Am vorbit în prima parte despre convertirea lui J.H. Newman (1801-1890), făcând deosebire între convertirea la Biserică și convertirea la credință. Am subliniat că întâlnirea -moment unic – cu Dumnezeu în rugăciune a fost rodul căutărilor personale.
După convertire a rămas cu dorința puternică de a căuta adevărul. Aceasta este trăsătura de bază a vieții lui. J.H. Newman. A constatat cu părere de rău cum sărăcia culturală făcea ravagii mai mari decât cea materială. Mulți dintre contemporanii lui păreau că stau în fotolii și așteaptă vizita lui Dumnezeu. A criticat raționalismul îngust și concepțiile empiriste dominante în acea epocă.
Celor care căutau credința le recomanda să găsească lungimea de undă potrivită. În acest sens a pledat pentru trecerea de la un Dumnezeu noțional, conceptual la un Dumnezeu real, concret. Trecerea sau „illatio” (în latină) a fost analizată în cartea lui de mare succes Gramatica asentimentului. Această operație implică persoana întreagă și pornește din interior, din conștiință. De fapt, conștiința este locul întâlnirii dintre om și Dumnezeu.
În partea a doua am arătat că, potrivit lui J.H. Newman, credința nu este rodul raționamentelor logice, deși este profund rațională. Credința apelează deseori la inimă, dar nu este o chestiune care ține doar de sentiment. Credința este înrădăcinată în conștiință, însă nu este o atitudine care are de-a face doar cu morala. Credința este un adevăr acceptat în mod liber, dar nu cu ochii închiși.
Pentru a putea să-l descoperim pe Dumnezeu trebuie să mergem pe drumurile normale ale ființei umane. Să verificăm modul nostru de a trăi, de a gândi și să încercăm să revitalizăm puterea de uimire. De asemenea să dăm valoare și să ascultăm glasul interior al conștiinței. Să ne hrănim poftele și curiozitățile spirituale trecând dincolo de ceea ce ne oferă cultura dominantă din zilele noastre. Există o cultură mai profundă care implică și atinge omul întreg. Imaginația hrănită bine poate fi de mare ajutor în dialogul dintre credință și rațiune.
Astfel ne putem pregăti pentru primirea credinței. Iar pregătirea, să fii pregătit este totul (Shakespeare). Mai multe detalii în cursul înregistrat și postat mai jos. Pe curând!
- 7 noiembrie 2020
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.