Wilhelm Dancă

Sfântul Iosif este un model de pregătire pentru Nașterea Domnului. Despre el a fost vorba în Evanghelia duminicii. De fapt am aprofundat relația lui cu Isus potrivit lui Matei 1,18-24. În clipul video de mai jos am confundat partea a doua a primului capitol cu capitolul al doilea din Evanghelia după Matei. Vă rog să mă iertați. Se mai întâmplă. Cauzele sunt multe.

Pe scurt, în această meditație am dezvoltat trei puncte. Mai întâi am vorbit despre Iosif ca om al viselor. Visul fiind interpretat aici ca loc în care omul primește o revelație divină. În timpul visului Iosif a devenit un „ascultător al credinței”. Apoi am dezvoltat faptul că Iosif a luat-o la sine pe Maria și a avut grijă de Pruncul Isus. Așadar, al doilea aspect a fost despre Iosif omul care poartă de grijă. Iosif omul care slujește și iubește familia. Astfel își exercită paternitatea. În fine, ultimul punct a fost despre Iosif omul tăcerii sau al interiorizării. Am subliniat importanța tăcerii în contextul zilelor zgomotoase de dinaintea Crăciunului.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Sfântul Iosif, patronul Bisericii universale” am celebrat sfânta liturghie la catedrala „Sfântul Iosif” din București. Am vorbit la omilie despre începuturile și sensul actual al sărbătorii. Astfel, am arătat că, în Biserica catolică, până în secolul al XVIII-lea devoțiunea la Sfântul Iosif era foarte redusă. După 1870, când a fost instituită sărbătoarea, cultul său s-a răspândit foarte repede. Am încercat să explic câteva dintre cauzele acestui fenomen. Apoi, am subliniat mesajul pe care îl transmite credincioșilor din zilele noastre. Este vorba despre exercițiul eficient al paternității, care pe plaiurile mioritice, și nu numai, lasă de dorit. Pe scurt, am arătat că fiecare om se împlinește prin trăirea paternității și maternității, fie naturale, fie spirituale. În cazul celor care nu pot să aibă copii, paternitatea sau maternitatea dobândită prin adopție sau ca purtare de grijă, asemenea Sfântului Iosif, este o cale creștină de împlinire umană. Nu trebuie desconsiderată, ci promovată.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Sfântul Iosif, patronul Bisericii universale” am celebrat Sfânta Liturghie la Sinaia. Nu mă așteptam să vină multă lume pentru că ningea bogat și frumos. Și, totuși, a venit mai mult decât mă așteptam. Semn că Sfântul Iosif este prețuit de credincioșii catolici.

Am atins trei aspecte la omilie. Primul: Sfântul Iosif a fost un tată tăcut, cu vorbe puține sau deloc și cu mult discernământ. A dat dovadă de determinare în momentele critice ale vieții Familiei ce i-a fost încredințată.

Al doilea: Sfântul Iosif nu a fost un protagonist vizibil al evenimentelor mântuirii, ci un personaj secundar. A jucat un rol în spatele scenei, putem spune, dar binele făcut pentru Familia lui și pentru lumea întreagă este imens. Și-a asumat rolul de tată social și tată spiritual fără să fi fost tată biologic. Astăzi se întâmplă contrarul. Sunt tați care rămân doar la nivel biologic tată, uneori împotriva voinței lor, nu și la nivel social și la nivel spiritual. De aceea, Sfântul Iosif ne aduce aminte că tatăl trebuie să fie tată deplin, la toate cele trei niveluri, mama la fel, precum și copilul.

Al treilea: Sfântul Iosif a fost un tată care visa soluționarea problemelor imposibile. Este cinstit astăzi ca Sfânt al problemelor fără soluție. În Biserica Catolică se vorbește deseori despre Sfântul Iosif. Dar este admirat destul de puțin pentru calitățile lui umane și spirituale. Sunt convins că, în afara zilelor de sărbătoare dedicate lui – 19 martie și 1 mai -, credincioșii îl cam uită pe Sfântul Iosif. Să ne rugăm să mijlocească la Fiul al cărui tată purtător de grijă a fost harul unei determinări mai mari pentru ca tații din zilele noastre să fie tați, mamele să fie mame iar copiii să fie copii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

IOAN PAUL II DESPRE SLUJIREA „ECONOMIEI MÂNTUIRII” PE URMELE SFÂNTUL IOSIF

«(28). În timpuri grele pentru Biserică, Pius al IX-lea, voind să o încredințeze protecției speciale a sfântului patriarh Iosif, l-a declarat „patron al Bisericii catolice”. Pontiful știa că nu face un gest la întâmplare, deoarece din cauza demnității deosebite dată de Dumnezeu acestui slujitor al său așa de credincios, „Biserica, după sfânta Fecioară, soția lui, a avut mereu o mare cinstire și l-a umplut de laude pe fericitul Iosif și a alergat la el mai ales în nenorociri”.

Care sunt motivele unei încrederi așa de mari? Leon al XIII-lea le-a expus astfel: „Motivele pentru care fericitul Iosif trebuie să fie considerat patron special al Bisericii, iar Biserica, la rândul ei, să se încreadă tot mai mult că va avea apărarea și ocrotirea sa, provin îndeosebi din faptul că el a fost soțul Mariei și tatăl purtător de grijă al lui Isus (…). Iosif a fost la timpul său păzitor, cap și apărător legitim și natural al familiei divine (…). Așadar, este cu adevărat vrednic ca fericitul Iosif, așa cum a știut să conducă cu sfințenie familia din Nazaret în orice eveniment, tot așa acum să acopere și să apere cu ocrotirea sa cerească Biserica lui Cristos”.

(29). Această ocrotire trebuie să fie invocată și este necesară pentru Biserică nu numai pentru a se apăra împotriva pericolelor care apar, dar mai ales și în special pentru a se întări în acțiunea sa reînnoită de evanghelizare a lumii și de reevanghelizare în acele „țări și națiuni unde – așa cum am scris în exortația apostolică Christifideles laici – religia și viața creștină erau într-un timp deosebit de înfloritoare” și care „acum sunt puse la grea încercare”. Pentru a duce prima vestire a lui Cristos sau pentru a o duce din nou acolo unde ea a fost neglijată sau uitată, Biserica are nevoie de „putere de sus” specială (cf. Lc 24, 29; Fap 1, 8), desigur un dar al Duhului Domnului, dar care nu este desprinsă de mijlocirea și de exemplul sfinților săi.

(30) În afară de protecția sa sigură, Biserica se încrede și în exemplul luminos al lui Iosif, un exemplu ce depășește fiecare stare de viață și care se propune întregii comunități creștine, oricare ar fi starea și îndatoririle fiecărui credincios în cadrul ei.

Cum s-a spus în constituția Conciliului Vatican II despre revelația divină, atitudinea fundamentală a întregii Biserici trebuie să fie aceea de „ascultare cu pietate a cuvântului lui Dumnezeu”, adică aceea de disponibilitate absolută de a sluji cu fidelitate voința mântuitoare a lui Dumnezeu, revelată în Isus. Găsim deja la începutul răscumpărării umane întruparea modelului de ascultare, după Maria, chiar în Iosif, cel care se distinge prin împlinirea fidelă a poruncilor lui Dumnezeu.

Paul al VI-lea invita să se invoce ocrotirea sa „așa cum a obișnuit să facă Biserica, în aceste timpuri din urmă, înainte de toate printr-o reflecție teologică asupra unirii acțiunii divine cu acțiunea umană în marea economie a răscumpărării, în cadrul căreia prima, cea divină, este de la sine suficientă, dar a doua, cea umană, a noastră, deși nu este capabilă de nimic (cf. In 15, 5), nu este niciodată scutită de o colaborare umilă, dar condițională și înnobilatoare. În afară de aceasta, Biserica îl invocă ocrotitor dintr-o dorință profundă și foarte actuală de a-și revigora existența sa seculară cu virtuțile evanghelice adevărate, care strălucesc în sfântul Iosif”.

(31) Biserica transformă aceste exigențe în rugăciune. Amintind că Dumnezeu a încredințat grijii plină de iubire a sfântului Iosif începutul răscumpărării noastre, ea îi cere să-i dăruiască harul de a colabora cu fidelitate la opera mântuirii, de a-i dărui aceeași fidelitate și curăție a inimii care l-a animat pe Iosif în slujirea Cuvântului întrupat și de a umbla înaintea lui Dumnezeu pe căile sfințeniei și ale dreptății după exemplul și prin mijlocirea sfântului.

Deja cu o sută de ani în urmă, papa Leon al XIII-lea chema lumea catolică la rugăciune pentru a obține ocrotirea sfântului Iosif, patron al întregii Biserici. Scrisoarea enciclică Quamquam pluries reamintea acea „iubire paternă” pe care Iosif „o nutrea față de copilul Isus”, și îi recomanda lui, „păzitor neobosit al familiei divine, moștenirea scumpă pe care Isus Cristos a dobândit-o cu sângele său”. De atunci, Biserica – așa cum am amintit la început – imploră ocrotirea sfântului Iosif – pentru acea sfântă legătură de dragoste ce l-a unit cu neprihănita Fecioară Născătoare de Dumnezeu” și îi încredințează toate grijile sale, chiar și familia umană care este amenințată de pericole.

Și astăzi avem numeroase motive pentru a ne ruga în același fel: „Îndepărtează de la noi, preaiubitorule părinte, toată ciuma rătăcirilor și a viciilor …, vino din cer în ajutorul nostru în această luptă cu puterea întunericului …; și precum odinioară ai scăpat din primejdia morții pe pruncul Isus, apără acum sfânta Biserica a lui Dumnezeu de cursele dușmanului și de orice nenorocire”. Și astăzi avem motive întemeiate de a recomanda pe orice om sfântului Iosif.

(32). Îndemn cu tărie ca amintirea prezentă a figurii sfântului Iosif să reînnoiască și în noi accentele acelei rugăciuni pe care a recomandat-o cu un secol în urmă predecesorul meu ca să se înalțe către el. Este sigur că această rugăciune și însăși figura lui Iosif dobândesc o actualitate reînnoită pentru Biserica din timpul nostru, în relație cu noul mileniu creștin.

Conciliul Vatican II i-a sensibilizat din nou pe toți cu privire la „marile lucruri ale lui Dumnezeu”, cu privire la acea „economie a mântuirii”, a cărui ministru special a fost Iosif. Așadar, recomandându-ne ocrotirii celui căruia însuși Dumnezeu „i-a încredințat păzirea comorilor sale cele mai prețioase și mai mari”, învățăm în același timp de la el să slujim „economia mântuirii”. Fie ca sfântul Iosif să devină pentru toți un învățător deosebit în slujirea misiunii mântuitoare a lui Cristos, datorie ce revine fiecăruia și tuturor în Biserică: soților și părinților, celor care trăiesc din munca mâinilor proprii sau din orice altă muncă, persoanelor chemate la viața contemplativă ca și celor chemate la apostolat.»

Din Ioan Paul II, Exortația apostolică Redemptoris custos, 15 august 1989, nr. 29-32.

Mai jos puteți să ascultați predica: