Wilhelm Dancă

Astăzi, în „Duminica Bucuriei” (simbolizată de haina roz), am comentat Evangelia după Matei 11, 2-11. Meditația are un ritm ce marchează o anumită creștere de intensitate.

Am început cu nedumerirea lui Ioan Botezătorul, care îi trimite pe ucenicii săi să-l întrebe pe Isus dacă El este Mesia. Înțelegem de la acești mesageri că Ioan avea dubii. De ce? Pentru că el credea că Mesia este altfel. Și anume, Mesia este un restaurator al dreptății lui Dumnezeu pe pământ. Atât și nimic altceva. Cum va restabili dreptatea? Folosindu-se de puterea sa divină, va îndepărta orice fărădelege, păcat, formă de nedreptate. Pe scurt, Ioan avea o concepție oarecum „justițiară” despre Mesia. Am remarcat că dubiile sunt de mai multe feluri. Unele provin din opinia vehiculată de mass media, altele din privirea radicală a lumii în alb și negru, altele dintr-o defecțiune de caracter sau de comportament public. Toate aceste forme de dubii nu permit „înflorirea” speranței sau a bucuriei așteptării Domnului. Doar dubiul lui Ioan este rodnic, pentru că el se întreabă dacă are o imagine adevărată sau proprie despre Fiul lui Dumnezeu. Care e imaginea noastră despre Dumnezeu?

În partea a doua am comentat răspunsul lui Isus la întrebarea ucenicilor lui Ioan. El își dezvăluie identitatea vorbind despre faptele de milostivire pe care le săvârșea. Și anume, „orbii văd, șchiopii umblă, surzii aud, leproșii se curăță, morții învie, iar săracilor li se vestește Evanghelia” (v. 5). Avem aici șase fapte de milostenie. A șaptea va fi victoria Iubirii divine asupra păcatului și morții prin Cruce. Aceasta este schimbarea profundă pe care o aduce Dumnezeul creștin cu privirea la înțelegerea ființei sale. Dumnezeu vestit de Isus se deosebește, dar nu radical, de Dumnezeu mărturisit de Ioan. Dumnezeu este Iubire, în cazul lui Isus, iar în cel al lui Ioan, Dumnezeu este Dreptate. Discipolii lui Isus vor purta mereu în suflet și „sinagoga”, și „biserica”. În lumina iubirii revelate, prima este umbra, iar a doua imaginea realității lui Dumnezeu iubire. Viața ucenicilor este o trecere continuă de la dreptate spre iubire.

În partea finală am meditat a zecea fericire din Evanghelii. Domnul spune: „Fericit acela care nu va găsi în mine un prilej de poticnire” (v.6). Această sentință este de mare actualitate. Din păcate, mulți se poticnesc de Christos și decid să coboare din barca Bisericii. Fie că este vorba de alegeri morale cu valențe publice, fie că intră în joc decizii din interiorul Bisericii, Domnul Christos provoacă și invită la asumarea unui risc de apartenență. Se observă că numeroși „ucenci” intimidați sau manipulați de curentele culturale la modă nu-și mai asumă riscul de a fi cu Christos, prin Christos și în Christos.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.