„Christul spaniol între donquijostismul tragic și pietatea populară” este titlul întreg al conferinței. Este vorba despre cursul de christologie dedicat lui Miguel de Unamuno.
Conferința are trei părți. În prima parte prezint câteva date biografice punctând evenimentele profesionale și religioase ale filosofului basc. Pe scurt, reținem că s-a născut în 1864 la Bilbao, a avut de gând să se facă preot. Apoi, Unamuno a ajuns doctor în filosofie și litere, a fost rector al Universității din Salamanca și a murit în 31 decembrie 1936.
În partea a doua am prezentat cărțile care au stat la baza prelegerii. În ordinea în care au fost traduse în limba română, m-am referit la următoarele volume. „Agonia creștinismului” (1993/1995), „Jurnal intim” (1999), „Secretul vieții și alte eseuri” (2009) și „Christul lui Velazquez” (2015).
În partea a treia, după o scurtă introducere, am vorbit despre christologia lui Unamuno. Mai întâi m-am oprit la religia lui Unamuno. Apoi am prezentat imaginea lui Christos, poemele dedicate lui Christos cu elementele lor de credință populară și pietate mistică spaniolă.
În concluzie am invitat studenții, și nu numai, să caute imaginea lui Christos în folclorul românesc și în pietatea populară românească.
Detalii în articolul postat mai jos.
- 29 aprilie 2022
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.