Wilhelm Dancă

Evanghelia după Luca 12, 49-53 pe care am ascultat-o astăzi conține un adevăr deranjant, chiar amar. Și anume, focul adus pe pământ de Isus nu arde în noi. O idee similară se găsește la Origen. Formularea e puțin diferită: „cine nu este aproape de foc (de Isus) e departe de Împărăția lui Dumnezeu!”

Astăzi mulți dintre discipolii lui Isus „nu sunt aproape de foc”, nu au vigoare și nu sunt relevanți. Nimeni nu-i bagă în seamă, nimeni nu ține cont de ceea ce spun. Oare de ce? De asemenea, m-am întrebat care să fie cauzele ce duc la distanțarea de focul Împărăției?

Cred că o cauză e legată de profeții falși și de „evanghelia falsă” pe care o propovăduiesc. De ce profeții falși sunt falși? Pentru că acordă prioritate tradiției, etno-creștinismului, practicilor religioase, devoțiunilor spirituale și lasă deoparte exigențele pure ale Evangheliei. Am dat câteva exemple de profeți adevărați în vremurile noastre: sfânta Edith Stein și fericitul Vladimir Ghika. Dar au existat și înainte de Isus, de pildă profetul Ieremia, și după moartea și învierea Domnului, cum ar fi sfântul Francisc de Assisi, sfântul Ioan Bosch și alții. Profeții falși vestesc o „evanghelie falsă”. Am dezvoltat trei coordonate ale evangheliei mistificate.

Prima este că se lasă deoparte adevărul și principiile morale ale Evangheliei. Renunțând la adevăr și fiind de acord cu „evangheliile” lumii, se îndulcește conținutul Evangheliei lui Christos și se adaptează în mod forțat la contextul social sau cultural. De ce se face lucrul acesta? Pentru a nu-i tulbura pe ascultători sau pe destinatari, iar vestitorii să nu fie considerați fanatici, ori intoleranți. În cele din urmă Evanghelia devine un fel de zahăr-pudră ce se aruncă peste existențele oamenilor, evident, după gust. Consecința cea mai gravă a acestei atitudini e că ucenicii lui Isus devin irelevanți. Într-o lume cu o evanghelie-zahăr-pudră discipolii Domnului nu mai au nimic nici de spus, nici de făcut. Oare de aceea se pune astăzi accentul pe sărbătorile comemorative și pe evenimentele culturale? Mi se pare că Biserica trebuie să schimbe ceva în această privință. Lumea are nevoie în primul rând de Christos, nu de tradiție religioasă sau culturală.

A doua coordonată constă în faptul că se propune o evanghelie fără cruce. Nu se mai vorbește în Biserică despre păcat, despre renunțare, despre sacrificiu. Sau, dacă se vorbește, se adoptă modelul „repede înainte”. Asumarea crucii din iubire, așa cum a făcut Isus, este calea mântuirii fiecărui creștin/om. Am vorbit despre imaginea lui Ioan Paul al II-lea îmbrățișând crucea cu puțin timp înainte de a muri. Aceasta este misiunea fiecărui papă, episcop, preot, creștin: să îmbrățișeze crucea din iubire. Sfântul Augustin spune: „iubirea mea, crucea mea!” („amor meus pondus meum!”). Putem spune și noi acest lucru?

A treia coordonată e că se vestește Evanghelia căutând aplauzele sau like-urile „prietenilor” și „urmăritorilor”. Evanghelia în „trend” cu modele culturale, sociale, filosofice sau antropologice contemporane nu este Evanghelia lui Isus. Dacă vestitorul Evangheliei caută cu orice preț laudele celor din mass-media sau din spațiul vieții publice, ceva nu este în ordine. Aceste trei coordonate ale „evangheliei falsificate” denotă faptul că vestirea Evangheliei e deconectată de la focul sau iubirea lui Christos. Cum să reaprindem acest foc în noi?

Detalii în articolul postat mai jos.