Wilhelm Dancă

«După cum vedem că într-un singur om este un singur suflet și un singur corp și, totuşi, că are diferite membre, tot la fel Biserica Catolică este un singur corp, dar are diferite membre. Dar sufletul care dă viață acestui corp este Spiritul Sfânt. Astfel, după credința în spiritul sfânt, ni se porunceşte să credem în sfânta Biserică Catolică. De aceea, se adaugă în simbol: sfânta Biserică Catolică. În legătură cu aceasta trebuie să știm că Biserica înseamnă adunare. Din acest motiv, Biserica sfântă este aceeaşi cu adunarea credincioșilor și oricare creștin este asemenea unui membru al Bisericii înseşi, despre care se spune în Ecleziasticul, 51, 31: apropiați-vă de mine, voi care sunteți lipsiți de învățătură și adunați-vă la școală. Această sfântă Biserică are patru atribute: este una, este sfântă, este Catolică, adică universală, şi este puternică și stabilă.

Unitatea Bisericii

În legătură cu primul, trebuie știut că, deşi diferiți eretici au dat naștere la diferite secte, totuşi ele nu aparțin Bisericii, pentru că acestea sunt divizate în părți, pe când Biserica este una, [potrivit cu] Cântarea Cântărilor, 6, 8: una este porumbița mea, frumusețea mea. Unitatea Bisericii provine din următoarele trei cauze.

1). Mai întâi, din unitatea credinței. Căci toți creștinii care fac parte din corpul Bisericii cred același [adevăr, potrivit cu] I Corinteni, 1, 10: același [adevăr] să-l spuneți toți și să nu fie între voi schisme, [şi cu] Efeseni, 4, 5: un singur Dumnezeu, o singură credință, un singur botez.

2). În al doilea rând, din unitatea speranței, pentru că toți au fost întăriţi într-o unică speranță de a ajunge la viața eternă, şi de aceea zice Apostolul, în Efeseni, 4, 4: un singur corp și un singur spirit, după cum ați fost chemați la o singură speranță a chemării voastre.

3).  În al treilea rând, din unitatea carității, pentru că toți se unesc în iubirea de Dumnezeu și unul cu celălalt în iubirea reciprocă, [potrivit cu] Ioan, 17, 22: gloria pe care mi-ai dat-o mie le-am dat-o lor, ca să fie una, după cum și noi una suntem. Astfel, se vede când iubirea este adevărată, când membrele se îngrijesc unele de celelalte și când suferă unele pentru celelalte, [potrivit cu] Efeseni, 4, 15-16: în caritate, să creștem în toate privințele, în acela care este capul, Christos: din el corpul întreg se încheagă și se leagă prin contribuția fiecărei încheieturi potrivit lucrării proprii fiecărui membru, iar corpul crește spre edificarea lui în caritate; pentru că, potrivit harului dăruit de Dumnezeu, fiecare trebuie să îl servească pe aproapele său. De aceea, nimeni nu trebuie să dispreţuiască [Biserica], dar nici să îndure să fie îndepărtat şi expulzat din această Biserică, pentru că nu este decât o singură Biserică în care oamenii se pot salva, așa după cum în afara arcei lui Noe nimeni nu a putut să se salveze.

Sfințenia Bisericii

În legătură cu al doilea [atribut], trebuie ştiut că există și o altă adunare, și anume aceea a celor care produc răul, [potrivit cu] Psalmul, 25, 5: am urât Biserica celor care produc răul. Dar aceasta este rea, pe când Biserica lui Christos este sfântă; în I Corinteni 3, 17, Apostolul [spune]: templul lui Dumnezeu este sfânt, iar acesta sunteți voi, de aceea se spune, sfânta Biserică. Dar credincioșii acestei adunări se sfințesc din următoarele patru motive.

1). Mai întâi, pentru că, așa după cum Biserica se consacră, se spală din punct de vedere material, tot la fel și credincioșii sunt spălați cu sângele lui Christos, [potrivit cu] Apocalipsa, 1, 5: ne-a iubit pe noi și ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele său, [şi cu] Evrei, 13, 12: Isus, pentru a sfinți poporul prin sângele său, a suferit în afara porții.

2). Al doilea, din ungere, pentru că, așa după cum Biserica este unsă, tot la fel și credincioșii sunt unși cu o ungere spirituală, ca să se sfințească; altfel, nu ar fi creștini; căci Christos înseamnă „uns”. Această ungere este harul spiritului sfânt, [potrivit cu] II Corinteni, 1, 21: care ne-a uns pe noi, Dumnezeu, şi [cu] I Corinteni, 6, 11: ați fost sfințiți în numele Domnului nostru Isus Christos.

3). Al treilea, din locuirea Treimii, căci oriunde Dumnezeu își fixează locuirea, locul acela este sfânt. De aceea, în Geneza, 28, 16 [se afirmă]: cu adevărat locul acesta este sfânt, iar în Psalmul, 92, 5: casei tale i se cuvine sfințenia, Doamne.

4). Al patrulea, datorită invocării lui Dumnezeu, [potrivit cu] Ieremia, 14, 9: tu, însă, în noi ești, Doamne, iar numele tău este invocat asupra noastră. Așadar, trebuie să ne temem ca, după o asemenea sfințire, să nu pătăm prin păcat sufletul nostru, care este templul lui Dumnezeu. Apostolul, în I Corinteni, 3, 17, [spune]: dacă cineva va distruge templul lui Dumnezeu, și Dumnezeu îl va distruge pe el.

Catolicitatea Bisericii

Referitor la al treilea [atribut] al Bisericii trebuie să știm că Biserica este catolică, adică universală.

1). Mai întâi, în privința locului, pentru că este în toată lumea, contrar [a ceea ce susțin] donatiștii, [potrivit cu] Romani, 1, 8: credința voastră se vestește în toată lumea, [şi cu] Marcu, 16, 15: mergeți în toată lumea, predicați Evanghelia la toată creatura. În vechime, Dumnezeu era cunoscut doar în Iudeea, dar acum în toată lumea. Dar această Biserică are trei părți. Una este pe pământ, alta este în cer, iar a treia este în purgator.

2). În al doilea rând, este universală în privința condiției oamenilor, pentru că nimeni nu este respins să facă parte din ea, nici domnul, nici servul, nici bărbatul, nici femeia, [potrivit cu] Galateni, 3, 38: nu mai este bărbat nici femeie.

3). În al treilea rând, este universală în privința timpului. Căci unii spuseseră că Biserica trebuie să dureze până la un moment dat. Dar lucrul acesta este fals, fiindcă această Biserică a început în timpul lui Abel și va dura până la sfârșitul lumii, [potrivit cu] Matei, 28, 20: iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Dar, după sfârșitul veacului va rămâne în cer.

Stabilitatea Bisericii

În legătură cu al patrulea [atribut], trebuie știut că Biserica este stabilă.

1). Se spune, însă, că o casă este stabilă mai întâi dacă are temelii bune. Dar temelia principală a Bisericii este Christos. Apostolul, în I Corinteni, 3, 11, [afirmă]: nimeni nu poate să pună altă temelie în afara celei care a fost pusă deja, iar aceasta este Christos Isus. Pe de altă parte, temelia secundară sunt apostolii și învăţătura lor, şi de aceea ea este stabilă: de aceea se spune în Apocalipsă, 31, 15 că cetatea avea douăsprezece temelii și pe ele erau scrise numele celor doisprezece apostoli. Şi de aici vine faptul că Biserica este numită „apostolică”, şi tot de aici mai provine şi faptul că, pentru a semnifica stabilitatea acestei Biserici, fericitul Petru este numit „capul” [ei].

2). În al doilea rând, stabilitatea unei case se manifestă prin faptul că nu poate fi distrusă chiar dacă este zguduită. Dar Biserica nu a putut fi distrusă niciodată: nici de persecutori (dimpotrivă, chiar dacă persecuțiile au durat, ea s-a dezvoltat mai mult, iar cei care o persecutau, precum şi cei pe care ea îi persecuta au slăbit, [potrivit cu] Matei, 21, 44: cine va cădea peste această piatră va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera); nici de erori (dimpotrivă, cu cât erorile au năvălit mai mult, cu atât mai mult s-a arătat adevărul, [potrivit cu] II Timotei, 3, 8: oameni stricați la minte, osândiți cât privește credința; dar nu vor ajunge prea departe); nici de tentațiile demonilor (căci Biserica este ca un turn în care se refugiază oricine luptă împotriva diavolului, [potrivit cu] Proverbe, 18, 10: turn foarte puternic este numele Domnului). Şi de aceea, diavolul se străduiește în principal să o distrugă, dar nu reușește, pentru că Domnul a spus în Matei, 16, 18: iar porțile iadului nu o vor învinge, ca și cum ar spune: vor lupta împotriva ta, dar nu vor învinge. Și de aici vine faptul că doar Biserica lui Petru (de partea căruia a revenit Italia întreagă, când discipolii fuseseră trimiși să predice) a fost mereu stabilă în credință, iar în timp ce în alte părți sau nu există nici o credință, sau este amestecată cu multe erori, Biserica lui Petru este şi de veghe în credință și curățată de erori. Nici nu este de mirare că Domnul i-a zis lui Petru, în Luca, 22, 32: eu m-am rugat pentru tine, Petre, ca să nu scadă credința ta.»

Din Toma de Aquino, Expunere la simbolul apostolilor, trad. Wilhelm Dancă, Editura Polirom, Iași 2016, pp. 159-167.