Wilhelm Dancă

„Doamne ajută!” este o formulă pe care credincioșii din România, nu doar cei ortodocși, o folosesc deseori. Formula este puțin abuzată. Ea are mai multe sensuri. Înainte de toate exprimă intenția de salut creștinesc. În sensul acesta seamănă cu salutul pe care și-l adresează romano-catolicii, adică „Lăudat să fie Isus Christos!” sau „Lăudat să fie Isus și Maria!”. La acest salut se răspunde: „În vecii vecilor! Amin!” Sau mai simplu: „În veci. Amin!” De asemenea seamănă, ca formă de salut, cu salutarea pe care și-o adresează greco-catolicii din țara noastră: „Christos în mijlocul nostru!”. De data aceasta se răspunde: „Este și va fi!”. Sau, în fine, poate să înlocuiască profanul, dar nu mai puțin valabilul salut pe care și-l adresează oamenii credincioși sau necredincioși: „Bună ziua!” sau „Bună seara!”. Am auzit dialoguri care începeau cu acest schimb de saluturi: „Doamne ajută!”, zice unul, iar celălalt răspunde: „Bună ziua!”.

De asemenea „Doamne ajută!” poate să însemne o cerere de ajutor. Cererea este adresată în primul rând lui Dumnezeu. Dar, evident, cererea îl sensibilizează și pe ierarh/stareț/paroh, dacă este vorba de un credincios practicant. În spatele acestei formule se ascunde o convingere teologică profundă. Lucrările noastre aici pe pământ au ecou în cer, dacă nu sunt doar rodul eforturilor umane, ci și al harului lui Dumnezeu. Prezența efectivă a lui Dumnezeu ne inspiră, ne însoțește mereu, atât la începutul, în timpul, cât și la sfârșitul acțiunilor noastre bune. De aceea, omul nu poate să și le însușească într-o manieră egoistă. Așa după cum spunea sf. Paul în 1 Cor 4, 7: „Ce ai ce nu ai primit?” sau „prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt” (1Cor 15, 10).

Din păcate formula în zilele noastre este abuzată și secularizată. Ea se rostește cu precădere la vreme de pericol iminent, manifestând intenția ca Dumnezeu să suplinească ceea ce omul nu a făcut la timpul potrivit: nu a învățat, nu a muncit, nu s-a îngrijit de sănătate, nu și-a îndeplinit datoriile familiale sau spirituale etc.

În predica rostită astăzi 30 septembrie 2018 la catedrala sf. Iosif din București, în prezența a numeroși credincioși, am ridicat câteva întrebări. Cum putem face ca faptele noastră mărunte să se înscrie în mare lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu? Cum putem să facem ca opus homini să devină opus Dei? Pe scurt, răspunsul a fost acesta: ca ele să înceapă in nomine Dei, adică în numele lui Dumnezeu.

Detalii găsiți în predica postată mai jos: