Wilhelm Dancă

Așa după cum s-a spus, moartea lui Christos a avut loc prin separarea sufletului de corp, la fel ca la ceilalți oameni; dar divinitatea a fost atât de unită cu omul Christos încât, chiar dacă sufletul și corpul s-au separat unul de celălalt, dumnezeirea însăși a rămas, totuși, prezentă mereu și într-un mod perfect și în suflet și în corp; și, de aceea, cu corpul, Fiul lui Dumnezeu a fost în mormânt, iar cu sufletul a coborât în infern.

De ce a coborât în infern?

Patru sunt, însă, motivele pentru care Christos a coborât cu sufletul său în infern.

1) Mai întâi, pentru a suporta întreaga pedeapsă a păcatului și astfel să ispășească toată vinovăția. Dar pedeapsa păcatului nu era doar moartea corpului, ci și o pedeapsă în suflet; pentru că păcatul avea și o anumită relație cu sufletul, fiindcă și sufletul însuși era pedepsit prin lipsa viziunii divine, iar pentru îndepărtarea acestei [pedepse] încă nu se adusese satisfacție [pentru păcat]. Și de aceea, după ce mureau, înainte de venirea lui Christos, toți coborau în infern, chiar și sfinții părinți. Așadar, pentru a suporta toată pedeapsa datorată păcătoșilor, Christos a voit nu doar să moară, ci chiar să coboare cu sufletul său în infern. De aceea [spune] Psalmul 87, 4: sunt numărat printre cei ce au coborât în groapă; m-am făcut ca un om lipsit de ajutor, printre cei morți, [dar] liber. Căci ceilalți erau acolo asemenea servitorilor, dar Christos ca un om liber.

2) Al doilea motiv este acela de a-i ajuta în mod perfect pe toți prietenii săi. Căci avea prieteni nu doar în lume, ci chiar și în infern. Într-adevăr, aici se găsesc unii care sunt prietenii lui Christos pentru că nu le lipsește caritatea. În infern erau mulți cei care au murit având caritate și credința viitoare, precum Abraham, Isaac, Iacob, Moise, David, și alți bărbați drepți și perfecți. Și, deoarece Christos i-a vizitat pe ai săi care erau în lume și le-a venit în ajutor prin moartea sa, de aceea a voit să îi viziteze și pe ai săi care erau în infern și să le vină în ajutor coborând la ei, [potrivit cu] Ecleziasticul, 24, 25: voi pătrunde în toate părțile inferioare ale pământului, îi voi vedea pe toți cei ce dorm și îi voi lumina pe toți cei ce speră în Domnul.

3) Al treilea motiv este acela de a-l învinge pe diavol în mod definitiv. Într-adevăr, cineva îl învinge pe un altul în mod definitiv nu doar când îl învinge pe câmpul de luptă, ci și când îl invadează până în casa lui și îi ia sediul regatului și casa. Christos a triumfat asupra diavolului și l-a învins pe cruce, de aceea se zice în Ioan, 12, 31: acum are loc judecata lumii, acum principele acestei lumi (adică diavolul) va fi aruncat afară. Iar pentru ca să-l învingă definitiv, a voit să-i ia sediul regatului și să-l lege pe acesta în casa lui, care este infernul. Și de aceea a coborât acolo, i-a luat tot ceea ce avea, l-a legat și i-a luat aceluia prada, [potrivit cu] Coloseni, 2, 15,: despuind principatele și puterile, le-a predat fără frică, în public, biruindu-le prin sine însuși. Într-un mod asemănător, pentru că a primit puterea și stăpânirea asupra cerului și a pământului, Christos a voit să ia și puterea asupra infernului, pentru ca astfel, potrivit Apostolului, [în Epistola] către Filipeni, 2, 10: în numele lui Isus să se plece tot genunchiul, cele din cer, cele de pe pământ și cele din Infern, sau [potrivit cu] Marcu, ultimul [capitol], 17: în numele meu le vor izgoni pe cele diavolești.

4) Al patrulea motiv a fost cel de a-i elibera pe sfinții care erau în infern. Într-adevăr, așa după cum Christos a voit să sufere moartea ca să-i elibereze pe cei vii de moarte, tot la fel a voit să coboare în infern, ca să-i elibereze pe cei care erau acolo, [potrivit cu] Zaharia, 9, 11: iar tu, prin sângele testamentului tău, i-ai scos pe cei învinși ai tăi din lacul în care nu este apă, [și cu] Osea, 13, 14: voi fi moartea ta, o moarte; mușcătura ta voi fi, infernule. Căci, deși Christos distrusese total moartea, totuși nu a distrus complet infernul, ci [doar] l-a mușcat, fiindcă nu i-a eliberat pe toți din infern, ci doar pe aceia care erau fără păcat de moarte și, de asemenea, pe cei fără păcatul originar, de care erau eliberați, cât privește persoana [lor], prin circumciziune; sau, înainte de circumciziune, pe aceia care au fost salvați prin credința părinților credincioși, în cazul celor care nu aveau uzul rațiunii; sau prin sacrificii, și prin credința în Christos care urma să vină, în cazul celor adulți; dar care erau acolo pentru păcatul originar al lui Adam, de care, cât privește natura [lor], nu au putut să se elibereze decât prin Christos. Și de aceea, i-a lăsat acolo pe cei ce coborâseră cu păcatul de moarte și pe copiii necircumciși, și de aceea spune: voi fi moartea ta, infernule. Prin urmare, reiese astfel că Christos a coborât în Infern și motivul pentru care [a coborât].

Concluzii

Din acestea, pentru instruirea noastră putem să reținem patru [concluzii].

1) În primul rând, [putem reține] speranța puternică în Dumnezeu. Căci oricât de mare ar fi disperarea în care s-ar afla omul, trebuie să spere mereu în ajutorul lui Dumnezeu și să se încreadă în el. Într-adevăr, nimic nu e atât de chinuitor precum existența în infern. Dacă, așadar, Christos i-a eliberat pe cei ce erau în infern, cu atât mai mult oricine, dacă este prietenul lui Dumnezeu, trebuie să aibă încredere că va fi eliberat de el din orice strâmtorare, [potrivit cu] Cartea înțelepciunii, 10, 13: aceasta (adică înțelepciunea) nu-l va părăsi pe dreptul care e vândut, precum și celelalte, tot acolo, [versetul] 14, a coborât cu el în groapă și nu l-a lăsat [să rămână] în lanțuri. Și pentru că Dumnezeu îi ajută în mod special pe servitorii săi, acela care îl servește pe Dumnezeu trebuie să se simtă foarte sigur, [potrivit cu] Ecleziasticul, 24, 16: cine se teme de Dumnezeu nu îi va fi frică de nimic, nu se va teme, pentru că el este speranța lui.

2) În al doilea rând, trebuie să ne gândim la teama [de Dumnezeu] și să îndepărtăm prea marea încredere în noi. Căci, deși Christos a suferit pentru cei păcătoși și coborâse în infern, totuși, el nu i-a eliberat pe toți, ci numai pe cei care erau fără păcat de moarte, după cum s-a spus. Dar pe cei care au murit cu [păcatul] de moarte i-a lăsat acolo. De aceea, nici unul dintre cei care coboară acolo cu păcatul de moarte nu poate spera în iertare. Dar vor fi în infern tot atât cât sfinții părinți vor fi în paradis, adică pentru eternitate, [potrivit cu] Matei, 25, 46: vor merge aceștia la supliciul etern, iar cei drepți la viața eternă.

3) În al treilea rând, trebuie să fim vigilenți. Christos a coborât în infern pentru salvarea noastră, iar noi deseori trebuie să avem vigilența de a coborî acolo, adică să medităm la acele pedepse, așa cum făcea sfântul Ezechia, care spune, [potrivit cu] Isaia, 38, 10: eu am zis: la jumătatea zilelor mele voi merge la porțile infernului. Căci cine coboară acolo deseori, în timpul vieții, cu ajutorul reflecției, nu va coborî ușor după moarte, pentru că o asemenea meditație îl scapă de păcat. Căci noi vedem cum oamenii acestei lumi se tem să nu facă fapte rele de frica pedepsei temporale. Cu cât mai mult ar trebui, așadar, să se teamă de pedeapsa infernului, care este mai mare, atât ca durată cât și ca intensitate și număr, [potrivit cu] Ecleziasticul, 7, 40: adu-ți aminte de sfârșitul vieții tale și nu vei păcătui niciodată!

4) În al patrulea rând, de aici, pentru noi, provine modelul iubirii. Christos a coborât în infern pentru a-i elibera pe ai săi, iar noi trebuie să coborâm acolo ca să îi ajutăm pe ai noștri. Căci aceștia nu pot să facă nimic, și de aceea trebuie să îi ajutăm pe cei care sunt în purgator. Ar fi foarte aspru cel care nu l-ar ajuta pe cineva drag lui ce s-ar afla în carcera pământească. Așadar, este mult mai aspru acela care nu îl ajută pe prietenul ce se găsește în purgator, pentru că nu se poate face nici o comparație între pedepsele lumii și acele pedepse, [potrivit] cu Iob, 19, 21: fie-vă milă de mine, fie-vă milă de mine, cel puțin vouă prietenilor mei, pentru că mâna Domnului m-a atins, [sau cu] Macabei, 12, 46: sfânt și curat este gândul de a te ruga pentru defuncți ca să fie eliberați de păcatele lor. Dar putem să le venim în ajutor, după cum zice Augustin, în principal în trei [feluri]: prin [sfintele] liturghii, prin rugăciuni și prin pomeni. Grigore îl adaugă pe al patrulea, și anume, postul. Nu trebuie să ne mirăm, pentru că și în lumea aceasta un prieten poate să plătească o datorie în locul prietenului său. Trebuie să înțelegem lucrul acesta și în legătură cu cei care sunt în purgator.

A treia zi s-a ridicat din morți

Omul are nevoie să cunoască două lucruri, și anume gloria lui Dumnezeu și pedeapsa infernului. Căci atrași de glorie și înspăimântați de pedepse, oamenii trebuie să se păzească pe sine și să se retragă de la păcate. Dar lucrurile acestea sunt foarte greu de cunoscut pentru oameni. De aceea se spune despre glorie în Cartea înțelepciunii, 9, 16: cine va cunoaște cele ce sunt în cer?. Lucrul acesta este, într-adevăr, greu pentru pământeni, pentru că, așa cum se spune în Ioan, 3, 31: cine este din pământ despre pământ vorbește, dar nu este greu pentru cei spirituali, pentru că cine vine din cer este peste toți, cum se afirmă tot în locul acela. De aceea, Dumnezeu a coborât din cer și s-a încarnat, așa încât ne-a învățat lucrurile cerești. Ba chiar era dificil să se cunoască pedepsele infernului, [potrivit cu] Cartea înțelepciunii, 2, 1: nu există cineva despre care să se fi cunoscut că s-ar fi întors din infern, iar lucrul acesta este zis din perspectiva celor nelegiuiți. Dar nu se poate spune acum așa ceva, pentru că, după cum a coborât din cer ca să ne învețe lucrurile cerești, tot la fel s-a ridicat din infern ca să ne educe pe noi privitor la infern. Și de aceea este necesar să credem că nu doar că s-a făcut om și a murit, ci și că s-a ridicat din morți. Și de aceea se spune: a treia zi s-a ridicat din morți. Aflăm că mulți s-au ridicat din morți, precum Lazăr, și fiul văduvei, și fiica mai marelui sinagogii. Dar învierea lui Christos se deosebește de învierea acestora și a altora prin următoarele patru [elemente].

1) Mai întâi, cu privire la cauza învierii, pentru că ceilalți care au înviat nu au înviat prin propria lor putere, ci prin aceea a lui Christos sau în urma rugăciunilor vreunui sfânt; Christos însă a înviat prin propria putere, pentru că era nu doar om, ci și Dumnezeu, iar divinitatea Cuvântului nu fost niciodată separată nici de suflet, nici de corp; iar de aceea, când a voit, corpul și-a reluat sufletul, iar sufletul corpul, [potrivit cu] Ioan, 10, 18: am puterea să-mi dau sufletul și putere am să-l iau din nou. Și, deși fusese mort, lucrul acesta nu avusese loc din cauza vreunei infirmități sau necesități, ci din propria putere, pentru că fusese din propria sa inițiativă, iar acest lucru reiese din faptul că, atunci când și-a dat sufletul, a strigat cu glas puternic, ceea ce alții care mor nu pot, pentru că mor din cauza infirmității lor. De aceea, centurionul a spus, [în] Matei, 27, 54: cu adevărat acesta era fiul lui Dumnezeu. Și de aceea, după cum prin propria putere și-a dat sufletul, tot la fel prin propria putere și l-a luat din nou; și de aceea se zice că a înviat, nu că ar fi fost înviat, ca de un altul, [potrivit cu] Psalmul, 3, 6: m-am culcat și am dormit și m-am ridicat. Lucrul acesta nu este contrar cu ceea ce se spune în Faptele Apostolilor, 2, 32: pe acest Isus Dumnezeu l-a înviat, căci și Tatăl și Fiul l-au înviat, deoarece puterea Tatălui și a Fiului este aceeași.

2) În al doilea rând, se deosebește privitor la viața la care a înviat, deoarece Christos a înviat la viața de glorie și incoruptibilă, [cum spune] Apostolul, [în] Romani, 6, 4: Christos s-a ridicat din morți prin gloria Tatălui; alții însă [au înviat] la aceeași viață pe care au avut-o mai înainte, cum reiese în cazul lui Lazăr și al altora.

3) În al treilea rând, se deosebește privitor la rod și eficacitate, căci, prin puterea învierii lui Christos, toți ceilalți învie, [potrivit cu] Matei, 27, 52: multe corpuri ale sfinților care dormeau au înviat. Iar Apostolul [a spus în] I Corinteni, 15, 20: Christos s-a ridicat din morți, primul dintre cei adormiți. Dar, fii atent, Christos a ajuns în glorie prin pătimire, [potrivit] cu Luca, 24, 26: nu trebuia să sufere Christos și astfel să intre în gloria sa?. Ca să ne învețe pe noi cum să ajungem la glorie, [potrivit cu] Faptele Apostolilor, 14, 21: ca să putem intra în regatul lui Dumnezeu, trebuie să trecem prin multe încercări.

4) În al patrulea rând, diferă cât privește timpul, căci învierea celorlalți este amânată până la sfârșitul lumii, cu excepția câtorva, cărora li se permite lucrul acesta printr-un privilegiu anticipat, cum ar fi cazul Fericitei Fecioare și, precum se crede printr-o pietate [populară], cel al fericitului Ioan Evanghelistul. Dar Christos a înviat a treia zi. Motivul acestui fapt este acela că învierea, moartea și nașterea lui Christos au fost pentru mântuirea noastră; și de aceea a voit să învie în momentul în care mântuirea noastră se împlinise. Dacă ar fi înviat imediat [după moarte], nu s-ar fi crezut că fusese [cu adevărat] mort. Apoi, dacă s-ar fi amânat mult timp, discipolii nu ar fi rămas în credință și, astfel, patima sa nu ar fi fost de nici un folos, [potrivit cu] Psalmul, 39, 10: la ce folosește sângele meu când cobor în putrezire?. Și de aceea a înviat a treia zi: ca să poată fi crezut mort, [dar] și pentru ca discipolii să nu își piardă credința.

Patru învățături de ținut minte

Din acestea putem să desprindem patru lucruri pentru învățătura noastră.

1) Mai întâi să ne străduim să înviem spiritual, de la moartea sufletului, la care ajungem prin păcat, la viața dreptății, care se poate avea prin pocăință. Apostolul, în Efeseni, 5, 14, [spune]: scoală-te tu, care dormi, și ridică-te din morți și te va lumina Christos. Și aceasta înseamnă prima ridicare din nou, [potrivit cu] Apocalipsa, 20, 6: fericit cel care are parte de prima ridicare din nou.

2) În al doilea rând, să nu amânăm învierea până la moarte, ci [ea să aibă loc] repede, căci Christos a înviat a treia zi, [potrivit cu] Ecleziasticul, 5, 8: nu aștepta să te convertești la Domnul și nu amâna convertirea de la o zi la alta, fiindcă nu vei putea să te gândești la cele care țin de vindecare dacă ești apăsat de neputință, și pentru că vei pierde chiar partea care ți se cuvine din toate bunurile care se găsesc în Biserică și vei avea multe necazuri din cauza perseverenței în păcat. Și chiar diavolul, cu cât mai mult timp stăpânește [un suflet], cu atât mai greu îl părăsește, precum zice Beda.

3) În al treilea rând, ca să înviem la viața care nu poate fi coruptă, și anume ca să nu murim din nou, adică într-o asemenea situare încât să nu mai păcătuim din nou, [potrivit cu] Romani, 6, 9: Christos care se ridică din morți nu mai moare; moartea nu va mai avea putere asupra lui, iar mai jos, [în versetele] 11-13: la fel și voi, considerați-vă morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Christos Isus. Așadar, să nu mai domnească păcatul în corpul vostru muritor, așa încât să ascultați de dorințele lui; nu prezentați membrele voastre ca instrumente ale nedreptății în fața păcatului; dar, dintre cei morți, voi prezentați-vă în fața lui Dumnezeu ca ființe vii.

4) În al patrulea rând, să înviem la viața nouă și glorioasă, adică să le evităm pe toate cele ce mai înainte au fost ocazii și cauză de moarte și păcat, [potrivit cu] Romani, 6, 4: așa după cum Christos s-a ridicat din morți pentru gloria tatălui, tot la fel și noi să umblăm într-o viață nouă. Și această viață nouă este viața dreptății, care înnoiește sufletul și-l conduce la viața glorioasă. Amin.

Din Toma de Aquino, Expunere la simbolul apostolilor, trad. Wilhelm Dancă, Editura Polirom, Iași 2016, pp. 115-131.