Wilhelm Dancă

La întrebarea „Cum are loc nașterea Cuvântului?”, sfântul Toma de Aquino a dat următorul răspuns:

„(…) trebuie știut că, fiind diferite, lucrurile au diverse moduri de naștere. Însă nașterea lui Dumnezeu este diferită de naşterea celorlalte lucruri, motiv pentru care nu putem să ne facem o idee despre nașterea lui Dumnezeu decât prin [analogia cu] nașterea celui care, între creaturi, ajunge în mai mare măsură la asemănarea cu Dumnezeu. Dar nimic nu este atât de asemănător ca sufletul uman cu Dumnezeu, după cum s-a spus. Modul de a da naștere în suflet are loc în felul următor: omul, prin sufletul său, gândește ceva, care e numit ‘conceptul’ intelectului; iar un asemenea concept se naște din suflet ca de la un tată şi este numit ‘cuvânt’ al intelectului, sau al omului. Așadar, sufletul, gândind, dă naștere cuvântului său. La fel, nici fiul lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu; nu ca un cuvânt rostit în exterior, pentru că acela trece, ci ca un cuvânt conceput în interior. Şi de aceea, cuvântul însuşi al lui Dumnezeu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu şi este egal cu Dumnezeu. Din acest motiv, vorbind despre Cuvântul lui Dumnezeu, şi fericitul Ioan a distrus trei erezii. Mai întâi, erezia lui Fotin, care a fost atinsă deja, atunci când spune: la început era Cuvântul; în al doilea rând, a lui Sabellius, când spune: și Cuvântul era la Dumnezeu; în al treilea rând, a lui Arius, când spune: și Cuvântul era Dumnezeu.

Dar cuvântul este în noi într-un fel și într-un alt fel este în Dumnezeu. Căci în noi, cuvântul nostru este un accident, pe când în Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu este la fel cu Dumnezeu însuși, pentru că nu există în Dumnezeu nimic care să nu fie esența sa. Dar nimeni nu poate să spună că Dumnezeu nu are cuvântul său, pentru că ar însemna că Dumnezeu ar fi întru totul nesocotit. Şi de aceea, după cum el a fost mereu Dumnezeu, tot la fel și Cuvântul său. Dar după cum artizanul face toate lucrurile potrivit formei pe care o gândește mai înainte în inima sa, iar această [formă] este cuvântul său, tot aşa și Dumnezeu le-a făcut pe toate prin Cuvântul său, ca printr-o artă a sa, [potrivit cu] Ioan,1, 3: toate au fost făcute prin el.

Referitor la învățătura care decurge din acest mister, Toma a precizat:

„1). Dacă, așadar, Cuvântul lui Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, și dacă toate celelalte cuvinte ale lui Dumnezeu sunt o anumită similitudine a acestui Cuvânt, atunci trebuie, în primul rând, să ascultăm cu plăcere cuvintele lui Dumnezeu. Acesta este semnul că îl iubim pe Dumnezeu: dacă ascultăm cu plăcere cuvintele lui.

2). În al doilea rând, trebuie să credem în cuvintele lui Dumnezeu, pentru că în felul acesta cuvântul lui Dumnezeu locuiește în noi, adică Christos, care este cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul, în Efeseni, 3, 17, [spune] să locuiască Christos prin credință în inimile voastre, iar în Ioan, 5, 38, [se spune]: nu aveți în voi cuvântul lui Dumnezeu care rămâne.

3). În al treilea rând, trebuie să medităm mereu asupra cuvântului lui Dumnezeu care rămâne în noi, pentru că trebuie nu doar să credem, ci și să medităm, altfel nu ne-ar fi de folos. Iar o asemenea meditație este foarte utilă contra păcatului, potrivit cu Psalmul 118, 11: în inima mea am ascuns cuvintele tale, ca să nu păcătuiesc față de tine, iar despre bărbatul drept se spune în Psalmul 1, 2: la legea lui meditează ziua și noaptea. De asemenea și despre Fericita Fecioară se zice, în Luca, 2, 51: păstra toate aceste cuvinte punându-le alături în inima ei.

4). În al patrulea rând, omul trebuie să comunice altora cuvântul lui Dumnezeu, sfătuindu-i, predicându-i și înflăcărându-i. [Spune] Apostolul în Efeseni, 4, 29: să nu iasă nici un cuvânt rău din gura voastră, ci doar ceea ce este bun spre edificare. Tot el [afirmă] în Coloseni, 3, 16: cuvântul lui Christos să locuiască în voi în mod abundent, în toată înțelepciunea, învățându-vă și îndemnându-vă unii pe alții. Tot el, în II Timotei, 4, 2, [spune]: predică cuvântul, insistă la timp potrivit și la timp nepotrivit, argumentează, imploră, ceartă, cu toată răbdarea și învățătura.

5). În fine, cuvântul lui Dumnezeu trebuie pus în faptă, [potrivit cu] Iacob, 1, 22: să fiți oameni care pun în faptă cuvântul, nu doar care îl ascultă, înșelându-vă pe voi înșivă.

Fericita Maria a slujit aceste cinci [datorii], pe rând, prin naşterea din ea a Cuvântului lui Dumnezeu. Căci mai întâi a ascultat, [potrivit cu] Luca, 1, 38: Spiritul Sfânt va veni asupra ta; apoi a consimțit prin credință, [potrivit] aceluiaşi [capitol], 38: iată roaba Domnului; în al treilea rând l-a primit și l-a purtat în uter; în al patrulea rând l-a adus la lumina zilei și l-a născut; în al cincilea rând l-a hrănit și l-a alăptat, de aceea Biserica cântă [despre ea]: unica fecioară care l-a alăptat pe însuși regele îngerilor la sânul ei umplut din cer.”

Din Toma de Aquino, Expunere la simbolul apostolilor, trad. Wilhelm Dancă, Editura Polirom, Iași 2016, pp. 83-87.