Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
De la cerul vizibil la cerul invizibil și la cerul din inimi

În sărbătoarea Înălțării Domnului am vorbit despre cer. Contextul actual nu este favorabil unui astfel de discurs. Cerul din Sfânta Scriptură a fost dezvrăjit de știința pozitivistă și de teologia demitologizantă a lui Rudolf Bultmann. Și totuși există cer.

Cerul vizibil de deasupra noastră e constituit din bolta pământului pe care o vedem cu ochiul liber. Este o zonă sau o suprafață gazoasă care e albastră în timpul zilei și întunecată în timpul nopții. Experiența religioasă a omenirii a înregistrat legătura cu cerul drept legătura cu Ființa supremă. De aici importanța luminii în tradițiile religioase ale lumii. Mircea Eliade a ilustrat cu argumente istorice scrise, lingvistice și arheologice nescrise fascinația exercitată de bolta luminoasă a pământului asupra omului religios.

Cerul vizibil se deosebește de cerul invizibil, considerat a fi locuința lui Dumnezeu. Biblia vorbește despre cer ca sanctuarul Domnului. Acolo există o curte cerească alcătuită din îngeri, arhangheli, serafimi și heruvimi, puteri și domnii. Se face deosebire între cele trei ceruri și alte șapte feluri de cer. Dumnezeu le-a creat pe toate, de aceea nu poate fi cuprins de ele. Domnul se află dincolo de ceruri.

Cerul invizibil ne-a fost descoperit de Isus, Fiul lui Dumnezeu Tatăl. El ne-a învățat rugăciunea „Tatăl nostru care ești în ceruri”. Cerul invizibil coboară în inimi prin Duhul Sfânt promis de Isus și acolo „catolicizează” iubirea, legea cea nouă. Deschiderea universală a dragostei înseamnă cerul în inima celui drept, spunea sfântul Grigore cel Mare.Despre toate aceste ceruri ne aduc aminte cuvintele lui Isus rostite înainte de Înălțarea sa la cer, dar și descoperirile recente ale științei astronomice. Imensitatea universului și memoria Ființei supreme din spațiile intergalactice ne îndeamnă să ținem privirea îndreptată spre cer.

De acea am încheiat omilia prin îndemnul „Sursum corda!” – „Sus inimile!”. Vom ajunge în slava cerească a lui Isus înviat și înălțat dacă vom trece de la cerul vizibil la cerul invizibil și, apoi, la cerul din inimi.

Detalii în omilia postată mai jos.

  • 13 mai 2021

Faci un comentariu sau dai un răspuns?