Avem nevoie de leacuri contra idolatriei puterii pentru că puterea corupe și creează dependență. Pe lângă asta suntem hrăniți zilnic cu imagini otrăvite ale puterii. Spiritul acestora îi „convinge” pe cei cu funcții de conducere că omul este mare dacă îi privește pe ceilalți de sus în jos. Sau, dacă are mulți servitori. Sau, dacă este lăudat și aplaudat de toți membrii comunității. Idolatria puterii întreține în cel care conduce un spirit adolescentin. Idolatrul puterii își subjugă comunitatea și o pune în slujba propriilor interese.
În Evanghelia de astăzi, din Marcu 10, 35-45, Isus cheamă pe cei care conduc la maturitate. Le spune ca între ucenicii lui „să nu fie așa. Cel care vrea să fie mai mare să fie slujitorul tuturor” (v. 43). Dacă privim istoria lumii creștine aceste cuvinte nu prea s-au pus în aplicare. Cu excepțiile de rigoare, evident. Au fost și sunt în Biserică și în societate oameni dispuși să sacrifice orice numai să ajungă în funcții de conducere. Își distrug familiile și prieteniile, își pierd conștiința și demnitatea umană doar, doar să ajungă la o funcție de conducere. Puterea are ceva nociv în ea și creează o sete de putere care nu se potolește niciodată. Cine are putere vrea mai multă putere.
Am vorbit despre cei care dețin puterea la nivel mare sau la nivel mic. În cazul în care sunt creștini, poate și practicanți, au la îndemână câteva leacuri de vindecare de imaginile otrăvite ale puterii. Pornind de la portretul conducătorului făcut de sfântul Grigore cel Mare, am subliniat câteva aspecte. Mai întâi membrii comunității să aibă prioritate absolută în raport cu celelalte activități de conducere. Apoi cei care conduc să fie calmi, moderați la mâncare, băutură, îmbrăcăminte și în vorbire. Sfântul Grigore spune așa: „dacă nu au un cuvânt util pentru zidirea celuilalt, mai degrabă să tacă.”
Recomandările lui pot fi rezumate astfel: numai cel care trăiește pentru alții trăiește în mod responsabil (D. Bonhoeffer). Sau mai tare: cine trăiește pentru alții trăiește, cine trăiește pentru sine nu trăiește.
Detalii în articolul postat mai jos.
- 17 octombrie 2021
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.