Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Omul ființă vulnerabilă în Parabola Bunul Samaritean

Omul este o ființă vulnerabilă, fragilă. Asta ne spune, printre altele, parabola Bunul Samaritean. Oricând i se poate întâmpla ceva, dar mai ales ceva rău. Când dă de necaz, atunci se văd caracterele oamenilor. Unii se concentrează pe ei înșiși, nu le pasă de soarta celorlalți. Aceștia fac parte din categoria cinicilor sau a indiferenților. Astăzi, ca și în trecut, această categorie este foarte populată. Din păcate. Alții se apropie de omul încercat și îi întind o mână de ajutor. Aceștia fac parte din categoria celor milostivi, empatici, simpatici – în sensul că dau dovadă de compasiune. Milostivii sunt mai puțini decât cinicii. Diferența între aceste două categorii nu o face religia sau credința.

Parabola Bunul Samaritean arată că religia poate deveni piedică în a fi om. Da, din nefericire, religia se poate transforma într-un fel de narcotic. Consumată în cantități mari poate inspira gesturi de narcisism sau chiar suicid spiritual. Preotul și levitul din parabolă sunt doi oameni amețiți de „credință”. Trec pe lângă omul jefuit și bătut de tâlhari în numele „religiei”, fără să le pese de soarta lui. Se oprește samariteanul și-l ajută. Un fel de refugiat sau imigrant din zilele noastre. El nu era credincios, nu practica religia lui Israel. De aceea gestul său provoacă. Ce anume l-a determinat să se oprească? Ce l-a făcut să observe necazul altuia și să-l ajute?

Bunul Samaritean s-a oprit pentru că a văzut în nenorocirea celuilalt propria lui nenorocire. În cel jefuit și bătut de tâlhari s-a văzut pe sine și nevoia lui de iubire milostivă. Astfel vulnerabilitatea ființei umane a devenit spațiu în care oameni diferiți au locuit împreună. Și astăzi fragilitatea umană ar trebui să fie loc de întâlnire a oamenilor, a tuturor oamenilor. Da, pentru că vulnerabilitatea permite acea locuire împreună în care nu sunt necesare nici cuvintele, nici revendicările justițiare, nici asumarea identităților. Aici oamenii participă la situația de rănit a aproapelui. Atât. Dar aceasta este adevărata umanitate. Această participare la rana celuilalt este semn de maturitate umană.

Pornind de la tema „omul ființă vulnerabilă” am invitat credincioșii din biserică să primească și să mediteze trei întrebări. Ce trebuie să fac ca să dobândesc viața veșnică?  Cine este aproapele meu? Cine mă iubește pe mine în mod necondiționat? Am detaliat aceste trei întrebări din parabola „Bunul Samaritean” în predica postată mai jos.

  • 14 iulie 2019

Lasă un răspuns