Wilhelm Dancă

În „Duminica Bucuriei” din Advent călăuza noastră spre Crăciun a fost sfântul Ioan Botezătorul. Am meditat Evanghelia după Luca 3, 10-18.

Am pornit de la faptul că Întruparea Domnului este evenimentul prin excelență din istoria omenirii. De aceea, ar trebui să schimbe ceva în umanitatea noastră. Întruparea sau Crăciunul ar trebui să ne facă mai oameni. Contextul duminicii pune accentul pe bucurie, ca invitație, nu ca realitate sau stare de fapt. Suntem invitați la bucuria pe care o trezește faptul că „Domnul este aproape”. Această bucurie-invitație se transformă într-o chemare la convertire. Cu alte cuvinte, bucuria Crăciunului care se apropie devine un comportament de viață. Așadar, în orizontul sărbătorii Nașterii Domnului suntem invitați să ne bucurăm, să ne convertim și să fim mai oameni.

Primul pas al umanizării este tuturor oamenilor. Se traduce prin solidaritate cu acela care nu are ce mânca sau cu ce se îmbrăca. Să nu punem pe primul plan dorințele egoiste din noi. Să-i facem loc aproapelui în viața noastră. Al doilea pas se adresează acelora care au o profesie. Să nu se transforme meseria într-o formă de câștig necinstit. Pe scurt, fiecare este chemat să țină porunca a șaptea: „Să nu furi!” Al treilea pas îi vizează pe cei responsabili cu siguranța statului și a cetățeanului. Ei sunt învestiți cu autoritate, dar aceasta să nu devină violență sau agresivitate, nedreptate. Alți pași sunt: bucuria care schimbă perspectiva asupra relației cu aproapele. Astfel se vede binele din celălalt, oricât de păcătos ar fi. Alt pas: să căutăm un îndrumător spiritual, urmând exemplul celor care l-au găsit pe Ioan Botezătorul. În fine, un alt pas: bucuria convertirii să fie cunoscută de oamenii din jurul nostru. Cum? Prin mai multă bunăvoință, răbdare, îngăduință față de limitele semenilor noștri.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.