Wilhelm Dancă

Într-o duminică fierbinte, 16 iulie 2023, am meditat parabola semănătorului din Matei 13, 1-23. Am arătat că atenția recentă din Biserica noastră față de vestirea Cuvântului lui Dumnezeu e un semn bun. De ce? Fiindcă a fost preocuparea principală în viața publică a Domnului Christos. De asemenea, a reprezentat activitatea dominantă a păstorilor Bisericii din antichitate și până în zilele noastre.

Am actualizat mesajul parabolei din perspectiva răspunsului omului, mai întâi, apoi din aceea a iubirii lui Dumnezeu care seamănă.

La nivelul omului am identificat patru atitudini, ca în parabolă. Le-am tradus în termenii de astăzi.

Astfel, „la marginea drumului” este omul cu inimă de asfalt. Nu rodește nimic. Nu se interesează de Dumnezeu și de valorile religioase, creștine. El întruchipează categoaria vastă a oamenilor indiferenți la valorile creștine din zilele noastre. Cum răspundem la această stare de lucruri? Printr-o grijă sporită față de calitatea vestirii Cuvântului.

„Terenul pietros” este viața omului creștin, botezat, dar individualist. Acesta consideră că totul se rezumă la formalismul ritualurilor din liturgia Bisericii. Pentru el credința are valoare în sens cultural, folcloric sau tradițional. Nu este împotriva Bisericii. Dar nu consideră că în viața de zi cu zi trebuie să se țină cont de credință.

„Terenul cu spini” este inima creștinilor care cunosc ce învață Biserica, dar au o mentalitate consumeristă. Aceștia își aduc copii la cateheză, la prima împărtașanie, la mir. Însă nu se implică în viața comunității creștine. Se folosesc de Biserică. Consideră că Biserica este un fel de „restaurant” care oferă produse spirituale „a la carte”.

„Terenul bun” este viața acelor creștini care aduc roade. Cei din grupa 30% roade își fac datoria bine, dar nu au inițiative. Cei din grupa 60% roade trăiesc darul credinței cu bucurie, entuziasm, pasiune. Procentul de 100% roade este ca un fel de ideal pentru toți. Se poate ajunge și aci, dar destul de rar și în anumite condiții.

Astfel ajungem să citim parabola în perspectiva lui Dumnezeu. El aruncă sămânța peste tot, deși știe care e diferența dintre marginea drumului, terenul pietros, cu spini și terenul bun. Dumnezeu ca semănător dă dovadă de o iubire fără margini. Dumnezeu iubește fără calcule, riscă totul, se comporomite de dragul a ceea ce iubește. Adoptând iubirea risipitoare a lui Dumnezeu în relația cu El și cu semenii „riscăm” să ne apropiem de 100% roade din parabolă.

Să nu ne fie teamă să vestim Cuvântul cu iubirea lui Dumnezeu! De ce? Pentru că, la acest nivel de viață spirituală, vom primi ceea ce vom dărui.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.