Wilhelm Dancă

Teologia are nevoie de filosofie? Acesta este titlul principal al unei culegeri de texte din cărți, studii, comunicări și articole publicate de mine după teza de doctorat prin care justific specializarea mea în domeniul teologie, specializarea teologie fundamentală. Astăzi, după cum se știe, în studiul științelor umaniste, abordarea interdisciplinară este un loc comun. Medicii au nevoie de preoți și de procurori; sociologii, de etnologi și statisticieni; istoricii, de antropologi și de arheologi; teologii, de filosofi și de scriitori. Cartea de față argumentează faptul că deschiderea specialiștilor spre alte domenii decât cele specifice, dar conexe într-o anumită măsură, constituie nu doar o șansă pentru aprofundarea propriilor cercetări, ci și un semn de sănătate intelectuală. Mai mult, specialiștii înșiși sunt provocați de această debordantă ecumenicitate a ideilor să stăpânească științific cât se poate mai bine domeniile învecinate propriei lor specializări pentru a evita confuzia planurilor de referință și pentru a nu bloca chemarea Spiritului la comuniune.

Mi-am asumat condiția de „homo interdisciplinarius” răspunzând la solicitările pe care mi le-au adresat unii sau alții dintre membrii societății ecleziale și intelectuale în care mi s-a dat să trăiesc. Astfel, „realizările mele” științifice, profesionale și academice despre care va fi vorba în paginile care urmează nu știu în ce măsură sunt ale mele, pentru că sunt convins că în spatele oricărei întrebări, oricât de simpliste ar fi, se ascunde un mare mister în comparație cu care orice răspuns, chiar și cel mai bun posibil, nu este decât una dintre percepțiile tainei care ne provoacă mereu și din toate părțile. Din acest punct de vedere îmi doresc ca, prin cartea de față, să conving, măcar pe unii, că viața omului este învăluită în mister și că „a nu strivi corola de minuni a lumii” (L. Blaga) este un act profund uman, în sensul că respectă și prelungește misterul care locuiește în om, și totodată religios, în sensul că este condiția de posibilitate pentru a avea deschisă calea spre transcendență.

În paginile care urmează redau conținutul tezei mele de abilitare în teologie, subdomeniul teologie fundamentală, pe care am pregătit-o în vara anului 2015. Teza a fost programată pentru a fi susținută public la începutul primului semestru din anul universitar 2015/2016, dar, din motive „binecuvântate”, susținerea a fost amânată pentru sfârșitul aceluiași semestru. Potrivit metodologiei românești, teza de abilitare cuprinde realizările activităților științifice, profesionale și academice după teza de doctorat. Acestea trebuie să fie dovada convingătoare că autorul tezei are competențe de nivel înalt în domeniul/subdomeniul pentru care a solicitat abilitarea de a îndruma studii aprofundate de cercetare și teze de doctorat. De asemenea, teza trebuie să cuprindă descrierea perspectivei de dezvoltare a carierei științifice, autorul prezentând pe scurt diferitele direcții de cercetare pe care dorește să le parcurgă după acordarea titlului de abilitat în domeniul solicitat. Am căutat să respect aceste exigențe metodologice, după cum se va vedea din cuprinsul lucrării. Am introdus ceva în plus față de ceea ce prevedea legea educației despre tezele de abilitare, și anume, după prezentarea diacronică a rezultatelor activităților științifice, am ilustrat și perspectiva sincronică a cercetărilor și lucrărilor mele științifice în măsura în care ele au o anumită incidență asupra teologiei fundamentale.

Cartea se adresează, în primul rând, celor care îl caută pe Dumnezeu, atât celor care l-au găsit deja și vor să intre într-o legătură de viață cu Creatorul și Răscumpărătorul lor, cât și celor care încă nu l-au găsit sau încă nu au fost găsiți de Dumnezeu. Nivelul de abordare al acestei căutări este complex, presupunând cunoașterea unor noțiuni elementare de antropologie, de religie, de filozofie și de teologie. În al doilea rând, cartea se adresează specialiștilor în filosofia religiei și în teologia fundamentală din lumea științifică românească și europeană. Dintre aceștia, cunoscătorii operei lui Mircea Eliade vor avea ocazia să vadă cât de utilă este contribuția istoricului religiilor sau fenomenologului religiilor la încadrarea corectă a relației dintre om și realitatea ultimă. De asemenea, experții în teologie fundamentală se vor putea pronunța asupra încercării mele de a combina modelul roman de teologie fundamentală, care subliniază importanța argumentelor care provin din experiența religioasă a omenirii, din istoria revelația iudeo-creștine și din istoria Bisericii, cu modelul german care pune accentul pe chemarea sacrului din conștiința omului ca atare. În fine, prietenii și cunoscuții mei vor putea afla „ce-am făcut în ultimii cinci ani”, adică din 1996 și până în 2014. Cei care știau că mă ocup de filozofie vor descoperi că am avut preocupări și de teologie, sau invers, și că, de-a lungul multelor preocupări intelectuale și activități academice, am fost și am rămas preot, adică un om de legătură între pământ și cer, între filozofie și teologie.