Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Rusalii cu Duh de iubire iertătoare pentru o lume nouă

Anul acesta de Rusalii am celebrat evenimentul coborârii Duhului Sfânt împreună cu turiștii și credincioșii din Sinaia. Adresându-mă celor prezenți, care nu erau foarte mulți dar toți entuziaști, am dezvoltat o idee teologică pornind de la comportamentul creștinilor în timpul pandemiei din anii 180.

Cu acel prilej grupurile mici de ucenici ai lui Isus au dat dovadă de un curaj „nebun”. I-au ajutat pe toți bolnavii infectați riscându-și viața proprie. Amintesc aici că acea pandemie a durat vreo șapte ani și printre victimele bacteriei aduse din Orientul mijlociu de soldații romani a fost și împăratul Marc Aureliu. Creștinii s-au afirmat în acele împrejurări ca „oameni deosebiți”, în special prin trei valori non negociabile și înnoitoare: promovarea demnității femeii, respingerea avortului și solidaritatea concretă între membrii comunității. Însuflețiți de Duhul lui Isus Christos înviat au schimbat fața pământului, chipul lumii.

Din Evanghelia sărbătorii am aflat că Isus înviat, în seara primei zile a săptămânii, i-a întâlnit pe ucenici și a suflat asupra lor zicând: „Primiți pe Duhul Sfânt!” (In 20,22). La aceste Rusalii după evanghelistul Ioan sunt de față doar ucenicii. Este prima narațiune a evenimentului Coborârii Duhului Sfânt. A doua are un caracter universal. Este descrisă în cartea Faptele Apostolilor 2, 1-11. Suflarea lui Isus înviat îndreptată spre ucenici ne trimite cu gândul la începuturile creației. În cartea Genezei 2, 7 putem citi aceste cuvinte: „Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit ființă vie”.

Dacă punem în oglindă cele două Rusalii, suflarea Duhului Sfânt asupra ucenicilor din Duminica Învierii poate fi înțeleasă drept început al unei noi creații. Da, lumea se face din nou prin moartea și învierea lui Christos. Această lucrare este încredințată Duhului Sfânt. Iar gestul concret al începutului de viață nouă este iertarea păcatelor.

Iertarea este o formă de profundă iubire de aproapele. Dumnezeu s-a făcut aproapele nostru în Isus, Fiul său, mort și înviat pentru noi, și ne-a iubit cu o iubire iertătoare. Vrem să primim această nobilă iubire de aproapele? Mai mult, vrem să facem la fel față de cei ce sunt aproapele nostru? Vrem să punem în practică această minunată iubire de aproapele, adică iubirea iertătoare? Dacă da, atunci Duhul Sfânt a coborât peste noi.

Mai mult detalii în omilia postată mai jos.

  • 1 iunie 2020

Lasă un răspuns