Wilhelm Dancă

Am vorbit astăzi despre rugăciune comentând parabola fariseului și a vameșului la templu după Evanghelia sfântului Luca 18, 9-14. Am spus că fariseul și vameșul ilustrează două comportamente care se aflâ în interiorul ființei umane. Fiecare om are ceva și din atitudinea fariselui, și din aceea a vameșului. Pe scurt, este vorba despre lupta din interiorul omului între mândrie și umilință.

Am subliniat faptul că mândria izolează și orbește. Omul autosuficient sau autoreferențial nu are nevoie de nimeni, nici chiar de Dumnezeu. De asemenea, din cauza atenției exagerate asupra propriului eu, omul mândru nu vede pe nimeni. De aceea, fariseul nu se poate ruga lui Dumnezeu, ci doar lui însuși. Omul mândru nu poate fi ajutat, pentru că nu se lasă ajutat.

Umilința este o virtute care are două efecte: libertatea și adevărul. Ne eliberează de prejudecăți și ne arată ceea ce suntem cu adevărat. Adică, oameni păcătoși, slabi, care depind de Dumnezeu Creatorul în privința vieții și a mântuirii. Omul umil se roagă lui Dumnezeu, pentru că vede cine este în mod real și se simte liber. Astfel, dacă rugăciunea este primul rod al umilinței, să urmăm exemplul vameșului.

Pentru mai multe detalii, deschideți linkul de mai jos.