Wilhelm Dancă

Frații din zorile istoriei omenirii nu au fost chiar frați. S-au ucis, s-au înșelat reciproc, s-au vândut, s-au trădat. Așa au fost Cain și Abel, Isaac și Esau, Iosif și frații săi.

De aceea, cred că nu la întâmplare Isus cheamă la începutul activității sale publice două perechi de frați. Potrivit Evangheliei lui Matei (4, 12-23) aceștia au fost Andrei și Petru, Iacob și Ioan. Într-un anumit fel vrea să vindece frățietatea originară viciată. Așadar, condiția pentru a o frățietate autentică este urmarea lui Christos. Cei dintâi chemați L-au urmat fizic. Noi putem să-L urmăm nu fizic, ci stând aproape de Trupul său Mistic, care este Biserica. Sau, primind Trupul său euharistic, care este Sfânta Împărtășanie.

Am meditat evenimentul chemării primilor apostoli frați și am subliniat câteva aspecte.

Primul, chemarea la frățietate autentică este normativă, nu informativă sau descriptivă.

Al doilea, fiecare dintre noi este un chemat la frățietate. Răspunsul la chemare înseamnă urmarea lui Christos, nu doar venirea la Biserică. Este vorba despre centrarea vieții pe Christos. El trebuie să fie centrul gândurilor, idealurilor și alegerilor de viață.

Al treilea, chemarea lui Christos comportă o promisiune, și anume schimbarea vieții. Cei chemați se transformă din pescari obișnuiți în pescari (ingineri, profesori, politicieni, medici etc.) de oameni.

Al patrulea, chemarea nu înlătură efortul, oboseala și riscul pe care îl comportă relațiile cu ceilalți. Dimpotrivă, le presupune și le desăvârșește.

Al cincilea, chemarea conține și o invitație la pregătirea transmiterii relației de încredere – credința – cu Isus. Aici apare aspectul organizațional, instituțional, care e cam plictisitor, dar nu se poate fără așa ceva. Idealul este ca instituțiile bisericești să devină fereastră, nu zid, în transmiterea credinței.

În fine, ultimul aspect se referă la piedicile care stau în calea urmării lui Christos. Acestea pot fi de multe feluri, de la cele exterioare până la cele interioare. Iată câteva: pofta de avere, de plăcere, grijile familiale exagerate, voința proprie.

Pe scurt, asumarea frățietății în Christos e condiție și garanție a unității creștine. Și încă ceva, frățietatea ar reduce tensiunile între creștini. Nu ar fi rău să fie mai multă frățietate!

Detalii în articolul postat mai jos.