul care-l duce spre binele său integral, câteodată cere ajutorul; pe de alta, dacă încerci să-l ajuți și să-i arăți drumul vieții împlinite, atunci devine neîncrezător și rămâne la ceea ce știe sau la ceea ce a auzit de la „televizor”, refuzând ajutorul martorilor credibili. Evident că nu poți face nimănui un bine cu sila. Omul trebuie să fie cooperant și dialogant cu vestitorul Evangheliei, cu slujitorul Milostivirii divine, altfel nu poate intra și nu poate cunoaște împărăția lui Dumnezeu, care este împărăția iertării, a păcii, a dreptății, a adevărului și a libertății.

În timpul liturghiei de astăzi câțiva bebeluși s-au simțit foarte bine în mijlocul nostru. Unul dintre ei l-a lăudat pe Dumnezeu plângând, altul s-a rugat alergând în toate direcțiile, altul chiuia de bucurie prin fața altarului, altul alterna momentele de plâns cu cele în care alerga: când părinții îl luau în brațe plângea, când îl lăsau liber se bucura și alerga zâmbind. Mi-a plăcut foarte mult această atmosferă de liturghie împrospătată de prezența energică și dinamică a copilașilor. Felicitări părinților care își aduc copii la biserică când sunt mici. Oare nu ar trebui să-i aducă și când sunt mari? Da, asta este Biserica lui Dumnezeu și așa trebuie să fie orice Biserică a lui Dumnezeu: un loc în care fiecare om se simte liber, chiar și atunci când este bebeluș.

Mai jos puteți să ascultați predica de azi, 8 iulie 2018: