Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Rusaliile: Duhul Sfânt „suflă” peste toți și fără un motiv anume

În sărbătoarea Rusaliilor am spus că în Biserica de astăzi Duhul Sfânt este Marele Necunoscut. Încă mai este, deși s-au făcut mulți pași pentru o mai bună cunoaștere a rolului Duhului în viața ucenicilor. Nu-l putem cunoaște pe Duhul Sfânt în sine, ci lucrarea Lui în noi, în lume. Maica Domnului este un exemplu al rodirii extraordinare prin Duhul Sfânt. Rodul lucrării Duhului în ea a fost Christos. Aleluia! Creștinii sunt chemați să rodească la fel, adică să-L dea lumii pe Christos. Dar, pentru a fi rodnici spiritual, consider că sunt necesari câțiva pași importanți.

Primul, să-l găzduim pe Duhul Sfânt care coboară peste toți ucenicii. Fără excepție. Nu există o revărsare selectivă. Asta înseamnă că în Biserică are prioritate comunitatea. De asemenea, că toți suntem responsabili de soarta Bisericii. Carismele preoților sau ale episcopilor sunt goale/ineficiente fără coresponsabilitatea comunității.

Al doilea, să ieșim din „Cenacolul” nostru în lume. Să învingem frica de cei care ne sunt împotrivă. Să nu ne fie teamă! Așa ne îndeamnă Sfântul Ioan Paul al II-lea. Cu alte cuvinte, nu trebuie să „urcăm” pe munte, fugind de lume, ci să coborâm printre oameni. În evenimentele din viețile lor „geme” Duhul Sfânt. Să descoperim glasul Spiritului în suferințele și aspirațiile profunde ale oamenilor.

Al treilea, să vestim printre oameni Adevărul. Mai exact, să trăim și să mărturisim Duhul adevărului. Adevărul revelat în Isus Christos este că Dumnezeu e iubire.

În concluzie, să acordăm mai multă atenție Duhului Sfânt. Să-l invocăm! Să-l activăm, cum spune William Shakespeare. Fără Duhul Sfânt, nimic nu rodește în viața noastră creștină. Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 19 mai 2024