Wilhelm Dancă

Am ajuns la jumătatea Adventului. Duminica se numește „duminica bucuriei”. Pornind de la Evanghelia după Matei 11, 2-11, m-am oprit la cazul Sfântului Ioan Botezătorul din închisoare.

Am interpretat invitația la bucurie ca rod al eliberării din diferite forme de închisoare spirituală. Sfântul Ioan Botezătorul era prizonierul unei idei fixe despre Mesia. Era vorba despre ideea populară în rândurile iudeilor evlavioși din acea vreme. Mesia trebuia să fie un războinic eliberator. De aceea, a trimis ucenici să-l întrebe pe Isus dacă El este Mesia. Isus era Mesia, dar unul foarte umil. S-a eliberat de ideea lui fixă cu ajutorul prietenilor. Ar trebui să facem la fel, dacă trăim spiritul Adventului. Adică, dacă ne pregătim pentru Nașterea lui Mesia Isus în sufletele noastre.

Astăzi, o formă de închisoare specială pentru mulți dintre noi, este dependența de mijloacele de informare în masă. Dacă suntem în această situație să cerem ajutor de la prieteni. De pildă, depindem de televizor, de radio, de presa scrisă. Sau, suntem prea dependenți de aplicațiile sociale, facebook, instagram, twitter etc. Mai întâi să ne amintim că tehnica sufocă gustul de a trăi viața în bucurie. Cu ajutorul prietenilor să încercăm să ieșim din aceste forme de sclavie postmodernă. Cum? Să stăm împreună, să ne ascultăm reciproc pe viu, să ne privim în ochii când vorbim unii cu alții etc. Această invitație poate fi „dureroasă”, pentru că presupune renunțări. Totuși, va fi una utilă pentru un Advent adevărat.

De asemenea, dacă suntem dependenți de anumite păcate care se repetă. Fie că e vorba de păcate mari, fie că e vorba de păcate mici. Soluția în acest caz, dacă vrem să redescoperim bucuria vieții, este spovada. Nu putem rămâne cu pregătirile sărbătorii Nașterii Domnului doar la nivel exterior. Trebuie să ne pregătim inima, care să devină un fel de „Betleem” spiritual. Să reținem că păcatele mici repetate ne izolează de semeni și ne predispun să trăim o viață „idioată”. Mă refer aici la faptul că avem idei fixe despre semenii noștri și comportamente autoreferențiale. Viața este viață, dacă trăim și acceptăm schimbarea în bine. Fie schimbarea noastră, fie schimbarea celor din jur.

Pe scurt, am vorbit despre bucuria eliberării din trei feluri de „închisoare existențială”. Prima este închisoarea ideilor fixe. A doua este închisoarea adicțiilor de tehnologie și de aplicațiile sociale. A treia este închisoarea păcatelor mici, dar și a celor mari. Cine reușește să iasă din aceste trei feluri de „închisoare” trăiește o bucurie de nedescris. Garantat. De aceea, să ne lăsăm surprinși de bucurie.

Detalii în articolul postat mai jos.

În duminica a doua din Advent am meditat cuvântul „convertire” din Matei 3, 1-12. Am constatat că, astăzi, în Biserică, termenul pare tocit și abuzat. Am propus cuvântul „schimbare”. M-am întrebat: de ce nu schimbăm ceea ce nu merge în noi? Suntem conștienți de lucrul acesta, dar nu-l facem sau îl amânăm.

Am vorbit despre trei provocări care reduc prezența lui Dumnezeu în noi. Grijile exagerate legate de casă, îmbrăcăminte și mâncare. Am găsit în Cuvântul Domnului din cele trei lecturi biblice trei soluții. Prima este reconectarea la Sfântul Duh. A doua este meditarea învățăturii Scripturii îmbibate de Spiritul Sfânt. A treia constă în a imita modelul de viață al Sfântului Ioan Botezătorul.

Pornind de la „modelul” Botezătorului am subliniat trei lucruri. Primul, a te desprinde de grijile casei și a face experiența pustiului. Lucrul acesta înseamnă să devii liber pentru a-l asculta pe Duhul Sfânt. Al doilea, a renunța la preocuparea exagerată pentru îmbrăcăminte. Se traduce în practică prin eliminarea blocajelor ce provin din etichetele, funcțiile sau rolurile sociale. Astfel putem face experiența solidarității umane universale. Al treilea, moderația în mâncare și băutură. Lucrul acesta este valabil nu doar în Advent, ci trebuie să devină stil de viață.

Pe scurt, întrebarea de meditat este simplă, dar greu de pus în practică. Oare putem renunța la ceea ce împiedică o mai mare prezență a Domnului în noi?

Detalii în articolul postat mai jos.

Am început Adventul și un nou an liturgic. Am meditat Evanghelia după Matei 24, 37-44. Am arătat că viața devine frumoasă, umană, dacă-L așteptăm pe Domnul. Mâncatul, băutul, măritatul, însurătoarea, munca au alt sens dacă sunt pătrunse de așteptarea Domnului.

Așteptarea Domnului care vine este trăsătura fundamentală a Vechiului Testament. Așteptarea lui Isus care va veni a doua oară este concluzia Noului Testament. Între aceste două veniri există alta care are loc prin celebrarea sacramentelor și a Cuvântului.

Pornind de la cele patru lumânări din coroana de Advent, am identificat o altă venire. Este vorba de venirea Domnului în viața noastră. Această venire este sigură, 100%. Trec anii, viața noastră se scurtează și momentul întâlnirii cu Domnul e tot mai aproape. Cum îl așteptăm? Am identificat trei forme de așteptare: una apatică, alta pătrunsă de frică și încă una plină de bucurie. Ultima formă de așteptare are loc atunci când iubim. Numai dacă iubim pe cineva, îl așteptăm. Sau, dacă nu mai suntem iubiți, nu ne mai așteaptă nimeni. Sperăm să nu fie cazul în viața nimănui.

Așadar, Domnul ne așteaptă pe noi, sigur, pentru că ne iubește. Se poate spune același lucru despre noi? Adică, îl așteptăm pentru că-L iubim?

Vă doresc un Advent plin de bucurie! Pentru a-L celebra în felul acesta, stropiți relațiile umane cu apa generozității și așteptați-l pe Domnul din iubire! Detalii în articolul postat mai jos.

Bucuria a fost tema dominantă a liturghiei de astăzi, 12.12.21. Biserica a fost plină de lume. M-am bucurat. S-au bucurat și credincioșii că s-au văzut unii cu alții. Dar atmosfera de bucurie a fost într-un anumit fel în contrast cu tema convertirii din Evanghelie (Luca 3, 10-18).

Am încercat să explic că bucuria creștinului este legată de apropierea venirii Domnului. Întruparea este voința lui Dumnezeu Tatăl, Părintele tuturor. De aceea, bucuria venirii Domnului se trăiește în solidaritatea cu toți oamenii. De asemenea, bucuria aceasta înseamnă a vedea ce este pozitiv în viața celorlalți. Pe scurt, bucuria venirii Domnului vindecă omul de egoism sau individualism.

Am arătat apoi că bucuria nu poate fi trăită cum se cuvine, astăzi. Am pierdut simțul sărbătorii. Cauzele sunt multe. Am pierdut bucuria așteptării cuiva, de aceea și exercițiul imaginației este sărac. În aceste condiții trebuie să mergem la biserică, acolo e „spitalul de recuperare” a bucuriei. Aici omul este întreg. Nu doar muncește, doarme și mănâncă. Aici omul cântă, se roagă, uneori, dansează. Recuperarea bucuriei comportă un gest fundamental, și anume să nu transgresăm limita relației cu aproapele. Păcatul este transgresarea acestei limite. Păcatul îi face pe oameni să fie triști.

Limita relației cu aproapele este de mai multe feluri. Una valabilă pentru toți oamenii ține de hrană îi îmbrăcăminte. Astfel, cine are două tunici să dea una celui care nu are. Iar cine are de mâncare să facă la fel (Luca 3, 11). Alta este pentru vameși și, în general, pentru autorități. Și anume, să nu pretindă mai mult decât s-a fixat (Luca 3, 13). Cu alte cuvinte, să nu pretindă șpagă. Ioi, ioi, câte ar fi de spus aici! În fine, ultima, soldații să nu maltrateze pe nimeni și să fie mulțumiți cu solda lor (Luca 3, 14). Din păcate mulți soldați din zilele noastre nu miros a patriotism ci a vânzare de arme. Ba mai mult, miros a bani murdari.

Am vorbit despre faptul că sfântul Ioan Botezătorul indică În Evanghelia de azi pragul de jos. Pragul de sus îl vom găsi în Predica de pe Munte a lui Isus (Matei 5-7). Să încercăm să respectăm barem pragul de jos. Idealul l-am găsit la Maica Tereza de Calcutta. Ea spune că omul care dă cu bucurie dă mai mult! Să îndrăznim să dăm cu bucurie! Să îndrăznim să trăim bucuria așteptării Crăciunului! Roadele convertirii vor veni de la sine.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În ziua de 8 decembrie catolicii sărbătoresc pe Sfânta Fecioară Maria cu titlul de „Neprihănita Zămislire”. Liturghia de la 12.15 nu a fost participată ca de obicei. Au fost mai puțini credincioși. Pentru că mulți dintre ei au lucrat. De aceea, postez mai jos cuvântul de învățătură.

În prima parte am vorbit despre „Memorandum on Immaculate Conception” al Sfântului John Henry Newman. Am găsit aici patru argumente biblice în favoarea Neprihănitei Zămisliri. Pe scurt, este vorba despre faptul că Maria a fost scutită de păcatul orginar. Evident, având în vedere meritele morții și învierii lui Christos.

În a doua parte am arătat că Maria este un exemplu de asumare a rolului omului în această lume. Maria a fost logodnică, mireasă, mamă și văduvă. Nu a jinduit după alte poziții. Nu a uzurpat alte roluri sau identități antropologice.

Apoi am vorbit despre nevinovăție ca rezultat al absenței păcatului. Sărbătoarea ne invită să ne despărțim de păcat. Sau de a căuta căi de ieșire din structurile de păcat din lume.

În fine am făcut un scurt comentariu la titlul latin „tota pulchra es, Maria”. Frumusețea Mariei este legată de nevinovăție. Este toată frumnoasă pentru frumusețea vine din interior. Această frumusețe e mult mai puternică decât cea exterioară. Frumusețea falsă nu are rușine, este obraznică. Maria este toată frumoasă pentru că este fără de păcat, curată, nevinovată.

La mulți ani binecuvântați tuturor Mariilor, mici și mari! Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.