Wilhelm Dancă

În Duminica de astăzi am reluat meditațiile la Evanghelia după Marcu. Am interpretat fragmentul 2, 23-3,6 și am subliniat câteva lucruri legate de respectarea zilei de duminică.

Mai întâi am spus că față de omul biblic, omul contemporan trăiește în condiții diferite. Referitor la ziua de duminică, trebuie să prindă nu litera, ci spiritul voinței divine. Am aplicat lucrul acesta la alternanța muncă și odihnă. Dacă omul contemporan ar asculta de Domnul Isus, ar găsi soluții de respectare a zilei de duminică. El dă exemplu cum să ne odihnim făcând ceva bun, dătător de viață, și nu ceva rău sau dătător de moarte.

Apoi am subliniat importanța și sensul șabatului la evrei. De fapt, sensurile mântuitoare ale șabatului sunt trei. Primul se referă la eliberarea din sclavia egipteană. Mai precis, eliberarea de munca forțată sau de munca obligatorie. Al doilea este o invitație la odihnă săptămânală ca exercițiu de asemănare cu Dumnezeu. Știm din Biblie că, după ce a făcut lumea în șase zile, în cea de-a șaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit. Al treilea are legătură doar cu Domnul. Șabatul este o formă de recunoștință și laudă la adresa lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut.

În fine, am vorbit despre noutatea pe care o aduce Domnul Christos într-un context în care lumea ține cont doar de litera legii. Mântuitorul Isus formulează două principii de respectarea a zilei de duminică. Primul este primatul milostivirii în raport cu legea. Al doilea privește conștiința care, mereu, are prioritate în raport cu regula. Faptul că Domnul a săvârșit cele mai multe minuni de vindecare în zi de șabat dă de gândit. Ucenicii sunt invitați să-și înmoaie inima și să-și întindă brațul „paralizat” de egoism. Pentru ce? Ca să facă minuni de vindecare, asemenea lui Isus. Sau, să-l elibereze pe aproapele care suferă din cauza multor forme de sclavie.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.