Să devii ceea ce ești! Să fii ceea ce ești, în întregime, nu pe jumătate! Aceasta mi se pare că este misiunea noastră cea mai importantă aici pe pământ. Christos le-a încredințat-o creștinilor „în acel timp” spiritual la care face referință Evanghelia de azi (Lc 9, 18-24). Celor care nu cred Dumnezeu le-a încredințat-o într-un mod natural. Astfel, chemarea la a deveni ceea ce este omul o aude ori de câte ori așteaptă o confirmare din partea altora a ceea ce face sau a ceea ce este în adâncul ființei sale.
Dar efortul de a actualiza ființa noastră interioară în întregime este cel mai lung și dificil pelerinaj. Mulți nu-l fac pentru că se tem de ei înșiși, de ceea ce vor spune alții despre ei înșiși sau pentru că urmăresc o anumită poziție socială, o carieră cu orice preț etc. Christos îi întreabă pe ucenici ce părere are lumea și ce părere au ei despre identitatea Lui. Astăzi ne întreabă și pe noi. Evident că Isus știa cine este, dar, prin aceste întrebări, căuta să le atragă atenția discipolilor că identitatea lor se construiește pe urmele lui și împreună cu El.
Într-adevăr călătoria către sinele interior pentru a-l modela christic este foarte importantă. Totuși, mulți nu ajung să o facă. Cauzele sunt multe: ignoranță, comoditate, superficialitate etc. Drumul către noi înșine necesită modestie, umilință și răbdare. Aceste virtuți nu se găsesc pe piață sau în discursurile din sfera publică. Trebuie căutate în altă parte, în locurile spirituale unde lumea se poate ruga, reculege și poate face drumul de întoarcere către sinele interior. Mai există asemenea locuri în jurul nostru? Cred că da, pentru că Isus Christos spune la fel: cine caută găsește!
Da, lumea așteaptă de la creștini o mărturie credibilă despre Christos. Nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin asumarea identității christice în viața de zi cu zi. Pentru a fi asemenea lui Christos nu înseamnă să-l urmezi purtând Crucea pe care a purtat-o El, ci propria ta Cruce. Cu alte cuvinte să devii ceea ce ești conformându-te logicii Evangheliei potrivit căreia cine renunță la sine acela devine mai mult el însuși. Detalii în predica postată mai jos.
- 23 iunie 2019
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.