Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Ajunul Duminicii Floriilor 2024. Procesiune penitențială la Cadiz

În Ajunul Duminicii Floriilor 2024 am participat pentru prima dată la o procesiune penitențială specifică Săptămânii Sfinte în Andaluzia. Mai exact am fost în orașele Cadiz și Sevillia. Aceste procesiuni sunt specifice și practicate, într-o formă sau alta, peste tot în Spania. Ele se manifestă ca cerere de iertare față de Isus având un titlu luat din timpul Pătimirilor sale. Astfel prima procesiune la care am luat parte se numea „Nazarineanul Ascultării”. Pregătirea începe cu un an înainte de Săptâmă Sfântă. Are grijă de pregătirea și desfășurarea propriu-zisă a procesiunii o Fraternitate, care e alcătuită din membri laici. Numărul acestora variază între câteva sute și câteva mii de creștini laici. Apartenența se transmite din generație în generație. Procesiunea „Nazarineanul Ascultării” a fost organizată de o Fraternitate care provine din 9 martie 1628. Fraternitățile din Cadiz, dar și din alte orașe din Andaluzia, cum ar fi Sevillia, Malaga, sunt o prelungire a carismei ordinelor militare medievale.

La începutul mileniului al II-lea, Fraternitățile/ordinele militare creștine aveau menirea să apere creștinitătatea de amenințările musulmane. Astăzi au un profund caracter spiritual, deoarce caută să-i apere pe membrii Fraternității de amenințările diavolului și ale răului. În afară de procesiuni, Fraternitățile au multe alte activități de natură spirituală, socială, vizând formarea unor creștini responsabili. Toate Fraternitățile au ca sediu canonic o biserică anume din oraș și un preot asistent spiritual. În cazul procesiunii din Ajunul Duminicii Floriilor, sediul Fraternității este biserica parohiei „Nuestra Senora de la Merced”. Accentul spiritual se observă și din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un creștin laic pentru a ajunge la conducerea Fraternității. Fratele cel mare sau „Hermano Major” al fiecărei Fraternității trebuie să fie laic, căsătorit (nedivorțat) și cu o viață morală exemplară. Cum se spune, „un bun de creștin” și în viața publică, și în viața privată. Aceeași viață sacramentală se cere și de la membrii Fraternității, dar nu toți reușesc să satisfacă exigențele morale ale credinței creștine. De exemplu, Antonio Banderas, un celebru actor, regizor, dar și membru al unei Fraternități din Malaga, a fost căsătorit de două ori. Oricum toți aceștia știu încotro să se îndrepte, iar sentimentul de apartenență este ca un colac de salvare pentru creștinii care luptă cu valurile cinismului și individualismului din vremurile noastre.

Numărul penitenților de la această procesiune a fost de aproximativ 100. Pentitenții „oficiali” sunt persoanele îmbracate în alb sau mov, purtând acele gugiuri cilindrice care imită îmbrăcămintea cavalerilor medievali în luptă cu răul. De asemenea, penitenții poartă lumânări de mari dimensiuni pe care le aprind după ce se întorc de la catedrală spre biserica parohială. Astfel ilustreză misiunea lor de a paticipa la lucrarea lui Isus de „Lumina lumii”. Menționez că toate procesiunile penitențiale pornesc de la biserica parohială canonică și, străbâdând pe jos în ritm lent de marș penitențial străzile adiacente, ajung la catedrală. În interiorul catedralei îi așteapăt preotul canonic, care le adresează un cuvânt, rostește o rugăciune și îi binecuvântează. Apoi procesiunea se întoarce la biserica de unde au pornit, parcurgând alte străduțe din orașul vechi Cadiz. Este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, are o vechime de peste 3 000 de ani.

Înregistrarea video/audio am făcut-o cu telefonul. Îmi cere scuze pentru calitatea slabă a filmării. Totuși, cred că vă puteți face o idee despre felul în care a debutat Săptămâna Sfântă în Andaluzia.

Lasă un răspuns