Wilhelm Dancă

„Creștin” nu se naște, ci se face. Și lucrul acesta este posibil prin trăire, practică, acțiune ca răspuns la iubirea lui Christos Răstignit.

Am subliniat ideea de mai sus pornind de la Evanghelia după Ioan 3, 14-21. Aici se vorbește de „credință” în legătură cu „viața veșnică”. Am explicat că este vorba de viața eternă care începe acum, aici, în timp. Viața veșnică nu începe după moarte, ci la botez. De aceea, credința care introduce omul în eternitate trebuie să fie vie sau pusă în practică. Credința etichetă sau acțibild nu are efecte eterne, poate pământești. Poate.

Am explicat că „practica” se înțelege în două feluri, cel puțin. Primul, ca mod de a acționa încontinuu, nu de a fi, iar acesta este cazul unui medic chirurg. Al doilea, ca exercițiu temporar, intens, pentru a îmbunătăți performanța. De exemplu, cazul sportivilor sau al artiștilor. Postul Mare coincide cu timpul propice pentru „antrenamentul” spiritual. De ce? Pentru că ajută la trecerea de la credința leneșă la credința practicată. Antrenorul – preotul, familia, prietenii, sfinții – văd boala de care suferă creștinul. Apoi îl motivează pentru a performa.

În final am îndemnat la trăirea credinței în prezența lui Dumnezeu. Să nu fugim de fața lui Dumnezeu, cum a făcut Adam. Credința practicată înseamnă a trăi mereu în fața lui Dumnezeu. Antrenorul spiritual deschide calea spre viața în lumina iubirii lui Christos răstignit. De aceea, să-l căutăm!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.