Wilhelm Dancă

Punctul de pornire al cursului este situația ambiguă prin care trecere religia astăzi. Într-adevăr, pe de o parte fenomenul religios revine cu putere în spațiul public, iar pe de alta crește indiferența religioasă, și nu doar în comunitățile creștine. Germania este renumită pentru fenomenul complex al „ieșirii din Biserică”. Acest fenomen nu are la bază doar motivații economice.

Tot ca punct de pornire am semnalat faptul că trăirea religioasă, astăzi, este provocată de două fenomene religioase noi în context european, și anume pluralismul religios și fundamentalismul religios.

Filosofia religiei ca disciplină a apărut în Occident, în timpul modernității. Evident, rădăcinile acestei discipline se află în religiile și filosofia din lumea antică mediteraneeană. Acolo am găsit primul model de relaționare a cercetării filosofice și a experienței religioase. Adică, modelul mit și logos. Apoi, istoria a înregistrat apariția și dezvoltarea altor modele teoretice. În creștinism credință și rațiune, în modernitate autonomie și transcendență, iar astăzi căutarea, găsirea și asumarea sensului existenței.

Mi-am propus să urmăm trei direcții de analiză ale raportului filosofie și religie: una istorică, alta teoretică (sistematică) și, în fine, una de natură etică. De-a lungul istoriei am subliniat faptul că filosofia și religia s-au relaționat alternant între atracție epistemologică și respingere critică. Atracție epistemologică, pentru că fiecare disciplină are ceva lipsă în explicarea lumii care se găsește la celălalt și respingere critică pentru că filosofia este în mod structural interogație, investigație.

Primul model de filosofie a religiei apare în Grecia antică în sec. VI-V î.Ch. Explicarea lumii se face aici cu ajutorul mitului, care este un discurs cu sens explicativ, dar bazat pe imagini. Alături de mit apare și logosul, discursul explicativ bazat pe concepte, calcul matematic. L-am dat ca exemplu pe filosoful Thales pentru a ilustra raportul dintre cercetarea filosofică și experiența religioasă în antichitate. Am înțeles astfel că filosofia poate cuprinde „departele”, cu ajutorul conceptelor metafizice, iar religia „aproapele”, folosind imaginile. Între ele nu ar trebui să existe disensiune, pentru că l-a început, cel puțin la Platon și Aristotel, discursul metaforic, religios imaginativ este folosit pentru a eficientiza comunicarea, discursul.

Filosofia purifică limbajul mitologic de imaginile perimate, populare, contingente, obsolete. Religia oferă filosofiei alte motivații metafizice și limbajul imaginilor pentru a vorbi despre realitățile ce nu pot fi cuprinse cu ajutorul simțurilor. În zilele noastre asistăm la o mișcare teoretică de re-mitologizare a cunoașterii. Lucrul acesta ne face să concluzionăm că logosul este ambiguu. Pe de o parte purifică mitul, iar pe de alta mitul îmbogățește logosul prin limbajul imaginilor.

Ținând cont de această ambiguitate, filosofii creștini vor analiza potențialitățile logosului în orizontul experienței de credință. Despre acest lucru voi vorbi în cursul următor.

Mai multe detalii în înregistrarea postată mai jos.