Wilhelm Dancă

Astăzi am meditat Evanghelia despre ospitalitatea oferită de Marta și Maria lui Isus. Vezi Luca 10, 38-42. Am subliniat trei puncte.

Primul, ospitalitatea este pasul pe care l-a făcut omenirea de la barbarie la civilizație. Diferința este de o literă, t, adică ostilitate sau barbarie, ori p, adică ospitalitate sau civilizație. Balanța între „t” și „p” a fost mereu greu de ținut. În zilele noastre riscăm să cădem în barbarie.

Al doilea, față de ospitalitatea ca lege sacră întâlnită la toate popoarele, avem ospitalitatea ca datorie de credință. Astfel, la evrei, străinul aduce aminte despre faptul că și ei au fost străini și sclavi în Egipt. Experiența ospitalității evreiești conduce la primirea „Străinului” prin excelență, care este Dumnezeu. Abraham este un exemplu în prima lectură de astăzi. Vezi Geneza 18, 1-10.

Al treilea, pentru creștini, ospitalitatea este un exercițiu christologic. Pe această cale ucenicii îl primesc pe Isus nu doar în casă, ci și în inimă. Maria din Evanghelia duminicii este exemplu în această privință.

În final ne-am întrebat dacă vrem să avem o casă de obiecte, de lucruri sau de persoane, ori de relații. Pentru a ajunge aici, la „casa” ca loc de întâlnire, să încercăm să fim gazde bune. Sau, să-i primim pe străini nu doar în casă ci și în suflet. Pe această cale, din casă obișnuită, casa noastră devine sfântă, adică fântână de civilizație.

Am terminat cu aceste versuri din poezia „Din casă …” de Tudor Arghezi: „Când vii, pășește slobod, râzi și cântă/ Necazul tău îl uită-ntreg pe prag/ Căci neamul trebuie să-ți fie drag/ Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă!”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.