Discernământul sau înțelepciunea sau priceperea a fost tema meditației din 30 iulie 2023. Am început cu prezentarea celor trei parabole din Matei 13, 44-52. Este vorba despre un agricultor, un negustor și un pescar. Fiecare are discernământ, adică face diferența între bine și rău.
Pornind de aici, Domnul Isus îi invită pe discipoli să asume spiritul discernământului. Acesta este necesar pentru a face parte din împărăția sa. Dar cum să exercităm discernământul astăzi? Suntem invadați de falsuri, produse contrafăcute, magazine online care vând tot felul de iluzii. Trăim într-o lume confuză, fără criterii sau cu multe non valori. Dincolo de ascultarea Cuvântului, participarea la sacramente și rugăciunea personală, mai este ceva.
Trebuie să coborâm cu picioarele în viața reală. Să mergem din nou la piață și să cumpărăm de la ”oameni”, nu de la aparate sau de pe internet. Să începem în familie să practicăm lucrul acesta. Părinții să-i ducă pe copii la piață și să-i învețe arta negocierii. Sau arta evaluării raportului dintre calitate și preț în fața oamenilor vii. Astfel câștigă binele, și în viața cumpărătorului, și în viața vânzătorului.
În planul vieții creștine binele este Christos. El trebuie să aibă întâietatea în toate. L-am dat ca exemplu pe Sfântul Benedict care îl punea pe Christos pe primul plan al existenței. Și-i îndemna pe călugării săi să facă la fel.
Mai multe detalii despre arta guvernării de sine prin discernământ, dar și a societății, în articolul postat mai jos.
- 30 iulie 2023
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.