Wilhelm Dancă

Oamenii iartă greu, câteodată, unii niciodată. Dumnezeu iartă mereu. De aceea poporul evreu credea că numai Domnul poate să ierte păcatele, chiar dacă pedepsește pe cine iubește. Isus răstignit-înviat ne-a descoperit fața adevărată a lui Dumnezeu, și anume îndurarea. Înviind din moartea vinovățiilor și păcatelor lumii, întorcându-se din iadul urii dăruiește ucenicilor săi pacea Lui perfectă și profundă.

În Evanghelia dumincii (In 20, 19-31) numită Duminica Divinei Îndurări Isus Înviat dăruiește iertarea sau pacea în trei pași. Mai întâi pacea este obiectul dorinței Lui pentru ucenici: „Pacea să fie cu voi!”. Apoi suflă asupra discipolilor Duhul iertării. Acest dar le este încredințat ucenicilor pentru a fi administrat în mod responsabil celor care îl cer: „cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, cărora le veți ține, vor fi ținute”. În fine, pentru a putea primi darul iertării este nevoie de a trece de la îndoială la credință, asemenea sfântului Toma. După ce a fost iertat de Isus (a lipsit de la prima lui apariție), Toma „învie” în comunitatea din care făcea parte. Împreună cu el învie și comunitatea ucenicilor. Iertarea redă viața ucenicilor dezbinați. Comunitățile noastre sunt dezbinate? Viața noastră este în criză de identitate spirituală? Spre înviere, chiar și spre cea de etapă, spre învierea provizorie, există un singur drum:nu răzbunarea, nu dreptatea, ci iertarea sau divina îndurare.

Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

Christos a înviat!