Wilhelm Dancă

Chipul lui Christos, milostivirea lui Dumnezeu, a fost deformat de-a lungul istoriei chiar de ucenicii lui. Astfel, s-a întâmplat, și nu de puține ori, ca discipolii, în loc să-l vestească pe Christos, mângâierea lui Dumnezeu, să se predice pe ei înșiși și problemele lor legate de identitatea Bisericii, dogme, tradiții, ritualuri, confesiuni, etc. Instituțiile ecleziale, din ferestre spre Dumnezeu, au devenit ziduri despărțitoare. Din păcate. Christos a dispărut parțial, uneori cu totul, în fața importanței acordate regulamentelor, legilor, obiceiurilor și devoțiunilor.

La începutul Evangheliei de astăzi (Mt 9, 36 – 10, 8) sfântul Matei spune că Isus Christos, „văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite și părăsite ca niște oi care nu au păstor” (v. 36). Lui Isus „i s-a făcut milă”. Adică, văzând poporul strivit de forța legii și a obiceiurilor care hrăneau un stil de viață superficială, formalistă, Domnului i s-a rupt inima de durere. A văzut mizeria neputinței poporului și a fremătat de durere în inima lui. Am încercat să explic sensul cuvântului „milostivire”, care în limba latină se traduce cu „misericordia” și înseamnă a-ți da inima celui mizer, sărac, în nevoi. A fi milostiv, așadar, implică trăirea unei iubiri ce tresaltă de emoție, de durere, de milă la vederea suferințelor celorlalți. Dar această simțire cu celălalt, compasiune, nu este o trăire doar interioară. Se transformă într-un act concret de iubire pe care l-am numit mângâiere.

Oprindu-mă la acest ultim sens al milostivirii active am vorbit despre chipul lui Christos, mângâierea activă a lui Dumnezeu pentru noi. În contextul pandemiei actuale, când multă lume este obosită din cauza frustrărilor de multe feluri sau lipsită de ajutor în fața fragilității vieții umane, lui Christos i se face milă de noi.  Încă o dată. I se rupe inima din cauza mizeriei noastre și ne alege, ca pe vameșul Matei, trimițându-ne ca apostoli ai mângâierii lui în lume (cf. Mt 9, 9). Care sunt condițiile pentru a deveni, astăzi, apostoli ai mângâierii divine? Oare cei obosiți din jurul nostru simt mângâierea lui Dumnezeu care emană din noi? A, nu putem să-i mângâiem pe alții? Dar oare de ce? Avem inima prea strâmtă, prea mică? Cum să o lărgim? Propuneri de răspunsuri în omilia postată mai jos.