Wilhelm Dancă

Îndemnul lui Isus de a fi desăvârșiți așa cum desăvârșit este Tatăl nostru ceresc (cf. Mt 5, 38-48) nu este luat în serios decât foarte rar. Evident, aici nu mă refer doar la cei care sunt creștini din când în când, de Crăciun și de Paști, ci și la cei care se consideră creștini practicanți. Atenția lor, dar și atenția predicatorilor, uneori, se concentrează asupra altor aspecte. Nu le detaliez aici. Oare de ce nu vrem să fim sfinți precum sfânt este Dumnezeu Tatăl? Oare de ce nu vrem să fim desăvârșiți asemenea sfinților care au atins punctul de sosire spre care ne orientează promisiunile făcute la botez? În fine, oare de ce îndemnul lui Isus „iubește-ți dușmanii” rămâne fără un răspuns convingător, astăzi, în Bisericile noastre?

Trebuie să recunoaștem un fapt, și anume că cererea lui Isus adresată ucenicilor, dar și nouă astăzi – „iubește-ți dușmanii” –, este nouă și ne surprinde din mai multe puncte de vedere. Mai întâi la nivel orizontal. Isus ne cere să-i iubim pe toți oameni, indiferent de religie, confesiune, rasă, orientare politică, educație etc. Iubirea cerută de Isus de la ucenicii săi trebuie să fie „catolică”, universală, nu sectară, elitistă. Apoi, la nivel de măsură. Într-adevăr, măsura iubirii aproapelui pe care o cere Isus trebuie să fie fără măsură. Cu alte cuvinte trebuie să fie o iubire gratuită, fără interese. În fine, iubirea pe care Isus o așteaptă de la noi trebuie să fie nouă în ceea privește conținutul. Adică, trebuie să fie asemenea iubirii lui Dumnezeu. Prin iubirea față de aproapele, potrivit acestui criteriu, ne asemănăm sau participăm la viața lui Dumnezeu care este iubire.

În partea practică a predicii am arătat că astăzi, din păcate, „iubește pe dușmanii tăi”, în contextul nostru nu are ecou. Se pare că nu mai avem dușmani. Suntem nimeni pentru nimeni. Trăim într-un fel de indiferență, solitudine, izolare față de alții care a diluat noțiunea de dușman. De aceea, consider că este important pentru noi să traducem iubirea față de dușmani prin inițiative concrete care să disloce „confortul” singurătății și să dezvolte imaginația ospitalității fraților. Mai multe detalii în predica postată mai jos.