Wilhelm Dancă

Papa Benedict al XVI-lea despre schimbarea la față a lui Isus

«Schimbarea la față este un eveniment de rugăciune; devine vizibil ce se petrece în timpul dialogului lui Isus cu Tatăl: străpătrunderea intimă a ființei sale cu Dumnezeu, care devine lumină pură. Fiind una cu Tatăl, Isus însuși este Lumină din Lumină. Ceea ce este el în esență și ceea ce Petru încercase să spună în mărturisirea sa – acest lucru devine, în acea clipă, perceptibil cu simțurile: ființa lui Isus în lumina lui Dumnezeu, calitatea sa de a fi lumină ca Fiu. Aici devin vizibile referințele la figura lui Moise, precum și diferența: „Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, avânt în mâini cele două table ale legii, el nu știa că fața sa strălucea pentru că grăise Dumnezeu cu el” (Ex 34, 29). În timpul conversației cu Dumnezeu, lumina lui Dumnezeu a strălucit asupra lui, făcându-l și pe el să strălucească. Dar este, ca să spunem așa, de o strălucire care a venit asupra lui din afară, făcându-l să strălucească. Isus însă strălucește dinspre interior, el nu doar primește lumină, ci el însuși Lumină din Lumină. Veșmântul alb de lumină al lui Isus în timpul schimbării la față vorbește însă și despre viitorul nostru. În literatura apocaliptică, hainele albe sunt expresia făpturii cerești – veșmintele îngerilor și ale celor aleși. Astfel, Apocalipsa lui Ioan vorbește despre veșmintele albe pe care le vor purta cei mântuiți (cf. mai ales 7, 9.13; 19, 14). Dar Apocalipsa ne mai comunică ceva nou: veșmintele celor aleși sunt albe, pentru că au fost spălate în sângele Mielului (cf. Ap 7, 14), adică: fiindcă prin Botez am fost uniți cu pătimirea lui Isus, iar pătimirea lui este curățirea care ne redă veșmântul pierdut de noi prin păcat (cf. Lc 15, 22). Prin Botez suntem înveșmântați cu Isus în lumină și am devenit noi înșine lumină.

Acum apar Moise și Ilie și vorbesc cu Isus. Ceea ce le va explica Cel Înviat ucenicilor pe drumul spre Emaus este aici apariție vizibilă. Legea și profeții vorbesc cu Isus, vorbesc despre Isus. Numai Luca ne relatează – cel puțin printr-o scurtă aluzie – despre ce au discutat cei doi mari martori ai lui Dumnezeu cu Isus: „Și care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre plecarea lui, pe care avea s-o împlinească la Ierusalim” (Lc 9, 31). Tema discuției lor este crucea, dar înțeleasă prin plecarea, exodul lui Isus, al cărui loc va trebui să fie Ierusalimul. Crucea lui Isus este exod – ieșirea din această viață, trecerea prin „Marea Roșie” a pătimirilor și trecerea în slava în care, bineînțeles, stigmatele rămân însemnate pe vecie. În acest mod se clarifică și că tema fundamentală a Legii și a profeților este „speranța lui Israel” – exodul care eliberează definitiv; iar conținutul acestei speranțe este Fiul Omului în suferință și slujitorul lui Dumnezeu, care, pătimind, deschide porțile către libertate și o lume nouă. Moise și Ilie ei înșiși figuri și, în același timp, martori ai pătimirilor. Cu Cel Schimbat la Față vorbesc despre ceea ce vorbiseră și pe pământ, despre pătimirile lui Isus; dar vorbind Cel Schimbat la Față despre aceasta, se arată că această pătimire va aduce mântuirea; că este străbătută de slava lui Dumnezeu, că pătimirea se transformă în lumină, libertate și bucurie.»

(…) Să ne întoarcem de la aceste considerații înapoi la episodul schimbării la față. „Și s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: acesta este Fiul meu cel iubit, pe acesta să-l ascultați!”. Norul sfânt, Shekinah, este semnul prezenței lui Dumnezeu însuși. Isus este cortul sacru deasupra căruia plutește norul prezenței lui Dumnezeu, învăluindu-i în umbra sa și pe ceilalți. Se repetă scena de la botezul lui Isus, când, din nor, Tatăl însuși îl indicase pe Isus ca fiind Fiul: „Tu ești Fiul meu cel iubit, întru tine am binevoit (Mc 1, 11). Acestei proclamări solemne a demnității filiale i se adaugă acum imperativul: „Pe acesta să-l ascultați!”. Aici devine vizibilă relația cu ascensiunea lui Moise pe muntele Sinai, pe care am identificat-o mai devreme pe fundalul schimbării la față. Moise primise pe munte Tora, cuvântul călăuzitor al lui Dumnezeu. Acum ni se spune despre Isus: „Pe acesta să-l ascultați!”. Hartmut Gese a comentat foarte potrivit această scenă: „Isus însuși a devenit cuvântul revelației divine. Evangheliștii nu puteau prezenta acest lucru mai clar, mai puternic: Isus este Tora însăși” (Zur biblische Theologie. Alttestamentlische Vorträe, Munchen 1977, p. 81). Apariția s-a încheiat, sensul ei cel mai profund fiind sintetizat în acest unic cuvânt. Ucenicii trebuie să coboare cu Isus și să învețe mereu: „Pe acesta să-l ascultați!”.»

Din Joseph Ratzinger/Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, trad. Alexandru Mihăilescu, București 2007, pp. 268-270; 273-274.

Mai jos puteți să ascultați predica din 12 martie 2017 (Duminica a II-a din Post):