Wilhelm Dancă

În omilia rostită astăzi la catedrala „sfântul Iosif” din București, la liturghia de la 12.15, pe o vreme superbă, am comentat parabola talanților (Mt 25, 14-30). Am subliniat trei lucruri. Mai întâi darul lui Dumnezeu este personalizat, de aceea fiecare primește răsplata potrivit darului său. Deci, fără invidie, fără lăcomie, fără scurtături în relațiile dintre noi!

Apoi, timpul intermediar, timpul care ne desparte de a doua venire a lui Isus nu trebuie pierdut cu nimicuri. Să nu transformă timpul vieții noastre într-un timp gol, fără experiențe umane, fără ocazii de creștere în umanitate. Acest timp dăruit nouă trebuie răscumpărat. Astfel îl oferim lui Dumnezeu de la care l-am primit. În fine, servitorul steril din parabolă a fost paralizat de frică. A încremenit în dar, în proiect. De aceea nu a rodit.

Cum să evităm păcatul „pierderii timpului”? Cum să ne oferim pe noi înșine lui Dumnezeu în mod responsabil? Mai întâi Dumnezeu ne-a dat pe noi nouă înșine, la naștere, la începutul vieții noastre. Acum, fructificând darul vieții primite, suntem chemați să ne oferim pe noi înșine lui Dumnezeu. Cum să transformăm frica provocată de invidie, de lene, de lipsă de educație în frică reverențioasă față de Dumnezeu?

Frica de Dumnezeu dă roade. Sfânta Fecioară Maria prefigurată în femeia devotată din Vechiul Testament (prima lectură de astăzi, Prov 31, 10-13ss) argumentează calea rodniciei prin fidelitate. În timpul care ne desparte până la a doua venire a lui Isus, să fim fideli ca să devenim rodnici. Rodnicia este răsplata rodniciei.Mai multe detalii în articolul postat mai jos.