Wilhelm Dancă

Simon, „fiul lui Ioan” (Bariona), pare să fie diferit de Petru. Cel puțin nu întotdeauna. Lucrul acesta se vede în contextul mărturisirii de credință de la Cezarea lui Filip (Mt 16, 13 șu.). La început Simon este numit Petru, „piatră” și declarat „fericit”. Pentru că „nu carnea și sângele” i-au descoperit faptul că Fiul Omului este Christos, Mesia. Dar la sfârșit Petru respinge crucea pe care avea să moară Domnul. Și atunci Isus îi spune: „Mergi în urma mea, Satană … pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (Mt 16, 23).

Astfel, în primul caz, Simon este Petru, ucenic în favoarea lui Christos, iar în al doilea, Simon este Satană, Anti-Christ, pentru că planurile lui sunt împotriva lui Dumnezeu. Acesta este un episod din viața lui Simon Petru. Au mai fost și altele. Să ne amintim, totuși, că Simon a depășit aceste momente prin convertire. A făcut un efort continuu de trecere de la nume la prenume, de la Simon (anti-Christos) la Petru (pro-Christos). Într-adevăr, pe măsură ce îl mărturisea pe Christos ca Fiu al lui Dumnezeu cel Viu, Simon devenea piatră pe care Domnul își zidea Biserica sa. În cele din urmă, din iubire față de Mântuitorul, prin acceptarea morții pe cruce, cu capul în jos, în semn de umilință, Simon a fost sacrificat complet în favoarea lui Petru.

Fiecare dintre noi cei botezați este invitat să imite itinerariul lui Simon Petru. Să treacă de la nume la prenume sau, mai exact, să-și asume prenumele (de la botez) ca funcție, rol, misiune în zidirea împărăției lui Dumnezeu. Să accepte sacrificarea numelui (care ține de cele pământești) în favoarea prenumelui. Oare se întâmplă lucrul acesta în Biserica lui Isus din zilele noastre? Pe chipul ei ar trebui să strălucească Christos, lumina neamurilor (LG 1), dar mai strălucește? Se mai vede astăzi această lumină, Christos, lumina popoarelor, pe fața Bisericii? Evident, strălucirea acestei lumini depinde și de credința ucenicilor, nu-i așa?

Da, depinde. Însă, din păcate, sunt unii care nu au făcut (nu fac) trecerea de la Simon (anti-Christos) la Petru (pro-Christos). Nu au devenit nici măcar o pietricică a credinței. Alții, în schimb, se sacrifică eroic, și fără zgomot, devenind de la o zi la alta tot mai mult „Petru”. Avem multe exemple la îndemână. Viitorul Bisericii va fi susținut de acești ucenici tăcuți, minoritari, necunoscuți, umili, dar fideli lui Christos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu. Papa Benedict al XVI-lea spunea într-un interviu din 1969 că în viitor, adică astăzi, Biserica va deveni minoritară, dar mai înrădăcinată și centrată pe credința în Christos. În plus, va respinge liturgia „politicului” și va manifesta o adevărată devoțiune sacramentală.

Detalii în articolul postat mai jos. Vă doresc să deveniți Petru, „piatră” a credinței în Christos, dacă se poate. Dacă nu, măcar niște pietricele vii în edificiul Bisericii lui Isus. Săptămână binecuvântată!