Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi tema acceptării milostivirii divine. Acest subiect este foarte important în contextul pregătirii pentru Paște. Este vorba despre mărturisirea păcateleor și primirea iertării divine în libertate. Adică, în responsabilitate. Am spus că, astăzi, în multe locuri, scaunul de spovadă a devenit magazie de instrumente de curățenie în biserică. Găsești acolo mopuri, găleți, detergent, mături etc.

Am pornit de la Evanghelia după Ioan 8, 1-11. Am identificat patru caracteristici ale mentalității creștine despre păcat.

Mai întâi, păcatul este o realitate. Este ceva rău. Nu trebuie redus păcatul la elemente psihologice sau sociologice.

Apoi, păcatul e o realitate universală. Toți oamenii sunt păcătoși. Sensul general al păcatului este trădărea iubirii. Oricare ar fi această iubire, de Dumnezeu, de oameni, de vocație, păcatul trădează o iubire.

Altă caracteristică e legată de leacurile pentru vindecarea stării de păcat. Voribm despre „caritas in veritate”, expresia provine de la Sfântul Paul, scrisoarea către Efeseni 5. A fost preluată de Papa Benedict în enciclica cu același nume din 2009. Pe scurt, „caritas” sau milostivirea face ca adevărul să nu derapeze în științism sau legalism. Adevărul ajută milostivirea să nu se transforme în sentimentalism sau slăbiciune.

În fine, omul păcătos se vindecă dacă se lasă privit de privirea lui Isus Christos. Privirea vindecă, mântuiește, spune Simone Weil. Astăzi fiecare dintre noi e invitat să primească iertarea lui Christos în mod responsibil. Adică în mod liber, fără frică, fără presiune, violență. Astfel omul își recuperează deschiderea lui fundamentală spre Dumnezeu, spre eternitate.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.