Crăciunul sau Nașterea Domnului este o solemnitate care se celebrează în trei liturghii unite între ele. Una la miezul nopții, alta dimineața și încă una în timpul zilei de Crăciun. Ele reprezintă trecutul, prezentul și viitorul. Doi evangheliști descriu conținutul celebrărilor: Luca și Ioan. Luca vorbește despre nașterea lui Isus la Betleem (trecut) și despre păstorii care primesc vestea nașterii Domnului (prezent). Ioan vorbește despre viitorul celor ce cred în Isus, adică vor deveni copii ai lui Dumnezeu.
Pentru a intra în interiorul acestui mister am propus trei icoane desprinse din cei doi evangheliști. Prima, Iosif și Maria care călătoresc spre Betleem. Mesajul icoanei: omul/biserica/lumea nu poate cuprinde Adevărul Betleemului, ci este pe drumul care duce către acest Adevăr. A doua, păstorii reprezintă categorii păcătoșilor care-l primesc pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Lecția icoanei: Întruparea Fiului lui Dumnezeu eliberează omul de păcatele sale actuale. A treia, copilul care se naște e Cuvântul făcut trup sau/și pâine. Semnificați icoanei: Copilul înseamnă creativitate, noutate, de aceea el hrănește viitorul nostru. Să luăm de mână copilul din noi și să mergem la ieslea din Betleem!
În final, am vorbit despre Sfântul Francisc care a organizat prima reprezentare a Nașterii Domnului. În timpul acelei liturghii din 1223, la Greccio, plângea de bucurie la gândul că Dumnezeu și-a făcut milă de oameni și s-a născut printre noi sub chip de Prunc.
Mai multe detalii în articolul postat mai jos.
Crăciun cu bucurie!
- 25 decembrie 2025
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
