Prieteni, Am fost invitat recent să țin o conferință la Centrul „Sfinții Petru și Andrei” din București. Este vorba despre prima dintre conferințele din anul universitar 2025/2026 organizate de părinții asumpționiști din capitală.
Am ales să vorbesc despre sfântul John Henry Newman din mai multe motive.
Primul, cardinalul Newman va fi declarat „doctor ecclesiae” de Papa Leon al XIV-lea pe 1 noiembrie 2025. Dacă în primul mileniu Biserica a avut „Sfinți Părinți”, în cel de-al doilea și al treilea, are „Învățători ai Bisericii”. Primii patru au fost declarați de Papa Bonifaciu al VIII-lea în 1295. De atunci încoace au fost declarați alți 33. Printre aceștia sunt și patru femei: Tereza de Avila, Ecaterina de Siena, Tereza de Lisieux și Hildegard de Bingen. Sfântul John Henry Newman este cel de-al 38-lea.
Al doilea, este vorba despre un sfânt care a căutat să răspundă la provocările modernității printr-o credință mai puțin instituțională și mai mult dialogală și personală.
Al treilea, în fața tentațiilor Bisericii din modernitate – estetism religios, ritualism, rubricism, rigiditate sau ipocrizie liturgică – Newman propune o cale de reformă, și anume credința trăită într-un raport de „inimă la inimă”. El spunea că nu silogismele vor convinge pe alții de existența lui Dumnezeu, ci credibilitatea mărturiei vieții creștinilor.
Titlul „Inima vorbește inimii” se inspiră din motto-ul de pe stema lui de cardinal. Acolo sunt trei inimi într-o inimă mai mare, două sus și una jos, despărțite de o linie în zig zag. Am explicat semnificația lor. Am început conferința vorbind despre cei care m-au ajutat să-l „întâlnesc” pe John Henry Newamn, adică studenții de la Colegiul Englez din Roma, unde am locuit între 1991-1993, și profesorii de la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, unde am studiat între 1991-1996.
Conferința are două părți. În prima parte am vorbit despre motto-ul său de cardinal – „cor ad cor loquitur” (inima vorbește inimii). În a doua parte am dezvoltat locul spiritual în care se desfășoară această conversație intimă, și anume rugăciunea. Biserica din zilele noastre e provocată de tentanții similare – formalism, rigiditate, instituționalism, ipocrizie -, de aceea am spus că este timpul să mergem împreună pe calea arată de John Henry Newman.
Mai multe detalii în linkul postat mai jos.
- 24 octombrie 2025
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
