Wilhelm Dancă

Spiritul de sărăcie a fost tema centrală a omiliei de astăzi. Tema nu se bucură de mare popularitate nici printre cei săraci, nici printre cei bogați. Am arătat că, dacă rămâne singur, spiritul de sărăcie este ineficace. Pentru a deveni fecund trebuie completat cu spiritul de caritate, cu acea iubire gratuită care nu așteaptă nimic în schimb.

Spiritul de sărăcie se înțelege ca renunțare de bună voie la bunurile materiale în vederea obținerii bunurilor spirituale. Cei care fac această renunțare la bogățiile lumii într-o formă radicală, cum sunt persoanele consacrate, călugării sau călugărițele, manifestă opțiunea pentru primatul spiritualului. Cei ce fac aceeași renunțare într-o formă moderată sunt creștinii din lume. Trebuind să se îngrijească personal de viața lor și de cei încredințați grijii lor, spiritul de sărăcie înseamnă adoptarea unei scări de valori potrivit căreia bunurile pământești sunt mereu subordonate celor cerești.

O coincidență fericită am avut și astăzi în viața liturgică a Bisericii Catolice. Un ecou al Evangheliei proclamate azi în biserică s-a simțit cu putere în piața sf. Petru din Vatican. Acolo Papa Francisc a canonizat șapte sfinți: Fer. Paul VI, papă, apoi arhiepiscopul martir Oscar Romero, alți doi preoți, două călugărițe și un tânăr laic. Am explicat sensul expresiei „spiritul de sărăcie” folosindu-mă de învățătura lui Paul al VI despre sărăcie. În Gaudium et spes (Bucurie și speranță) nr. 88 și Lumen gentium (Lumina popoarelor), nr. 8, două documente importante ale Conciliului Vatican II despre identitatea și misiunea Bisericii în lumea contemporană vorbesc despre spiritul de sărăcie.

Papa Paul VI a vorbit deseori despre „spiritul de sărăcie” pe care îl considera drept „gloria și semnul Bisericii lui Christos”. Am găsit multe gânduri despre spiritul sau curajul sărăciei în discursurile sale publice. Aici, printre altele, Papa sublinia că trebuie să fim educați în spiritul de renunțare. Această educație trebuie să pornească de la avantajele spiritului de sărăcie: ne eliberează de povara lucrurile inutile, ne ajută să trăim mereu în orizontul lucrurilor care contează, ne vindecă de ispita de a trai o viata fără roade. Nu întâmplător minunea pe care a făcut-o Paul al VI-lea are legătură cu vindecarea unui copil care risca să se nască cu probleme la cap și la plămâni.

Detalii găsiți în predica postată mai jos: