Wilhelm Dancă

Am început meditația la Evanghelia după Luca 18, 1-8 cu o amintire personală. Am redat conținutul unei conversații cu părintele Gheorghe Patrașcu. Vorbeam despre felul în care își ocupa timpul în închisoare. El mi-a spus că nu-i ajungea ziua întreagă pentru a-și termina rugăciunile. Astfel am dorit să transmit o idee despre ce înseamnă să fii om religios. De asemenea, am intenționat să subliniez imaginea Bisericii care se roagă în interior pentru cei din afară. Aici interiorul este o închisoare sau o mănăstire, ori o biserică.

În Evanghelia duminicii a fost vorba despre parabola văduvei care cere insistent dreptate de la judecătorul nedrept. Într-un anumit fel văduva simbolizează creștinul din orice timp, Biserica. De ce? Pentru că ilustrează condiția existențială fragilă, limitată, nevoia de ajutor.

Am arătat că e o legătură strânsă între rugăciune și credință. În cazul de față credința se înțelege ca încredere, relație personală cu cineva care te iubește necondiționat. De aceea putem spune: crede omul care se roagă și se roagă omul care crede.

Am dezvoltat apoi câteva considerații cu privire la rugăciune. Am spus că rugăciunea bună este precedată de tăcere, interiorizare, ascultare. Este vorba despre ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru a înțelege voința Sa cu privire la noi. Pornind de aici înțelegem că suntem ființe limitate, insuficiente nouă înșine. De aceea ne rugăm la alții, la Dumnezeu.

Rugăciunea este de multe feluri: de mulțumire, de adorație, de contemplație, de laudă, de cerere. Cea mai folosită dintre toate este rugăciunea de cerere. Se poate spune că omul este într-un anumit fel ceea ce cere. Am aprofundat în continuare legătura dintre rugăciune și credință. Am dat de exempul pe copiii care se roagă. Ei cer de la părinții lor tot felul de lucruri pentru că simt că sunt iubiți. Prin urmare nu te poți ruga decât Aceluia în care crezi. Cu alte cuvinte, te rogi, ceri ceva de la omul pe care îl simți că te iubește.

În fine am arătat că rugăciunea responsabilizează ființa umană. Rugăciunea are legătură strânsă cu iubirea de aproapele. Dar rugăciunea nu este o formulă magică. Cine se roagă lui Dumnezeu pentru pace, nu așteptă să facă Dumnezeu ceea ce ar putea face el. Într-adevăr, rugăciunea este gestul cel mai semnificativ al vieții creștine. Totodată este un gest care îmbogățește umanitatea noastră.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.