Wilhelm Dancă

Astăzi am meditat discursul de rămas bun al lui Isus Înviat. Evanghelia a fost luată din Ioan 13, 31-35. Am subliniat importanța iubirii dintre ucenici. Pe această iubire se sprijină credibilitatea creștinismului de ieri și de azi.

Mai întâi am vorbit despre „porunca de a iubi”. Am meditat sensul acestor cuvinte, „porunca de a iubi”. Astfel, dacă cele zece porunci se bazează pe iubirea umană, porunca nouă se fundamentează pe iubirea divină.

Apoi am deslușit sensul noutății acestei porunci. Este vorba despre o „poruncă nouă”. Ne-am întrebat cum ne raportăm la ceea ce este nou în sens bun. Suntem smeriți, adică atenți la slăbiciunile proprii, și facem loc schimbării, noutății? Simțim că trebuie dislocat ceva în noi? Suntem deschiși la noul pe care îl aduce relația cu aproapele șicu Dumnezeu?

În fine am meditat sensul iubirii potrivit expresiei folosite de Isus. Și anume, „așa cum eu v-am iubit pe voi”. Am insistat pe faptul că discipolii nu sunt credibili dacă îl iubesc doar pe Christos. El nu ne-a cerut iubirea lui exclusivă. El dorește să ne iubim unii pe alții așa cum El ne-a iubit pe noi. După această iubire lumea va recunoaște că suntem ucenicii Lui. Are dreptate Sfântul Ieronim când spune că porunca nouă a iubirii este o moștenire suficientă pentru discipoli. Cu alte cuvinte porunca nouă a iubirii este dar și destin.

Într-adevăr, iubirea dintre ucenici este cel mai tare argument pentru credibilitatea creștinismului. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.