Wilhelm Dancă

Dragi prieteni,

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut” (In 3, 16) – acest verset celebru din Evanghelia după Ioan a stat în centrul predicii pe care am ținut-o la catedrala sf. Iosif din București în 11 martie 2018, duminica a IV-a din Postul Mare sau Duminica Bucuriei, în prezența a numeroși credincioși. Înainte de a asculta predica în care vorbesc despre necesitatea de ne purifica iubirile specifice stării asumate în Biserică și în societate în lumina iubirii divine, vă invit să meditați câte cuvinte ale sfântului Ioan Crisostom despre această iubire cu care Dumnezeu ne-a iubit. Tocmai pentru că include toate atributele posibile, am numit-o „iubire all inclusive”. Are ceva în comun cu ofertele „all-inclusive” din lumea turismului și a relaxării. Sau invers. Această iubire este atât de „relaxantă”, încât generează în noi un fel de bunătate care seamănă cu iubirea divină.

„Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Căci Dumnezeu a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este osândit; dar cine nu crede este deja osândit, pentru că nu a crezut în numele Fiului unul-născut al lui Dumnezeu” (In 3, 16-18).

«Crisostom: Deoarece a spus: „trebuie să fie înălțat și Fiul Omului”, prin care în mod ascuns arătase propria moarte, și ca ascultătorul să nu se întristeze de acele cuvinte, suspectând că în el este ceva uman și gândind că moartea sa nu ar fi fost mântuitoare, el a corectat această idee zicând că cel ce era dat la moarte era Fiul lui Dumnezeu și că moartea sa va fi fost cauză de viață veșnică. De aceea, zice: „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică”; este ca și cum ar fi spus: nu vă minunați că eu trebuie să fiu înălțat, ca să fiți salvați; de fapt, lucrul acesta i-a părut a fi bun și Tatălui, care ne-a iubit atât de mult încât l-a dat pe Fiul său unor servitori rebeli. Însă, zicând: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea”, arată marea intensitate a iubirii sale. Într-adevăr, distanța este mare și infinită: cel nemuritor, cel fără de început, cel de o mărime infinită i-a iubit pe cei care sunt făcuți din pământ și cenușă și sunt plini de nenumărate păcate. Dar și lucrurile pe care le prezintă mai târziu arată o mare iubire: căci nu a dat un sclav, nici un Înger, nici în Arhanghel, ci pe Fiul său unul-născut. Apoi, dacă ar fi avut mulți fii și ne-ar fi dat pe unul dintre ei, deja lucrul acesta ar fi fost ceva grandios; însă el ni l-a dat pe Fiul său unic; de aceea adaugă: „unul-născut”.

(Din Sf. Toma de Aquino, Catena aurea, vol. 6, ESD, Bologna 2016, 211).

Mai jos puteți să ascultați predica din 11 martie 2018: