Wilhelm Dancă

Sfântul Ștefan a fost sărbătorit ieri de creștinii romano-catolici, iar astăzi de cei greco-catolici și ortodocși. Potrivit specialiștilor în studiile biblice, sfântul Ștefan a fost unul din cei șaptezeci și doi de ucenici ai Domnului. După Înălțarea lui Isus la cer a fost ales și a devenit unul din cei șapte diaconi ai Bisericii primare (cfr. Fap 6 – 8,3). Alegerea și lucrarea celor șapte diaconi au fost încununate cu mare succes. Dar mai ales Ștefan, „plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor” (Fap 6,8).

Mulți dușmani i s-au ridicat împotrivă, „însă nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (Fap 6,10). A fost dus în fața Sinedriului și acuzat că a rostit blasfemii la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu. A fost condamnat la moarte prin ucidere cu pietre. În timp ce își dădea sufletul, asemenea Învățătorului, i-a iertat pe dușmanii săi și și-a încredințat toată ființa lui Dumnezeu. Ultimele cuvinte ale lui Ștefan muribund au fost: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fap 7, 56).

Nașterea Domnului la Betleem a deschis cerurile pentru fiecare om care crede în divinitatea lui. Trăim vremuri mai puțin prielnice credinței creștine. Neîndoielnic, nu este pentru prima dată când creștinii se confruntă cu asemenea provocări. Dar, astăzi, în contextul creștinismului românesc, sărbătoarea Crăciunului este amenințată de pericolul desființări sau eliminării sărbătoritului, adică a lui Isus Prunc, chiar din interior. Am căutat să explic în predica pe care am ținut-o ieri la biserica „Sf. Tereza” din București că imaginea Pruncului Isus din inima noastră ar trebui ștearsă de praf. Mai mult ar trebui mângâiată până când Isus devine o persoană vie care să inspire relații de bunăvoință, de pace față de cei din jur. O lume mai puțin violentă, decentă are de-a face cu Nașterea Domnului în inima oamenilor. Detalii în predica postată mai jos.