Wilhelm Dancă

Ucenicii Domnului sunt ucenici dacă atrag pe alții la Christos. Dacă nu, sunt „călcați în picioare” sau ignorați de lume. Comunicarea acestui adevăr se găsește în Predica de pe Munte, Luca 5, 13-16. Isus folosește trei simboluri: sarea, lumina și cetatea. Ele au sens deplin în contextul fericirilor. Pe scurt, ucenicul nu poate fi ucenic doar pentru sine. Nu poate fi fericit doar pentru sine, ci și pentru alții. Fericirea evanghelică are sens în relația ucenicului cu lumea.

Primul simbol este sarea pământului. Ucenicii nu vor fi, ci sunt sarea pământului. Aceste cuvinte sunt ca un fel de învestitură publică. Sarea dă gust, conservă alimentele. Ucenicii trebuie să facă la fel în raport cu lumea. Să reținem umilința sării, care se compromite și se dizolvă în ceva diferit de sine. Ucenicul nu se conservă pe sine, ci se expune și intră în acțiunea de dizolvare în lume. De ce? Pentru a da gust lumii.

Apoi, ucencii sunt lumina lumii. Lumina asigură fundalul care face să se vadă alte lucruri sau persoane. Lumina nu atrage atenția asupra ei însăși. Lumina este discretă. Isus spune că este lumina lumii. Ucenicii au rolul luminii în lume. Arată drumul acelora care călătoresc în timpul nopții.

În fine, ucenicii sunt cetate așezată pe munte. Sunt un fel de Ierusalim pentru lume. Adică, loc al strălucirii măreției Domnului. Ucenicii atrag pe alții la Domnul prin viața lor. Evident, în măsura în care poartă gloria lui Dumnezeu în lume.

M-am întrebat de ce azi sunt ucenici care nu atrag pe nimeni? Nu au gust, nu dau gust. Nu sunt călăuze pentru alții. Nu sunt la înălțime, nu strălucesc de nicio lumină. De aceea, nu sunt observați și nu devin fascinanți. Ce ar trebui să facem?

Propuneri în articolul postat mai jos.