Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
„Vrem să-L vedem pe Isus!”. Se poate, dacă aveți privirea curată

Grecii din Evanghelia Duminicii de astăzi doresc să-l vadă pe Isus. Așa scrie Sfântul Apostol Ioan (12, 20-33). Asemenea lor este omul din totdeauna și din toate locurile. Problema e că El nu poate fi văzut doar cu ajutorul simțurilor exterioare. E nevoie de „un Filip și un Andrei” care să pregătească drumul spre întâlnirea cu Isus. Astăzi Isus poate fi văzut în ochii/mărturia ucenicilor.

În meditația din această duminică am atins două aspecte ale purificării sau îmbunătățirii privirii.

Primul, dacă se curăță, privirea noastră devine capabilă să-L vadă pe Isus. Dar purificarea începe din interior, de la inimă. Dacă pornește de la inimă, atunci va avea efect și asupra simuțurilor exterioare. Sfinții, care sunt oamni ca și noi, au avut o inimă curată. De aceea, L-au văzut pe Isus, L-au întâlnit. Deci, privind la privirea sfinților, și noi putem să-L vedem pe Isus. Deci, să încercăm să vedem cum au văzut ei. Astfel putem fi asemenea lor, și cu inima, și cu văzul exterior.

Al doilea, pentru omul secularizat de astăzi, privirea și felul de a fi al ucenicilor sunt aspecte importante. Prin simpla lor prezență, care poate deveni o mărturie, ei îl pot vedea pe Isus. Am vorbit despre cultura dominantă din zilele noastre și contrară vederii lui Isus. Este vorba despre o cultură tehnologică. Mulți dintre semenii noștri sunt sclavii instrumentelor de comunicare. Poate și noi suntem dependenți de aplicațiile de pe rețelele de socializare. Trebuie să facem puțin post în privința aceasta. Dacă vom reuși, atunci vom da mărturie prin libertatea câștigată. Vom putea folosi timpul liber obținut prin renunțarea temporară la telefon/tabletă etc., pentru dialoguri față către față cu semenii noștri.

Fericitul Vladimir Ghika spunea că, pentru fiecare dintre noi, dacă aproapele nu este văzut ca foarte aproape, Dumnezeu rămâne departe. În cazul acesta, cum îl vom putea însoți pe Isus în drumul său spre Ierusalim? Vom vedea ceva din chipul lui Isus în aproapele? Sau îl vom privi cu dispreț și indiferență?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 17 martie 2024

Lasă un răspuns