Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Convertirea extirpă răul și aduce primăvara sufletească

Convertirea înseamnă schimbarea direcției de mers. În Postul Mare ținta drumului de convertire e Dumnezeu.

Pornind de la Evanghelia duminicii, Ioan 4, 5-42, am arătat mai întâi că nu există legătură între vinovăția personală sau colectivă și nenororicile care au loc în lume. Și încă ceva, că răul este în primul rând în noi. Dacă îl eliminăm, va fi mai puțin rău în lume.

Apoi, am subliniat cu ajutorul parabolei smochinului că Domnul Christos are încredere în rădăcinile binelui din noi. Acesta e motivul principal al curajului convertirii. Dar, pentru a da roade, trebuie să ne convertim. Procesul comportă trei etape.

Prima, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și punerea în practică a ceea ce ne spune în mod punctual. Fără amânare.

A doua, coborârea în conștiință și identificarea răului comis. Sau, recunoașterea păcatului ca păcat, care comportă două elemente: legătura cu Dumnezeul legii și al iubirii și libertatea responsabilă. Păcatul ca indiferență față de Dumnezeul iubirii sau abuz de libertate, de pildă, se percepe cu ajutorul simțului păcatului. Astăzi acest simț este redus sau distrus de promovarea excesivă a culturii bunăstării. E nevoie de revigorarea conștiinței păcatului.

A treia, „dolor voluntatis”, cum spune Sfântul Toma de Aquino. Trebuie să extirpăm răul din noi și să ne doară. Durerea voinței care renunță la rău confirmă finalul procesului de convertire. Durerea voinței care respinge răul din interior confirmă trecerea de la iarna spirituală la primăvara spirituală.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 20 martie 2022

Lasă un răspuns